Corbii de Piatră

In sfârșit am vizitat Nămăiești – o biserică pitorească de lângă Câmpulung Muscel, scobită în stâncă. Despre ea mi-a povestit un alt motociclist, Bashar. Cum Schitul Corbii de Piatra nu este departe, am hotărât cu Narcis – tovarășul meu de drum în ieșirea asta – să dăm o tură împrejur, spre a ne bucura de peisajul din preajma acestor locuri.

Vantul batea cam tare, mai sa ne darame de pe mobre, dar cand am intrat printre dealuri parca s-a mai domolit – aducand acum iz de țuică de prune  – Tinutul Muscel este renumit pentru aceasta licoare…

Am oprit mai întâi la Corbi:

(fotografie de  Parfenti Narcis)

Corbii de Piatra se afla pe malul Raului Doamnei iar in satul din apropiere se spune ca s-a cladit neamul Corvinestilor. Intr-o stanca uriasa, impresionanta, este sapata o mica biserica, alaturi de care mai sunt scobite alte doua spatii – despre unul din ele, cel mai larg, legenda spune ca aici Neagoe Basarab judeca diverse pricini, in aer liber.

Urcam pe stanca, spre a admira panorama satului. Am fi vrut sa vizitam si interiorul micii biserici, dar desi am sunat la numarul scris pe poarta si ni s-a spus ca cineva soseste indata (alti patru vizitatori se adunasera intre timp) nu a aparut nimeni sa ne deschida… Am mai fost la Corbi acum cativa ani si imi aduc aminte de pictura tulburatoare a interiorului; acum ne-am zgâit pe geam si am zarit doar un soi de magazie in prima incapere. Urcam asadar panta abrupta din stanga si ne aflam pe cel mai inalt punct al stancii.   Sub flamura si de la inaltime,  ARO-urile harbuite, gardurile saracacioase, casele modeste si gospodariile de-a valma sunt mult mai simpatice.

Dam o raita pe platoul creat de marea stanca si descoperim o alta grota interesanta, folosita ca anexa a gospodariei din preajma. Peisajul este incantator, este liniste iar vegetatia abundenta da sa inverzeasca. De pe stanca, un suvoi subtire de apa curge pe langa aceasta grota, formand un mic râu in curtea populata cu  gaini, cativa pomi fructiferi – pruni, bineinteles, ce altceva? –  si o casa ruinata dar locuita, spoita intr-un albastru aproape electric.

Ulitele satului sunt animate, este ora pranzului iar pe drum ne intalnim cu palcuri de femei ducand cosuri acoperite cu stergare curate. Copiii sunt si ei la joaca, masini si carute multe forfotesc in toate directiile. Localnicii ne dau ziua bună iar multi dintre ei poarta palarii tipice zonei din Marginimea Sibiului.

In jurul acestui loc s-au tesut multe legende, stimulate cred de imprejurimile cu relief surprinzator dar si de imaginatia aprinsa de o tuica parfumata si limpede, cum numai in aceste tinuturi poti gasi. Cateva frumoase legende ale locului am citit aici. Cercetari arheologice nu s-au facut cu seriozitate, doar un sondaj restrans acum cativa ani. Povestea locului o puteti citi aici. Iar bisericuta din stanca șade trista, cu cele cateva ferestre ferecate in grilaje ordinare si hartii aruncate in poarta – nici macar un cos de gunoi nu am zarit. Dar langa o grota mai laturalnica, calatorul prididit isi poate gasi alinarea inauntrul latrinei vopsita in turqoise: nu poate fi ratata si nici nevoie nu ai sa intrebi unde se afla: se inalta falnic langa stanca legendara, iti sare-n ochi cum deschizi poarta Sfantului Lacas…

Pe noi insa ne-a prididit foamea, drept pentru care am balotat niste mici intr-o raspantie, la Domnesti. Tare buni micii (la 1 leu si 50 de bani bucata, marisori si gustosi). Oamenii cumsecade, unul din comeseni ne-a povestit despre motoreta lui Mobra si despre doi motociclisti nemti pe care i-a adapostit o noapte. In acea Epoca, de Aur, omul a putut sa le ofere doar niste carnati „de-i spargeai cu toporul”. „-Si cati bani ti-au dat?” intreaba un altul… „-Dar era noapte si erau pe drum, cum sa le iei oamenilor bani?” se indigneaza povestitorul de asa o intrebare neroada… Le multumim pentru masa buna si tovarasia la masa si suntem petrecuti la plecare cu urari de drum bun. „Mai poftiti pe la noi…” ne spune Șeful de la gratarul de mici si felul in care ne-o zice este tare curat si sincer.

Plecam mai departe. Pana aici drumul a fost ok, dar spre Campulung este distrus.  Inotam printre gropi  si pietris risipit in tot locul. Ne apropiem de Namaiesti si cu greu ne strecuram prin multime de carute cum nu am vazut in viata mea, atatea la un loc.  Ajungem anevoios in incinta Manastirii si suntem asaltati de o  liota de tigani, mici si mari, care cersesc bani. Unul din ei, ditai omul, in putere, se opreste din milogeala pentru a raspunde la telefonul mobil…

Ne atrage atentia o stanca tuguiata de pe cealalta parte a vaii…

Manastirea Namaiesti este monument istoric de secol XIV si se spune ca numele i-ar fi fost dat de catre Apostolul Andrei: acesta ar fi intrat in grota gasita aici, dar negasind pe nimeni le-ar fi spus tovarasilor de drum: „Nemo est” (Nu este nimeni). Aici este povestea Namaiestiului.

In grota de la Namaiesti se afla o icoana despre care se spune ca-i facatoare de minuni. Este ferecata in aur si pietre scumpe, chipul Maicii Domnului este acoperit cu o folie de plastic si la fel si-al Pruncului. O eticheta ne spune ca a fost restaurata pe banii d-lui Franck Timis -unul dintre tartorii cianurii la Rosia Montana- iar cei evlaviosi indeasa bancnote in rama vitrinei in care este expusa.

Biserica ce-i construita in grota (repet, monument de secol XIV) este sugrumata de constructii noi: dihania din beton, caramida, BCA si termopane de PVC apasa dureros asupra delicatei biserici, strivind in noi orice sentiment de smerenie. Plecam coplesiti de indignare, este greu de crezut ca o asemenea oroare este construita cu hartiile in regula si chiar de-ar fi, nici o scuza nu exista pentru atata barbarie.

Pe drumul de Târgoviste, stâncării interesante apar printre curbe si oprim sa pozăm.

In preajma acestui peisaj a crescut o asezare saracacioasa de tigani. Ca din pamant, o tigancusa cu un catzel negru apare si imediat cerseste. Sunt fara doar si poate oameni necajiti. Unii din ei au televiziune prin satelit si la grajduri.

Copila cu cainele cerseste insistent si indruga despre o manastire aflata in varful dealului, dincolo de tiganie. Ne arata ceva in varful dealului dar … nu e convingatoare si nu prea o bagam in seama, insa Narcis este mai curios ca mine si odata ajuns acasa  iata ce a descoperit: Cetatuia_lui_Negru_Voda. Tigancusa avea dreptate! Voi fi mai atent la sugestiile localnicilor in urmatoarele raiduri…

Plecam de-aici fara sa mai oprim si ajungem acasa. Tot traseul este aici. Plimbarea cu motocicletele a fost tare placuta, dar un ochi rade, altul plange…

Vezi si cum a fost de Paste, cu motocicleta in Balcani