Corbii de Piatră

In sfârsit am vizitat Nămăiesti – o biserca pitoreasca de langa Campulung Muscel, scobita în stanca. Despre ea mi-a povestit Bashar, un bun prieten motociclist. Tineam sa o vad inca de anul trecut… Cum Schitul Corbii de Piatra nu este departe, am hotarat cu Narcis – tovarasul meu de drum in aceasta calatorie – sa dam o tura spre a ne bucura de peisajul din preajma acestor locuri.

Vantul batea cam tare, mai sa ne darame de pe mobre, dar cand am intrat printre dealuri parca s-a mai domolit – aducand acum iz de țuică de prune  – Tinutul Muscel este renumit pentru aceasta licoare… Am oprit la Corbi:

(fotografie de  Parfenti Narcis)

Corbii de Piatra se afla pe malul Raului Doamnei iar in satul din apropiere se spune ca s-a cladit neamul Corvinestilor. Intr-o stanca uriasa, impresionanta, este sapata o mica biserica, alaturi de care mai sunt scobite alte doua spatii – despre unul din ele, cel mai larg, legenda spune ca aici Neagoe Basarab judeca diverse pricini, in aer liber.

Urcam pe stanca, spre a admira panorama satului. Am fi vrut sa vizitam si interiorul micii biserici, dar desi am sunat la numarul scris pe poarta si ni s-a spus ca cineva soseste indata (alti patru iubitori de locuri  pitoresti se adunasera intre timp) nu a aparut nimeni sa ne deschida… Am mai fost la Corbi acum cativa ani si imi aduc aminte de pictura tulburatoare a interiorului; ne-am zgâit pe geam si am zarit doar un soi de magazie in prima incapere. Urcam asadar panta abrupta din stanga si ne aflam pe cel mai inalt punct al stancii.   Sub flamura si de la inaltime,  ARO-urile harbuite, gardurile saracacioase, casele modeste si gospodariile de-a valma sunt mult mai simpatice.

Dam o raita pe platoul creeat de marea stanca si descoperim o alta grota interesanta, folosita ca anexa a gospodariei din preajma. Peisajul este incantator, este liniste iar vegetatia abundenta da sa inverzeasca. De pe stanca, un suvoi subtire de apa curge pe langa aceasta grota, formand un mic râu in curtea populata cu  gaini, cativa pomi fructiferi – pruni, bineinteles, ce altceva? –  si o casa ruinata dar locuita, spoita intr-un albastru aproape electric.

Ulitele satului sunt animate, este ora pranzului iar pe drum ne intalnim cu palcuri de femei ducand cosuri acoperite cu stergare curate. Copiii sunt si ei la joaca, masini si carute multe forfotesc in toate directiile. Toti localnicii ne dau buna ziua iar multi dintre ei poarta palarii tipice zonei din Marginimea Sibiului.

In jurul acestui loc s-au tesut multe legende, stimulate cred de imprejurimile cu relief surprinzator dar si de imaginatia aprinsa de o tuica parfumata si limpede, cum numai in aceste tinuturi poti gasi. Cateva frumoase legende ale locului am citit aici. Cercetari arheologice nu s-au facut, doar un sondaj restrans acum cativa ani. Povestea locului o puteti citi aici. Iar bisericuta din stanca este trista, cu cele cateva ferestre ferecate in grilaje ordinare si hartii aruncate in poarta – nici macar un cos de gunoi nu am zarit. Dar langa o grota mai laturalnica, calatorul prididit isi poate gasi alinarea inauntrul latrinei vopsita in turqoise. Nu poate fi ratata si nici nevoie nu ai sa intrebi unde se afla: se inalta falnic langa stanca legendara, iti sare-n ochi cum deschizi poarta Sfantului Lacas…

Pe noi insa ne-a prididit foamea, drept pentru care am balotat niste mici intr-o raspantie, la Domnesti. Tare buni micii (la 1 leu si 50 de bani bucata, marisori si gustosi). Oamenii cumsecade, unul din comeseni ne-a povestit despre motoreta lui Mobra si despre doi motociclisti nemti pe care i-a adapostit o noapte, neputand  in acea Epoca, de Aur, sa le ofere decat niste carnati „de-i spargeai cu toporul”. „-Si cati bani ti-au dat?” intreaba un altul… „-Dar era noapte si erau pe drum, cum sa le iei oamenilor bani?” se indigneaza povestitorul de asa o intrebare neroada… Le multumim pentru masa buna si tovarasia la masa si suntem petrecuti la plecare cu urari de drum bun. „Mai poftiti pe la noi…” ne spune Seful de la gratarul de mici si felul in care ne-o spune este tare curat si sincer.

