Plouă drăceste ! -2- in Germania, Luxemburg, Belgia

Cand mai ploua, cand se mai opreste. Si iar ploua si iar sta… Pe asa o vreme intru in Germania si ma hotarasc sa o tin drept, pe autostrada.

Colac peste pupaza, lucrari de intretinere ingreuneaza circulatia – dar le fentez pe banda de urgenta – iar eu imi doresc sa ajung la Munchen cat mai repede – acolo locuieste Harald, un vechi prieten si vad Munchenul ca pe-un refugiu. Vremea ma amageste, ma enerveaza si ma deprima totodata si ma forteaza sa fiu atent doar la drum.

Harald imi da indicatii precise pe unde sa intru in München si unde anume ma asteapta, dar cand autostrada se lateste la nici nu stiu cate benzi, nu ma mai pot inscrie pe banda corecta, viteza celorlalti e de vreo 120 si eu, paralizat de spaima, de-abia merg cu vreo 90, inclestat pe mobra ca o pisica (uda). Asa ca intru pe unde se nimereste si niste germani de culoare imi dau solutia salvatoare: sa ma tin dupa un autobuz care are statie chiar in piata in care trebuie sa ajung. Ceea ce si fac, iar locul de intalnire este in preajma centrului orasului. Este de neimaginat si trebuie sa vad cu ochii mei ce a insemnat razboiul: majoritatea cladirilor au fost rase de pe fata pamantului, sunt inlocuite cu banale constructii – pastrand insa regimul de inaltime si celelalte caracteristici ale zonei – si doar pe ici pe colo mai rasare vreuna istorica.

In tot locul sunt biciclisti, parca mai multi ca peste tot. Harald imi spune ca e cel mai comod si mai ieftin – si el si multi munchenezi prefera bicicleta. Fara sa bag de seama ma aplec peste o pista de biciclisti cand fac o poza si sunt apostrofat aspru de un biciclist, mai sa dea peste mine, nici macar nu a schitat ca vrea sa incetineasca, doar a racnit ceva in germana. Aflu ca trebuie sa fiu atent cu ei, biciclistii pedaleaza cu viteza si nu s-ar opri cata vreme sunt pe teritoriul lor. Femei sau barbati, pedaleaza hotarat peste tot… Teritoriul lor, desi delimitat in benzi clare, pare a fi intreg orasul…

Bem o cafea in centru, langa poarta medievala de intrare – cam tot ce-a mai ramas din zidurile vechi muncheneze – si las motocicleta, cu teama, pe trotuar. Ma framanta disciplina germana si stau ca pe ghimpi, nu-s prea sigur ca motocicleta e bine parcata asa ca intreb un „parcator” – care arata ca un politist- si raspunsul lui ma descumpaneste, nu este riguros si aspru, asa cum ma asteptam: cica e ilegal parcata dar pentru ca nu incomodeaza circulatia – nici a pietonilor, nici a bicicletelor si nici a masinilor, o pot lasa acolo linistit…🙂

Ma mai invart prin oras, nu ma da pe spate in nici un fel, cladirile sunt cuminti si aliniate si cam atat… Nici macar o curatenie perfecta, asa cum imi inchipuiam, nu intalnesc (austriecii sunt de departe mai buni la asta). Este primul mare oras ce-l vizitez si e putin dezamagitor… Ma asteptam la un spectacol si intalnesc doar o atmosfera normala, usor apasatoare si plata.

Dupa o raita prin oras parchez motocicleta in curtea interioara a cladirii unde locuieste Harald (langa vreo 20 de biciclete ale vecinilor si o Vespa de colectie) apoi incepem batalia cu o hoarda de beri Augustiner – tipic muncheneze si nepasteurizate, drept pentru care pot fi savurate doar pe o raza de cel mult 100 de km – nu inainte de a completa electrolitul din bateria mobrei cu un pic de apa distilata din fierul de calcat al lui Harald. Las bateria la incarcat peste noapte; regulatorul de tensiune nu functioneaza corect si imi e teama ca raman fara curent electric, asa ca port in bagaj si redresorul pentru baterie… In curtea interioara e o liniste perfecta si-ti vine sa vorbesti doar in soapta,  nici un zgomot cat de mic de la vreun copil, pasare sau animal. Las`ca behaim noi pana in noapte, tarziu, luptandu-ne cu berile si depanand povesti….

Plec intr-o dimineata frumoasa din Munchen. Pastrez drumul pe autostrada 8, pana la Karlsruhe, urc pe pe 65 ce duce la Mannheim apoi cobor de pe autostrada la dreapta, pe o scurtatura spre  Saarbrucken. Ploaia se porneste din nou, de asta data cu vigoare si ma imobilizeaza in oraselul Landau in der Pfalz .

