Fortăreața Silistra și Memorialul de la Turtucaia

WP_20160506_043Știu că aceste ghiulele arată ca în desenele animate cu Tom & Jerry, dar io alerg într-o zi tulbure de august până la Silistra – orășelul bulgar în care m-am simțit mereu binevenit; de data asta hotărât fiind să găsesc aici nu doar dolcele farniente de la malul fluviului ce-l gustai deseori cât mai ales o cetate otomană ascunsă în dealurile orașului; și să vizitez, în apropiere, locul bătăliei de la Turtucaia.

Așadar, fără a sta prea mult pe gânduri, chiar și pe o vreme mohorâtă încălecai motoreta și… la drum, către Silistra! Numai că, la doar 30 de km de București, începe ploaia… Ma adapostesc intr-o mica benzinarie, privesc norii si dupa ce cumpanesc putin, imbrac salopeta de ploaie si merg mai departe. Fie ce-o fi! imi spun, la urma urmei nu merg chiar asa departe iar ploaia pare sa se domoleasca; iar dupa ce trec de alte cateva sate vremea nașpa se potolește aproape de tot si ma bucur ca am luat decizia sa nu ma intorc din drum, chiar dacă cerul este sulfuros.

Intr-un sat, oamenii cumsecade asteapta cu mult drag ca la primavara sa se intoarca berzele; n-am mai vazut pana acum atata grija in amenajarea unui cuib pentru păsări… (nu se vede în poză dar cuibului i-au amenajat și un scripete – e înspre stanga cuibului, se vede cu greu un cablu- cu care, pesemne, pot hrăni berzele urcând aproape de ele mâncare pentru acestea fără a le deranja).

Respect, oameni!

Iar Calarasi imi apare intr-o alta lumina, vazut de departe.

Numai ca, exact cand eram la mijlocul Dunarii, cel mai negru nor pe care l-am vazut vreodata se prabuseste peste bacul ruginit iar ploaia torentiala se revarsa pana sa apuc debarcarea. Salopeta de ploaie dovedeste iarasi ca-i de nepretuit.

Impreuna cu un motociclist local plus doi slovaci si alți doi italieni, bașca un biciclist francez de cursă lungă, ma adapostesc sub copertina buticului de la punctul de trecere cu bacul de la Silistra, imediat ce bietul mic ferry acostează. Privim ploaia dezlantuita, iar glumele noastre devin din ce in ce mai firave pe masura ce timpul trece si furtuna deloc nu slabeste.

Oare o sa-mi petrec toata dupa-amiaza aici?

Apa vine in șuvoaie peste noi.

In sfarsit, urgia se mai domoleste și furtuna pleacă mai departe. Si chiar daca nu s-a oprit de tot, e vizibilitate suficienta acum, asa ca ma avant în ploaia care acum doar înțeapă lacul în care a transformat drumul; ma opresc in centrul oraselului Silistra, incercand sa dibuiesc drumul spre fortareata otomana Medjidi Tabia.

In mai anul trecut soarele sclipea în apa fluviului și vremea nu a fost nicicum asa câinoasă; eram atunci prima oara la Silistra, cu Iza.

E tare bine sa savurezi o cafea la soare, în port, pe malul Dunarii; intr-un oras atat de linistit… In preajma ruinelor cetatii antice (semnalizate si puse in valoare – se afla chiar langa portul turistic) este un parc ingrijit, garnisit cu lucrari de arta contemporana dar tot aici troneaza si un T34, cum șade bine oricărui oraș comunist (fără glumă însă, poate că T34 a fost cea mai eficientă instalație de război a WW2).

Silistra este in topul celor mai vechi orase de pe malul Dunarii. Anul acesta se sarbatoresc 1900 de ani de la infiintarea cetatii Durostorum, de catre imparatul roman Marcus Aurelius. A primit rangul de municipiu in anul 169. Acum insa, nu de ruinele antice eram interesat ci de Medjidi Tabia, fortareata otomana construita pe la 1850 dupa ideile celebrului Helmuth von Moltke. E imposibil de reperat amplasamentul ei din oras; e perfect camuflata in vegetatie iar aici m-a condus un politist bulgar de circulatie, întalnit intr-o intersectie prin centru, care dupa ce s-a lamurit ce vreau mi-a facut semn sa ma tin dupa el; a venit special pentru a-mi arăta drumul cu masina sa de politie, singura răsplată fiind o strângere de mână, strict ca sa-mi arate punctul de acces (undeva in marginea localitatii și cam slab semnalizat). Nu mai credeți toate poveștile înspăimântate, cu politiștii tâlhari ce te jecmănesc în Bulgaria la fiece colț de stradă! Ca și acesta despre care povestesc, am întâlnit mai mereu bulgari (în uniformă sau fără) aproape întotdeauna foarte cumsecade – cu extrem de puține excepții.

Fortareata este camuflata in dealul acesta:

Dincolo de poarta masiva de acces esti intampinat de imaginea austera a cetatii, dar si de catre un domn vesel, care-i deodata custode, paznic si ghid al fortaretei; o rupe bine romaneste. Un tip simpatic, chiar dacă mi-a mărturistit, mândru nevoie mare, că personajul său istoric preferat este Felix Dzerjinski. Precis e și el de meserie, dar … aici are ghearele tăiate; nu poate face rău nimănui… Mi-a dat o carpa curată (scoasă dintr-o ladă de muniție 🙂 ) sa sterg obiectivul aparatului foto aburit de ploaie si dupa ce m-a ghidat intr-un tur, explicandu-mi una-alta (că prin subsolul cetatii sunt si amenajate ceva vitrine cu harti, uniforme istorice si armament de epocă), m-a indemnat sa ma plimb in voie, singur, printre vechile ziduri…

Beau apă de izvor de la cișmeaua fortaretei (functionala din vremea otomana) insa restaurantul din turnul socialist de comunicatii (care se află la doar cateva zeci de metri distanta) este cu lacăt pe ușă. „In comunism, restaurantul funcționa și era deschis publicului; nu si in democratie, l-au închis” îmi spune necajit custodele… Da, toar`șu gradat chiar are dreptate la faza asta!

