Cu Jivina prin oras. De coarne…

Motocicleta sovietica mi-a devoalat o noua latura a hobby-ului meu: aceea a motociclismului pietonal. Petrecui o (prea)insorita dupa amiaza de duminica intr-o incantatoare plimbare cu Jivina. De coarne. Fuse chiar cu o saptamana inainte de alegeri cand am redescoperit motociclismul; in chip de pieton, impingand fieratania cale de vreo 10 kilometri.

Cu casca agatata de ghidon si pauze pe sub fiecare petic de umbra…

Cu gura plina de racoroase injuraturi…

Cu „Almanahe” si ai lui ranjind la mine de pe toti stalpii…

Cu oameni din popor ce se fotografiaza cu dihania …

Si din nou la umbra si racoare.

In fine, ajunsei acasa si dupa ce-am zacut nitzel si apoi o leaca de mestereala s-a vazut si cauza motociclismului pietonal: doua dintre suruburile de fixare a placilor de ambreiaj se desfacusera, datorita montajului superficial si vibratiilor excesive, nefiresti. Celelalte erau slabe de tot, insa astea doua erau de tot cazute. Ca de pornit, pornea saraca Jivina insa ambreiajul fiind bleg, miscarea n-ajungea la roata. (Cu sageata portocalie puteti admira in toata spendoarea unul din suruburile cazute.) Inca putina mestereala si acum Jivina merge. Prost, dar merge.

Acum are si atasul la loc, toate luminile functionale si un plus de reglaje, pe cat s-a putut. Iar azi a implinit 240 de km parcursi prin oras, taras-grapis, de la momentul reconditionarii si repunerea in functiune (inclusiv cu cei 10 in care a fost impinsa). Si mai are inca ceva diverse bibileli la activ, despre care voi povesti si le veti vedea in urmatorul episod – anume dupa ce reusesc sa ma intorc calare macar dintr-o mica, mica, oricat de mica iesire cu dumneaei.

.*.*.*.

UPDATE OCTOMBRIE 2013 :

IJ OCT 2013

Dupa ce a fost supusa unor reparatii consistente, „Jivina Sovietica” este din nou acasa. Acum cu motorul revigorat si cu un alt atas. Merge muuult mai bine acum. A capatat si o stralucire noua, insa o multime de detalii mai sunt de asezat la locul lor… Am sa revin cu noi vesti…

.*.*.*.

UPDATE 2015 :

Jivina 2015

Click, pentru povestea Jivinei.

23 thoughts on “Cu Jivina prin oras. De coarne…

  1. De anul trecut cand am fost la Zetea la intrunirea BMW-istilor , m-am pricopsit si eu cu un Jupiter 4 cu atas. Am venit cu el pe roti de la Odorhei distanta de vreo 250 km distanta facuta in doua zile . Cand mergea pistonul din dreapta nu mergea cel din stanga si invers . I-am facut revizie la motor dar nici acum nu am reusit sa-i pun aprinderea electronica si sa fac cateva ture prin oras. Sfatul meu pentru tine este sa-i cumperi Metabond Spezial si Megalene si sa le folosesti la motor . Deasemeni o aprindere electronica este de mare ajutor . Am ajuns la concluzia ca japonezii sunt de neegalat in ceea ce reprezinta calitatea motocicletelor . Efectiv nu ai ce sa faci la motocicleta in afara de a introduce benzina , ulei , filtre si sa-i ungi lanțul. Asta o spun dupa ce m-am convins si de Ij si de Bmw , motociclete aflate in garajul meu alaturi de inca alte trei marci japoneze.
    Vorba profesorului Constantin …. ce Nicule nu ai ce face sau vrei sa-ti faci de lucru , sa stai toata ziua de surubareala .
    Referitor la BMW este o alta poveste, pe alta data . Mi-am cumparat k 1200 in mod special pentru ca este varful BMW la capitolul calitate -pret- performante si in ideea sa contrabalanseze la cele japoneze detinute , Varadero , Suzuki SV 1000 S . sau Kawasaki ZL 250/40 HP si ZZR 600..

    Sincer pe mine la Ij ma incanta faptul ca inca pot sa mai miros fumul acela de ulei de amestec cum faceam cu cativa zeci de ani in urma .

    1. Si mie imi place mirosul fumului de 2 timpi!

      Multumesc pentru sfaturi si pentru povestea IJ-ului tau, e interesant de aflat, mai ales de la oamenii cu experienta. Sa traiesti, domnul Nicu!

  2. Pina acum ma uitam dupa motociclete,ca-s faine.Iar pe drum,daca sint civilizati motociclistii e o placere sa-i vezi.
    Acum caut atasistii.Daca-i „omul meu”?
    Poate trece prin Cluj si sper sa-i dau piatra.
    (ca ziceai ca s-ar putea sa treci si pe-aici).
    Vii?
    Sau daca vii,va fi cu una pe doua,nu cea pe trei roti?
    Hai dom’le sa-ti dau piatra aia,ca ma apasa!
    Am vazut duminica in Apuseni citiva motoristi.
    Taare mi-au placut!
    Circulau civilizat,avind in vedere ca drumul este ingust,multe masini si multi,foarte multi drumari pe jos.
    Vii?