E clar ca nu pot merge mai departe astazi. Sunt imobilizat in zona comerciala de la marginea orasului pentru ca ploua draceste. Privesc adapostit sub copertina unui magazin parcarile triste de supermarketuri ce ma inconjoara si apa ce se scuge siroaie de pe mobra mea. Privelistea ma deprima al dracului… Incep sa intreb de un hotel; mai nimeni nu vorbeste engleza si aia de o rup cat de cat habar n-au de vreun hotel… Trag speranta ca ma pot intelege cu doi tineri, insa astia nici nu ma baga in seama, le fac semne si le vorbesc, ei pur si simplu ma ignora si se cara. Chestia asta ma enerveaza; ma urc imediat pe mobra injurand toata infatuarea natiei germane si plec prin ploaie, bajbaind. Norocul imi scoate-n cale un magazin moto; imi cumpar o salopeta de vreme rea si cei de-acolo imi ofera o cafea si imi deseneaza o harta catre un hotel. Gasesc hotelul inchis… Ploua. Continui cautarea: pur si simplu ma invart pe strazile orasului, prin ploaie. E un oras cochet, ma uimeste  o sala de concert superba , Jugendstil.  O vad din mers. Ploua… Comunic dificil cu oamenii de-aici: lasand la o parte ca astia inteleg numai germana, mi se vorbeste din varful buzelor si sunt expediat mereu cu o politete rece. Un motociclist ud nu inspira prea mult respect, nu? Cu chiu cu vai gasesc o camera de hotel la un pret abordabil si culmea, in centrul micului oras – dupa ce am trecut prin vreo 5 hoteluri (unele inchise, altele pline iar la singurul  ce-avea camere libere era 75 de eur cea mai ieftina…) si descopar un internet-cafe` cu bere la pret acceptabil. Izbutesc sa scriu cate ceva prietenilor motociclisti ce ma incurajeaza, dar nu mare lucru pentru ca tartorul de la net ma cam goneste afara chiar inainte de expirarea timpului platit… Orasul acesta mic, Landau, e superb.  A scapat neatins de razboiul mondial, e bine aranjat pana-n detaliu. Dar ma face sa simt pana-n maduva oaselor ingamfarea germana. Iata ca si in cazul nemtilor putem spune: „Ce tara frumoasa! Pacat ca-i locuita!

Parasesc Landau cu oarecare scarba, strang din dinti si merg cat de bine pot eu prin ploaie spre a scapa mai repede din Germania. Ma simt usurat ca de o povara cand ma vad in Luxemburg   pe sosele locale pustii, insorite si perfect semnalizate (la iesirea din localitate sunt indicatoare si cu numele celor ce urmeaza); printre satele ce au case ca de jucarie si mai opresc sub umbra unui viaduct impresionant, la o tigara, in compania unui biciclist, calator si el.

Il sun pe Gaxel din Diekirch, Luxembourg si-mi spune ca nu mai am mult, urmeaza sa-l mai sun cand ma apropii de Namur. Dar nici nu fac nici 300 de metri mai departe ca un tanc Sherman ma momeste sa vizitez  un muzeu militar . In decembrie 1944, armata germana a lansat pe-aici ultima sa ofensiva, parte a bataliei_din_Ardeni . Zic sa arunc o privire si raman vreo doua ore… Ma uimeste ca muzeul nu se axeaza doar in a slavi invingatorii, invinsii sunt si ei prezentati cat se poate de consistent iar miza este mai curand latura umana a soldatilor decat gloria bataliilor.

Mormane de echipamente militare originale (unele sunt si de vanzare, la un pret modest), tehnica de lupta si diorame expresive ma arunca-n timp, mai mult de 60 de ani.  La loc de cinste, Zündapp KS 750 , zisa si Zundapp Saharian, prima mea iubire moto… In `89 gasisem una de vanzare in Bucuresti, bine restaurata. Proprietarul voia pe ea 16 mii de lei de-atunci sau un televizor color…

Incalec si plec mai departe, intr-un ritm pe cat posibil sustinut. Traversez paduri dese ce pastreaza multa umezeala si e frig de zici ca-i toamna; pe jos e un soi de mazga ce imi acopera viziera, imprastiata de masinile ce ma depasesc. Ridic viziera si apoi renunt si la ochelari, pentru ca in doar cateva minute se acopera si ei cu mazga. Merg fara ochelari, e singurul fel in care pot vedea cat de cat pe unde merg si in sfarsit drumul iese din padure si mi se dezvaluie culori minunate, intarite de norii de ploaie de care nu scap.