Plecam mai departe. Pana aici drumul a fost ok, dar spre Campulung este distrus.  Inotam printre gropi  si pietris risipit in tot locul. Ne apropiem de Namaiesti si cu greu ne strecuram printre o multime de carute cum nu am vazut in viata mea, atatea la un loc.  Ajungem in sfarsit in incinta Manastirii si suntem asaltati de o  liota de tigani, mici si mari, care cersesc bani. Unul din ei, ditai omul, in putere, se opreste din milogeala pentru a raspunde la telefonul mobil… Ne atrage atentia o stanca tuguiata de pe cealalta parte a vaii…

Manastirea Namaiesti este monument istoric de secol XIV si se spune ca numele i-ar fi fost dat de catre Apostolul Andrei: acesta ar fi intrat in grota gasita aici, dar negasind pe nimeni le-ar fi spus tovarasilor de drum: „Nemo est” (Nu este nimeni). Aici este povestea Namaiestiului.

In grota de la Namaiesti se afla o icoana despre care se spune ca-i facatoare de minuni. Este ferecata in aur si pietre scumpe, chipul Maicii Domnului este acoperit cu o folie de plastic si la fel si-al Pruncului. O eticheta ne spune ca a fost restaurata pe banii d-lui Franck Timis -unul dintre tartorii cianurii la Rosia Montana- iar cei evlaviosi indeasa bancnote in rama vitrinei in care este expusa.

Biserica ce-i construita in grota (repet, monument de secol XIV) este sugrumata de constructii noi: dihania din beton, caramida, BCA si termopane de PVC apasa dureros asupra delicatei biserici, strivind in noi orice sentiment de smerenie. Plecam coplesiti de indignare, este greu de crezut ca o asemenea oroare este construita cu hartiile in regula si chiar de-ar fi, nici o scuza nu exista pentru atata barbarie.

Pe drumul de Targoviste, stancarii interesante apar printre curbe si oprim sa facem cateva poze.

In preajma acestui peisaj a crescut o asezare saracacioasa de tigani. ca din pamant, o tigancusa cu un catzel negru apare si imediat cerseste. Sunt fara doar si poate oameni necajiti. Unii din ei au televiziune prin satelit si la grajduri.

Copila cu cainele cerseste insistent si indruga despre o manastire aflata in varful dealului, dincolo de tiganie. Ne arata ceva in varful dealului dar … nu e convingatoare si nu prea o bagam in seama, insa Narcis este mai curios ca mine si odata ajuns acasa  iata ce a descoperit: Cetatuia_lui_Negru_Voda. Tigancusa avea dreptate! Voi fi mai atent la sugestiile localnicilor in urmatoarele raiduri…

Plecam de-aici fara sa mai oprim si ajungem acasa. Tot traseul este aici … Plimbarea cu motocicletele a fost tare placuta, dar un ochi rade, altul plange…

Vezi si cum a fost de Paste, cu motocicleta in Balcani

49 thoughts on “Corbii de Piatră

  1. Buna gasit!Eram gata sa zic ca si eu am fost pe aici si nu era asa,cand mi-am dat seama ca au trecut deja 10 ani si iata cate s-au schimbat.La Corbii de piatra era o doamna ca ghid,n-am idee de ce nu mai e,si ce nu mi-a placut ca la aceasta pestera i s-a pus la intrare usa cu termopan…mai era si cand ati fost voi sau au schimbat-o?
    Cat despre Namaiesti,am ramas cu gura cascata,nu-mi vine sa cred ca au putut face o cladire care a luat toata fata bisericii.
    Multumim pentru relatari,si va doresc calatorii placute!

    1. Sarutmana!

      Da, usa de termopan alb, o imagine absolut mizerabila, era si cand am fost noi. Nu doar ca-i foarte urata dar poate distruge pictura fina realizata pe stanca (termopanul nu lasa sa respire spatiul interior). In plus, orice interventie asupra unui monument istoric, fara autorizare, se pedepseste penal. Doar pe hartie, desigur: prea multe exemple in acest sens sunt ramase nepedepsite.

