Ieșirea asta mi-a umplut inima de tristețe… Mă tot gândesc ce pot oare eu să povestesc despre Palatul Cantacuzino de la Florești. Nu a apucat sa fie locuit niciodata: războaiele mondiale, naționalizarea, comunismul și locuitorii din Florești au transformat palatul într-o ruină. Nu izbutesc sa-mi adun gândurile. Are o poveste prea tristă iar imaginea distrugerii sale este năucitoare și dezolantă.
Construit de arhitectul Ioan D. Berindei pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis „Nababul” (1833-1913), dupa modelul palatului Trianon de la Versailles si devastat in mod repetat, sistematic in vremea razboaielor mondiale, in comunism si in ultimii ani, palatul a implinit o suta de ani de distrugere. Te miri ca a mai rămas piatră pe piatră. Voiam de mult sa-l vizitez dar parca mai bine nu mergeam, halul in care se prezinta îți rupe inima… Aleea de acces este înghesuita de fel de fel de coșmelii, garaje din tablă si cotețe de pasari, anexe ale proprietăților modeste din jur ce răspândesc un miros îngrozitor; în gradina palatului cresc buruieni cât omul si miroase a căcat. Mormane de căcat sunt și între zidurile aproape năruite si în tot locul. Căcat de om.
In Floresti am mancat mai intai cartofi copți de mama lui Eugen -că el e vegetarian- a întins o masa maaaaare aceasta doamnă, sarutmânaaa – si am plecat spre palat insoțiti de simpaticul cățel al familiei -daca va uitati cu atentie, apare si cățelușul în poze. La intrarea în grădina mirositoare a căcat a palatului, ce sa vezi? Cateva mobre ne semnalizeaza prezenta altor motociclisti, veniți ca și noi să caște gura… Zărim un număr de înmatriculare cunoscut și după o tura în jurul ruinei ne alăturam grupului pe drumul de întoarcere acasă. Ne oprim si povestim una-alta la Biker`s – iar oamenii aceștia-s foarte civilizați, simt ca ne vom mai întâlni…
Nu cred ca va mai fi restaurat vreodată acest palat, distrus cu o agresivitate dementă și batjocorit cu ură… Nu are stăpân si nici nu are noroc de oameni care sa-l merite…
Poate vrei sa arunci o privire spre Kaliakra
Festina Lente 
Foarte mișto palatul ăsta. Degradarea lui spune multe și despre noi, și despre ăia dinainte de noi. Dar, mă rog, nu e cazul să cad în melancolii inutile.
În altă ordine de idei, mărturisesc că nu prea îi aveam la inimă pe motocicliști la inimă, dar m-ai determinat să-mi reconsider nițel poziția. Problema mea – cu motoriștii – era că sunt agresivi în trafic (și că era să-i lovesc pe vreo câțiva, dar nu din cuază că le-aș fi lezat… „drepturile” rutiere). Asta probabil o să rămână, dar măcar se adaugă o perspectivă care să mai echilibreze balanța.
Mult succes cu „țintele” de anul ăsta.
Generalizarile de tipul „motociclistii” nu sunt benefice. Asa cum unii dintre motociclisti sunt agresivi in trafic (si sunt) intalnim si ceva „conservari” cu atitudine asemanatoare. Chiar foarte multi „conservari”… Motociclistii teribilisti (de genul celor care fac intreceri pe Magheru, in slapi si fara casca sau genul celor ce „o ard” cu 260 la ora pe drumul judetean, facand slalom printre masinile in mers) nu au o imagine buna nici printre noi… Dar imi place sa cred ca sunt printre cei cu atitudine echilibrata in trafic, la fel prietenii mei si nu doar pe motor dar si cu masina. In fond, e o chestie de educatie, atitudinea in trafic nu tine de categoria de vehicul folosita.
Multumesc pentru urari, sa ai si tu un an bun, pe cele 4 roti!
da, frumos cu motocicleta prin tara…
Bravo, la mai mare, imi plac imaginile si povestile
Am trecut de multe ori prin Floresti si nu ruinele nu mi-au atras atentia. Mi-am propus sa le vad dupa ce am constatat ca Palatul de pe Calea Victoriei, Muzeul Enescu, este cea mai frumoasa cladire din Bucuresti.
Oricum , cred ca in prezenta ruinelor de la Floresti, viata ti se pare poate mai scurta si sigur mai nedreapta.
Dezamagirea ta, eu, o incerc zilnic cand trec in drumul meu pe langa „edificiul” respectiv (daca mai merita oare titulatura asta). Totusi ma consoleaza gandul ca daca de maine ne sterge vreun val urias de pe fata pamantului, constructia aia o banui eu ca va ramane in picioare (doar a indurat atatia ani de ignoranta).
… Apa trece, pietrele raman. In cazu` de fata pietrele mi-as dori sa fie alea adevarate.
Cam frumos palatul, ce sa zic. Eu de felul meu sunt cam pornit pe miile de „monumente” dar chiar este ok. Bine ca la noi criza e mai domoala, se rezolva cu falimente, nu cu nationalizari.
tavi, sincer: nu vad legatura intre criza cea „domoala”, falimente si palatul cantacuzino.
nici conceptul „mii de monumente” nu-l inteleg. poti sa reformulezi cele doua idei?
Superb! Pentru vestigia asta, timpul nu are decât conjugări sub semnul tristeţii…
Imi pare nespus de rau sa-ti dau dreptate. Remarca ta e dureros de adevarata.
Pai,daca n-a fost terminat,nu prea ai ce restaura.Eventual finisata fatada si organizata un pic gradina jur-imprejur.
Trebuie sa vezi. Intre zidurile din poze sunt mormane de moloz si de cacat de om.
E absolut dramatic. Pe de alta parte, entuziasti au pregatit proiecte de restaurare si punere in valoare a intregii zone, dar inainte de a plange ca nu-s bani, ignoranta si indiferenta blocheaza orice initiativa, inclusiv a celei despre care vorbesc…
Citiva din gasca noastra,care calatorim mai mult in zonele montane am luat hotarirea -si o facem deja de citiva ani-sa bombardam Ministerul Culturii cu sesizari despre ce ar trebui sa arate altfel sau macar pastrat cum este (din lipsa de bani),dar ingrijit.
Am vazut ca ai scris despre Castelul de la Sintamaria Orlea a Cindestilor.A venit in tara ultimul mostenitor Cindea (Kendefyi) si a „oferit”patrimoniului toate proprietatile cu justificarea:”Au fost si sint ale tarii care i-a nascut si pentru care au luptat cnezii si nobilii Cindea!!A fost si el socat de aberatia de la parterul palatului.
Ei,toate astea trebuie spuse si repetate pina sint ingropati in sesizari si reclamatii.Totusi,nu sintem indiferenti!
Pacat ca are o poveste atat de trista acest palat, la fel ca si multe alte monumente istorice romanesti.
Da. Povestea trista este a monumentelor noastre si nu doar a acestui palat. Este cat se poate de reala observatia ta.