In satele belgiene, in sfarsit, intalnesc si case cu arhitectura moderna, de foarte buna calitate; dar nu am timp sa opresc; vizita printre tancuri si piese de artilerie mi-a rapit timp, nu vreau sa intarzii excesiv… si zaresc in oglinda un motociclist care ma depaseste si apoi pune semnal de dreapta; opresc si eu, e Gaxel!   A iesit sa ma intampine cu muuult inaintea orasului sau, Namur , desi nu ne-am cunoscut niciodata – doar am schimbat replici pe forumul moto  unde amandoi, uneori, socializam cu alti motociclisti… Continuam drumul impreuna si Gaxel tine sa imi prezinte cateva dintre cele mai vestite beri belgiene, dar mai intai ne intalnim cu Gica (un alt motociclist ce tocmai s-a intors dintr-o calatorie moto in Pirinei) si legam motocicletele impreuna, in parcarea Universitatii din Namur. Pe-a mea baietii o fac sandwich si cu numarul la spate intre motocicletele lor, pentru ca desi e mai prapadita, sa fie in siguranta in caz de la o adica

Setea e mare, Gaxel insa are frigiderul pregatit asa ca radem la iuteala ceva beri si plecam toti trei sa luam pommes frites dintr-un loc renumit pentru calitate, anume o baraca de langa gara, unde e coada mereu. Iar cu ocazia asta, gara unui orasel cu doar vreo suta de mii de locuitori ma face praf…

Doamnelor si domnilor, Gara din Namur:

Dam o raita toti trei prin oras; intamplarea face ca a doua zi sa fie Ziua Nationala; un grandios foc de artificii se oglindeste in apele ce traverseaza orasul; mii de locuitori privesc adunati pe maluri, unii cu scaunele sau in sezlong, cu binocluri ori lunete. Terasele sunt pline, ne amestecam si noi in multime iar mie mi se pare incredibil cata normalitate degaja oamenii unei tari fara guvern  de aproape 500 de zile…

Noi insa ne vedem de ale noastre: a doua zi inspectam „fiarele” si le curatam si ungem lanturile, iar spre seara iesim impreuna cu motocicletele intr-un tur prin imprejurimi.

 Urcam la Citadela orasului Namur, traversam sate mici si aproape pustii, vizitam o manastire impresionanta ce arata mai curand ca o cazarma cu cruce, iar cireasa de pe tort este Dinant, orasul in care s-a nascut inventatorul saxofonului, dl. Adolphe Sax. La intoarcere urcam iar la Citadela; panorama stralucitoare a orasului si zidurile impresionante imi rapesc mintile, drept pentru care mi le racoresc cu multa bere, intovarasit de cei doi buni prieteni.

 

Gaxel a hotarat sa ma intovaraseasca la drum pana in Anglia, urmand sa mergem impreuna pana-n dreptul Londrei. Asa ca in zori plecam la drum pana sa se lumineze de ziua, biciuiti de o ploaie marunta. Iar pe la vremea pranzului suntem imbarcati pe ferryboat, in drum spre insula…

CLICK AICI PENTRU INTREAGA HARTA A CALATORIEI

CITESTE MAI DEPARTE

VEZI EPISODUL PRECEDENT

35 thoughts on “Plouă drăceste ! -2- in Germania, Luxemburg, Belgia

  1. Te invidiez. Felicitari pentru ceea ce faci. Ma abonez la calatoriile tale. Imi place foarte mult cum scrii, dar si fotografiile care sunt de-a dreptul exceptionale.
    Inca o data FELICITARI.

    1. Ma bucur sa aud. Pe de alta parte, multe din plimbari sunt in Romania; inchide televizorul, deschide ochii laaaarg si priveste lucrurile/oamenii/locurile cu sufletul tau: tara noastra e frumoasa!

  2. Ne-ai adus aproape nişte tărâmuri; senzaţia pe care am simţit-o este de parcă le-aş fi fost pas…cu gândul de a le fi cândva străbatere de-a lungul ori de-a latul. Belgia îmi este cunoscută; neatinsă însă, partea flamandă.
    Cât despre ploaie şi despre alte stihii pe care le-ai înfruntat poate, eşti om pe răzbătânde întinderi de drumuri, călător stoic. Tu şi motorul tău…Fără de stavile.

    1. Pai nu pot sa spun decat… sarumana!

      Ploaia a fost mai curand condimentul acestei calatorii -poate un condiment scapat cam mult, nu zic nu- dar nu o stihie…:-) A fost totusi o calatorie in Europa Occidentala, adicatelea drumuri bune, benzinarii la tot pasul, totul in regula; si incomparabila ca dificultate cu cele din Rusia, Asia ori Africa, asa cum multi motociclisti calatoresc, uneori de-a dreptul periculos… iar cu povestile unora dintre ei te poti delecta dand o raita in blogroll-ul meu. Daca ai vreme, iti recomand sa incepi cu „Vand kilometri”, calatoria lui Mihai Barbu in Mongolia…

    1. Da, e tare gara. Eu am mai gasit aici amanunte despre ea: http://fr.wikipedia.org/wiki/Gare_de_Namur . Am mai sapat putin si stii ce mi se pare foarte tare? Ma asteptam sa gasesc semnatura unei case tari de arhitectura, dar surpriza: proiectul actual de reabilitare a fost facut de unii arhitecti oarecare, de la caile ferate… Uluitor, nu?