      Ref. la Namaiesti, cladirea aceea oribila si foarte mare inghesuie rau mica bisericuta din stanca, intr-adevar. Practic o apasa, o striveste si o sugruma… Dealtfel, planul este ca si la Corbi sa se edifice o manastire (ce probabil ca va lua si aici – ca la Namaiesti – fata micului asezamant scobit in piatra)…

      De parca preotilor le e rusine cu vechile locuri, atat de valoroase spiritual, cat si ca imagine, institutia numita Biserica Ortodoxa Romana pare a fi in acest fel un distrugator al istoriei, in goana sa de acumulare materiala. Si nu doar la Namaiesti. Pacat mare.

      Va multumesc de urari si pentru observatiile pertinente, toate cele bune si dvs!

  2. Sal’tare!
    Am citit ce ati scris voi pe aici legat de „deschisul usii”… DAR! Am fost ieri (4.03.2012) la Corbii de Piatra, si nu am sunat la numerele de telefon afisate pe poarta de la intrare (fiind 2 persoane nu am vrut sa ii mai deranjam).
    Am urcat acele scari de pe langa stanca , iar cand am coborat si cand am vrut sa urcam in masina, am fost opriti de un calugar sa nu plecam si sa mergem cu el sa ne arate biserica pt. ca ne-a zarit din casa si ca este pacat daca tot am mers din Bucuresti pana acolo sa nu o vizitam.
    Asa ca oamenii sunt incantati ca ajung turisti in zona pt a vizita manastirea, doar ca si turistii ar trebui sa inteleaga ca si cei de acolo mai au treaba prin jurul caselor si ca uneori le este putin mai greu sa ajunga exact atunci cand sunt chemati.
    Dar mai devreme sau mai tarziu ajung, trebuie doar putina rabdare.
    Pace si drumuri bune sa aveti!

  3. Tocmai ati strabatut ceea ce unii numesc ,,triunghiul magic al crestinatatii romanesti”. Desi alaturarea lui ,,magic” cu ,,crestin” mie nu-mi suna bine, imi este clar ca ceva minunat se salasluieste in spatiul asta. Am fost si eu intr-un mic pelerinaj organizat in zona asta, a fost una din cele mai frumoase excursii.
    Subscriu si eu la ideea ca imaginile si comentariile pe care le citesc aici vor fi nepretuite peste, poate, nu mult timp… am si eu senzatia asta insa, pana una alta, trebuie sa ne bucuram pe-ndelete de asa comori!

  4. mda…ma rog, nu stiu ce este asa grav in faptul ca ati sunat si nu vi s-a deschis…poate ca si acolo sunt anumite etape si anumiti pasi pe care trebuie sa ii faci ca sa o vizitezi. daca ati sunat trebuia sa stati acolo pt a vi se deschide, si apoi puteati urca pe manastire. poate ca cineva a venit sa deschida, dar daca a vazut ca nu e nimeni, a plecat.

    1. casa celui ce deschide este chiar peste drum de biserica asa ni s-a spus la telefon. si ca va veni indata. este greu de crezut ca nu am fost observati, eram mai multi oameni nu doar noi doi, cei cu motociclete. ni s-a spus, tuturor, ca cineva va veni indata – pentru ca si ceilalti au sunat, independent de noi si li s-a raspuns la fel.

      nu vad ce etape sau pasi sa parcurgi, cand scrie clar sa suni la nr de tel scris pe poarta… in plus, ne-am plimbat pe delusorul din fata minute bune, poate mai mult de un sfert de ora… daca persoana respectiva era poate prinsa cu alte treburi, ceea ce e normal, era mai corect sa ne spuna ca nu poate deschide sau ca va deschide peste o ora sa zicem. si era okei. dar nu cu „abureala romaneasca”…. iar daca ar fi venit intre timp, cat noi eram pe stanca, oricum in fata bisericii te duce iarasi drumul si am fi gasit deschis… dar era inchis sfantul lacas.

      consider nedeschisul usii, in aceste conditii, un pacat fata de toti cei cativa oameni animati de cele mai bune intentii.

    1. pai cam asta este si intentia, adica dincolo de a impartasi cititorilor bucuria noastra, mereu incerc sa dau detalii (cu rele, cu bune) celor ce au de gand sa treaca prin locurile povestite…

  5. Te-am introdus in Fratia Misterele Dunarii, care nu este cine stie ce societate secreta, ci doar un blog a unui pasionat de istoria Dunarii de jos.