    1. Da, am sa vin. Insa nu stiu cat de curand, planurile mele sunt cam date peste cap in aceasta vara, au aparut diverse chestii ce ma indeparteaza de la drum… Cu cea cu atas mai dureaza sa o pun pe picioare, desi cu pasi mici progresez. Insa am sa ajung, imi doresc asta – mai e pana se sfarseste sezonul si in cel mai rau caz, daca n-ajung pana da zapada, o sa gasim o cale sa ajunga la timp pentru „festivitatea de premiere” –

      Desi prefer sa ne vedem si sa si ciocnim un pahar, sa povestim, la Cluj. Sau la Bucuresti, daca ai cumva drum aici – te rog sa ma semnalizezi.

      Parerea mea (subiectiva) e ca majoritatea motoristilor sunt civilizati – din pacate insa, o mana de hahalere ne fac pe toti de ras, prin necivilizatia lor. Dar cred ca majoritatea motociclistilor sunt responsabili si okei. Cine bate drumul pana in Apuseni, sa se bucure de minunatiile zonei – pai sa stii ca e om fain. Necivilizatii de regula nu prea-si parasesc orasul; e cam greu sa supravietuiesti conducand agresiv, in slapi si fara casca la drum lung…🙂

    1. poporani am scris, nu poponari…🙂

      practic, in poza apar o fata si-un baiat, asezati la poza ce o efectua cu telefonu` o alta persoana ce nu apare in cadru. bine, deseori oamenii – nu toti; acesti poporani adica- te intreaba mereu aceleasi lucruri: ce marca e? cat baga? si cat a costat? sunt intrebari obisnuite pentru oricare motorist.

      cei ce au bmw se confrunta cu o intrebare si mai tare: „e chiar bmw sau ai lipit doar stema ?”🙂

  3. Rizi si glumesti acum,cind estiu acasa,linistit.Imi inchipui ca pe linga dinsa erai bun de pus pe lant si clar,iti trebuia botnita,ca muscai…
    In ritmul asta nu prea ai sansa sa cistigi concursul pe care l-ai initiat.
    O solutie ar fi sa mergi pe drumuri cu dealuri.Daca face figuri,la intoarcere cobori pe dinsa,bio,fara motor.Sau sa-ti iei una din aia-cum erau pe vremuri „Carpati” ,cu pedale…
    Rid eu rid,da-i grea si o bicicleta pe caldura,darmite ditai animalu’
    Macar ca pozele sint foarte faine si inspirate…
    Bafta pe mai departe!
    Poate ca,totusi isi va da greata si-apoi sa te tii.

    1. E, cam asa e cum spui… Acum insa ma amuza intamplarea. Stii tu cum e cu hazul de necaz
      Pe dealuri? Doamne pazeste! In „Trei pe doua biciclete” scrie clar ca patzaniile se intampla DOAR la deal!🙂 Gen Carpati am avut, anume Mini-Mobra. Da, din cea cu pedale. Pot a-ti spune ca degeaba le avea: era mai usor s-o impingi de coarne!🙂

      La momentul respectiv, de suparare am vrut sa vand Jivina. Totusi, cativa prieteni pasionati de aceste motociclete m-au facut sa-mi schimb gandul… si le multumesc. Deocamdata, mergem inainte. Cat s-o putea.🙂

      1. Aaa,deci ai inceput de jos.
        Inseamna ca stii sa te astepti la multe.Si daca totusi te-a luat prin surprindere e numai pentru ca te-ai lenevit cu motociclete de marca -Honda sau altele.
        Zicea cineva pe-aici sa pleci cu geanta cu scule la tine.Ca doar de-aia ai atas,nu?

      2. Dupa MiniMobra am avut o Vespa de 50cc, apoi Yamaha pe care o stii, nu am avut multe motociclete. IJ-ul e a patra. Scule am mereu si cand plec cu Yamaha – insa nu le-am folosit niciodata; nu lipsa sculelor e buba ci lipsa priceperii mele. Iar in ce priveste IJ-ul mai sunt cateva aspecte; deloc legate de latura tehnica; am sa le detaliez (poate) intr-un alt articol…

    1. Foarte ciudat, suruburile care sunt tensionate cu arc sunt destul de imune la vibratii. Asa se pun si suruburile de reglaj de carburator, altfel s-ar pierde pe drum. Vezi ca probabil e altceva, nu vibratii – poate filete prea moi si terminate. Bafta.

      Data viitoare nu mai impinge 10 km. Pleci intotdeauna cu trusa de scule la tine, o culci pe dreapta, capacul stanga jos, repari ce se poate, o impingi pana la prima benzinarie si cumperi 1l de ulei cel mai ieftin daca nu are exact ce vrei tu, bagi in cutie, si te tarasti pana acasa.

      1. Oricum, m-am apucat sa-i cam schimb toate suruburile si piulitele; incet-incet, as vrea sa le inlocuiesc pe toate pentru ca-s tocite, uzate, vai mama lor. Cele 5 de la ambreiaj insa nu cred ca le pot schimba, deocamdata vad ca nu se mai desfac; om vedea dupa alti km… Dar la urmatoarea umblare acolo o sa verific si ce zici tu – la prima vedere mi s-au parut in regula filetele acelor suruburi.

        O mica trusa o port la mine mereu – insa la acel moment oricum nu stiam ce-i de facut; de-acum stiu, am mai invatzat un picutz si din asta. Multzam pentru sfaturi, oricand sunt binevenite!

        Si poate ca nu ma crezi, dar drumul cu ea impinsa a fost chiar funny, in felul sau…🙂

  4. toata lumea asta sta si se misca… pe niste suruburi..(de unde poate si cantecul „daca ai surubul mic/mare/tare/etc) ;)) ) ; imi place cum arata jivina si iti doresc la cati mai putini m (nu km !) pe langa ea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s