      Si ma bucur mult ca-ti place locul acesta. Am sa-ncerc sa nu dezamagesc…🙂 Toate cele bune!

  3. Oricum le imbini foarte bine, excursiile cu povestirile. Pe mine mereu ma tine prins aici pana la sfarsit🙂 Daca nu ai de gand sa scoti o carte, ramane acest jurnal, in timp unele lucruri se uita dar iti vei aminti de ele de pe aici. Ti-a fost dat sa cutreieri in multe locuri.
    Trebuia sa-i iei nr. de tel, emailul picolitzei :)) Zic si eu asa…parca era frumos sa-i povestesti si ei calatoria ta, atat cat ar fi inteles ea🙂
    La cat mai multe calatorii reusite!

    1. Domnule, sunt incantat ca-ti place…

      Picolitza sunt sigur ca ar intelege multe, in mod evident nu era o oarecine – pur si simplu fata a amanat-o pe uscaciunea aia ingamfata ce parea sefa ei, straduindu-se sa ma indrume spre hotelul cel ieftin si bun. Sper intr-o buna zi sa citeasca aici despre experienta mea in orasul ei si cat de mult m-a ajutat stradania sa…

      „urma scapa turma!”🙂 nu?

  4. Din nou am citit cu placere si am admirat pozele si desi acum nu ai scurtat-o totusi la sfarsit mi-a parut rau ca nu a fost mai lunga. Abia astept sa citesc continuarea!

  5. Am citit aseara,dar dupa atita umezeala si ploi (citite la tine) mi s-a facut frig si am merg sa iau ceva pe mine.M-am luat cu alte treburi si a ramas.
    Ce vreu sa spun este ca fotografiile sint foarte faine.De data asta esti prezent in spatiul fotografiat si ma bucur ca spiritul calatorului este la fel oriunde in lume ai fi.Asta daca facem abstractie de rutinatii oraselor germane.Pacat ca ,datorita ploii ai mers intins si n-ai avut chef sa mai vezi si alte posibile destinatii de pe directia de mers.
    Astept continuarea.

    1. Da, din pacate ploaia m-a tinut pe drum; iti dai seama ca taaaare as fi vrut si eu sa ma abat prin jur – cam asa era si planul meu initial- dar asa a fost sa fie… Slava Domnului ca la Birmingham am prins cateva zile cu soare, iar drumul de intoarcere catre Continent a fost uscat, ca altfel plezneam de nervi🙂

    1. Bogdana, Simina, DonHaraldo: multumesc frumos. Sper sa urmariti si continuarea, in episodul urmator am sa ma aflu in Anglia, apoi am sa ma intorc pe Continent… Multumesc si ma bucura mult ca va place!

  6. bravo bravo

    revin cu un post mai lung in curand si dau poate unele mici lamuriuri despre traseul facut aici si ce am vazut

    acum nu e timp din pacate

    numa bine

  7. Au,ce ma doare invidia… Ma consolez cu gandul ca daca eram eu in locul tau nu as fi putut povesti asa frumos si nici de poze nu-s sigur ca mi-ar fi iesit asa frumoase.

    1. ce e sigur insa: nu te-ai fi ratacit atata cat m-am ratacit eu, iar „invidia” ta stim amandoi ca e doar o forma de admiratie, pentru care-ti multumesc, Lucian!

      si datorita tie am calatorit cu bine, esti unul din oamenii ce m-au ajutat mult sa devin motociclist… respect, DOMNULE!

  8. Nu inteleg de ce nu ai cautat pe internet un hotel in oraselul German cu nemti ingamfati? Era o varianta , ca internet cafe ai zis ca ai gasit .

    1. pai pentru ca nu am avut internet pe telefon si nu am nici acum si nici nu o sa am vreodata;

      iar gps am avut de-abia la intoarcerea din anglia, mi-a imprumutat razvan unul mai vechi. (gps o sa-mi iau cu mine, de-acum…) internet cafe-ul l-am gasit de-abia dupa ce am gasit hotelul – cu ajutorul unei picolitze dragutze, ce nu stia ea engleza bine si o nemtzoaica uscata se tot rastea la ea in germana, voia sa ma alunge; insa fata a tzinut sa ma ajute. mi-a spus de acest hotel cum a putut si ea insa nu stia sa ma indrume catre el… a fost o minune ca l-am gasit: fara harta, fara gps, fara internet…

      cred ca sufletul bun al picolitzei m-a dus spre el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s