    Nu stiam de acest blog. Felicitari. Super post-uri, fotografii de nota 20 si ideea in sine de toata lauda.

    1. Multumesc frumos, este o onoare pentru mine, mai ales ca in zona aceea imi place mult si am vizitat-o deseori. Blogul tau e frumos si interesant, il voi urmari cu placere si in viitor. Mult respect!

    1. Adevarat a-nviat!
      Din pacate, raidul la Odesa este amanat (deocamdata) pentru ca tovarasului meu de calatorie i s-a defectat motocicleta (inaintea plecarii, intr-un alt drum al sau) asa ca am amanat calatoria pana ce omul va reusi sa o repare, pentru a calatori impreuna, asa cum am hotarat (ideea a fost a lui – e vorba de Narcis http://dhost.info/fotopoze/ ).

      Dar in 15 Mai voi pleca intr-o calatorie de 3 saptamani pana la Birmingham si inapoi prin Franta si Italia, pana atunci poate voi mai sari parleazul pana la vecinii bulgari, tot intr-o iesire de o zi pe-aici prin jur… Am sa povestesc!

      Toate cele bune sa ai!

  6. Ma uit la pozele tale si sunt negru de invidie. Sper sa ma asez cu partea materiala si sa am timp sa mai calatoresc. Sunt foarte multe locatii superbe insa cand am avut mobilitate nu am avut timp iar cand am avut timp nu am mai avut resurse.
    Am facut intre sarbatori cu familia un traseu Bucuresti-Targoviste(cetatea domneasca)- Campulung-Bran-Brasov-Bucuresti. Daca stiam se de aceste doua locatii, le vizitam.

    1. Ma bucur mult ca blogul meu iti da idei bune. Sa stii ca nici eu si nici prietenii mei nu stam stralucit nici cu timpul nici cu banii, insa genul acestor mici iesiri e f abordabil din ambele puncte de vedere, sper ca traseele noastre te vor indemna sa iesi mai des… asta e si scopul blogului si ma bucura tare mult cuvintele tale. (fireste, consider „invidia” doar o figura de stil…) Tot respectul!

    1. Da. Proprietatea pare abandonata, gardul e rupt si poarta intepenita intr-o pozitie deschisa; casa nu pare locuita, nu-s pasari in curte sau animale domestice, nu a venit nici un caine si nici un om cat eu m-am invartit pe la gard, facand poze. Si casa arata bine, peste drum este o alta casa traditionala abandonata ce nici macar nu are gard… Cred ca se poate fotografia in regula din interiorul proprietatii anuntand, eventual, vecinii…

  7. Bai, nu e lauda, dar de cate ori trec pe-aici, pe la tine, ma-ncearca asa un fior ca si cand as strabate eu insumi drumurile astea! Ma gandesc ca tot asa as vorbi despre ele de-as trece pe-acolo…
    Offtopic: Cand am vazut „limuzina” din curtea cetateanului, m-am si gandit la o sedinta foto.🙂

    1. Pai o sa-ti localizez azi, pe harta traseului, limuzina… Si-s onorat ca m-ai trecut in blogroll.
      PS: nu am izbutit localizarea, pot sa-ti spun ca era dupa Valenii de Munte, intr-unul din primele 3-4 sate, pe dreapta cum mergi spre Buzau, in curtea unei case traditonale semi-abandonata, cu cerdac verde… nu mi-a reusit localizarea promisa…

      1. Nu si la Corbi, unde nu e loc inside dar e tare frumos si linistit si lumea da buna ziua, nu te simti deloc stanjenit sau temator lasand in sat, pe strada, motorete sau masini. Dar… Da! La Namaiesti am tras motoretele chiar in curte – si ceilalti vizitatori cu masinile, la fel… in afara curtii nu-ti vine sa lasi nimic, e un aer de apocalipsa… nu ca inauntru nu ar fi…🙂

  8. cum zice viesparul, tuica e diferita de palinka prin minim dubla-distilare si tarie. e buna tuica de muscel si palinka de ardeal. cu clisa, ca altfel cauzeaza, face gaura-n stomac :))

    vine-vine primavara, asteptam plimbari noi.

  9. Ar mai fi ceva…
    Nu vreau sa supar,poate nu sint eu informat in aceasta chestiune.
    E renumit,unde,Tinutul Muscelului,in privinta tuicii de prune?
    Daca e vorba de …chestia aia fiarta o data,aia nu-i tuica de prune.Tuica de prune renumita e cea facuta in Ardeal,Banat,Maramures, cea care mnai este denumita si „palinca”(cuvint preluat din maghiara „palinka”) si care este fiarta de doua ori si poate ajunge pina la 70 de grade.Aia-i tuica!
    Dar,mai stii?Poate nu sint eu la zi in problema asta.Nu vreau sa arunc cu piatra…
    Scuze,daca e ceva gresit!
    Alexandru.

    1. cu tuica: acolo chiar se face tuica buna (tuica are 28-35 grd, e f aromata si simti gustul fructului. in muscel, gospodarii separa si pun la fermentat separat prunele -pe soiuri chiar- iar din mere fac o tuica separata, cu aroma specifica). se face si palinca, distiland de 2 sau de trei ori chiar (iese la 50- 80 grd). unul din cei mai buni prieteni ai mei are in zona un deal intreg cu pruni, o casa frumoasa si a adus chiar un alambic profesional din germania – doar pentru placerea lui, a familiei si a prietenilor, nu face o afacere din asta, desi ar putea sa iasa o afecere excelenta dar nu im intereseaza asta ci pastrarea acestei traditii si bucuria de a bea o tuica sau o palinca cu cei dragi (face chiar si schnaps) . prin el, am cunoscut oamenii locului si toti se straduiesc sa pastreze traditia unei tuici bune…

      nici vorba de o suparare, e f bine ca ti-ai spus opinia si apreciez asta, sper sa fie lamuritor raspunsul meu, daca nu, oricand alte lamuriri dar cea mai buna e o degustare!🙂

  10. Ca de obicei, misto articol, acum nu o sa comentez la toate cu: mvaaai ce frumooos, dar asta mi-a placut in mod deosebit:

    „Sunt fara doar si poate oameni necajiti. Unii din ei au televiziune prin satelit si la grajduri.”

    Sa fiti sanatosi si la mai multe, treaba cu traseul e buna tare.

  11. Asteptam cu nerabdare un nou tur calare,ca nu credeam ca stai acasa doua week end-uri la rind.
    V-ati dat cu motoarele prin locuri frumoase si ati vazut inca oameni.Si ati mai vazut,oriunde ar fi,la fel de tigani.Mare lucru sa poti face raiduri din astea rapide.
    Pacat ca n-ati reusit sa intrati si in interiorul lacasului de sub stinca.As fi fost si eu curios ce-i acolo,mai ales ca nu ascunzi nici frumosul nici uritul sau mai putin placutul.
    Pozele sint faine,dar arata ca si cum…ati stat,cumva,pe margine.N-ati patruns in miezul locurilor cum am vazut in alte poze de-ale tale.Poate ca ati fost pe fuga?!
    Mult bine si sa mai mergi,sa mai aduci,sa ne mai spui,sa ne mai arati!
    Alexandru.

    1. ai sesizat corect, stii sa citesti cu atentie si intelegi bine. nu am fost pe fuga, nu acum, nici eu si nici narcis, camaradul meu in aceasta calatorie (am mai mers impreuna si vom merge si la odessa, in curand). nu am intrat in miez pentru ca da, am stat pe margine: este frustrant sa ti se promita ca „cineva indata deschide biserica” – la corbi- si sa nu apara nimeni, iar la namaiesti sa vezi orori in plina constructie strivind o alcatuire fina, delicata, de acum 600 de ani. despre lacasul de sub stanca de-abia la bucuresti s-a lamurit narcis si mi-a dat si mie sa vad, nu sunau convingator vorbele tigancusei, nu era nici un indicator si crede-ma ca viermuiala asezarii tiganesti ce urma sa o traversam nu ne dadea deloc incredere, as spune dimpotriva🙂 macar daca am fi stiut dinainte de acel loc, da, am fi infuntat si tzigania dar la momentul povestit, imprejurarile si faptul ca nu se vedea nici o manastire din ce indruga copila ne arata un singur deznodamant daca ne-am fi aventurat prin acel drum dosnic: decat posibilitatea de a ramane goi, fara haine, motoare si fara bagaje, in drumul judetean la randul sau pustiu…🙂

      voi povesti mereu, alexandru si ma bucur mult ca povestile noastre sunt citite cu atata atentie de oameni ca tine. mult respect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s