Peretii fortaretei otomane sunt in tot locul scrijeliti; inscriptiile au caractere slave, latine ori arabe; deseori sunt râcâite nume precum: Ion, Costel, Vasile, Marin… acești oameni și-au însemnat pe aici numele cu baioneta, in vremea Razboiului de Independenta ori a Razboaielor Balcanice.  Eram singur intr-un loc atat de… nu stiu cum sa explic, dar citind toate acele nume de soldati români, nu-ti vine chiar usor…

Diferite piese de artilerie contemporană si munitia aferenta sunt expuse haotic; m-am jucat cu o antiaeriană rusească, sunt aici și tunuri germane… din păcate însă, nici un tun nu s-a păstrat dintre cele ce guvernau corăbiile dunărene (niște piese impresionante de artilerie navală, de proveniență engleză) din înzestrarea de la 1853… Fortăreața se numeste Medjidi Tabia in onoarea sultanului Abdul-Medjid – acesta a vizitat Silistra in 1847, dar constructia a fost gata chiar in ajunul Razboiului Crimeii.

Lev Tolstoi a luat parte la asaltul asupra fortaretei.

Otomanii au reușit să dețină cetatea, împotriva unei forțe superioare rusești ce au asediat-o trei luni, în 1854. Silistra a fost fortificată cu citadela principală și un inel de zece forturi exterioare. Garnizoana din oraș număra 12.000 de soldați, în timp ce în afară era o armată mobilă care menținea rutele de contact și aprovizionare. Fortul a fost asediat intens de către ruși și poate că aceștia ar fi cucerit Silistra, dar ordinul de retragere a fost forțat de presiunea diplomatică și de amenințarea cu acțiuni militare de către austrieci, care erau tot mai preocupați de intențiile rusești în zonă.

Eșecul rușilor privind asediul  cetății otomane de la Silistra a însemnat și o retragere generală a Rusiei din Principatele Române.

Parasesc vechea fortăreață si incalec spre Ruse, pe un drum impecabil, refacut recent, ce urmeaza cursul fluviului. Urmatoarea mea tinta este Turtucaia. (Drumul poate fi parcurs și cu un ocol pe la tumulul antic incredibil de bine expus de la Sveștari, de lângă Isperih, precum în harta asta).

Silistra Isperih Tutrakan Ruse( Harta detaliată a traseului e aici )

Ploaia s-a oprit si melcii au împanzit tot locul…

Nu doar asfaltul drumului e bun dar si peisajul e verde iar aerul e limpede si curat. Rar ma intalnesc cu vreo masina pe aici. Drumul acesta, Silistra-Turtucaia-Ruse, ar fi putut să fie un paradis al bikerilor din sud – dar e un miracol că nu s-a întâmplat asta, iar hoardele de teribiliști pe două roți continuă să se întreacă pe drumurile românești dinspre munte – în competiție cu alți cocalari entuziasmați de magia șoselelor noastre ucigătoare  și de prețurile infecte pentru servicii căcăcioase.

De pe aceste dealuri, in 1916, trupele bulgare, in alianta cu cele germane si turcesti atacau Turtucaia (Тутракан); aici românii construisera un sistem de fortificatii peste Dunare, in fata orasului Oltenita, cu rolul de avanpost, pentru a întârzia atacul inamic și a proteja Bucureștiul dinspre sud. Greseli succesive ale comandantilor români,  incompetența și lașitatea acestora, înzestrarea deficitara cu artilerie modernă de calibru greu si trupele noastre slab antrenate – dar și motivația firească a recăpătării teritoriului național și lupta susținută a bulgarilor pentru aceasta – au condus la un dezastru militar pentru români. Mai jos este planul bătăliei (românii – cu rosu).

Lupta a fost peste măsură de sângeroasă. Bulgarii, motivati de recapatarea Cadrilaterului, sprijiniti de puternica artilerie germana si in alianta cu otomanii au atacat eroic trupele românesti.  Cu toate neajunsurile, totuși ai nostri s-au aparat strasnic. Totul s-a transformat intr-o baie cumplită de sange.

Citește aici povestea ilustrată a bătăliei de la Turtucaia.

Dupa macelul in care au cazut 6 mii de soldati români si aproape 8 mii de bulgari si germani (morti si raniti), trupurile celor cazuti au fost inmormantate impreuna, intr-una din fortificatiile românesti. Aici se află Memorialul de la Turtucaia, ridicat de administrația română într-un pios spirit spre aducere aminte a TUTUROR soldatilor ingropati aici. Pentru a cinsti memoria celor căzuţi în 1916 la Turtucaia, Societatea “Cultul Eroilor” a construit în anul 1926 Cimitirul de onoare de la Şumenţi(Daidâr) unde au fost înhumaţi aproximativ 8.000 militari români, bulgari, germani şi turci căzuți în luptă. Aceştia sunt îngropaţi în morminte individuale şi în două gropi comune. Pe monumentul central comemorativ sunt inscripţionate în română, bulgară, germană şi turcă, următoarele cuvinte:

”Onoare şi admiraţie celor care au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor”
.

Dramatica bătalie este evocata de George Toparceanu,  participant la luptă.

Citeste aici povestea lui.

Doua piese germane de artilerie grea vegheaza acum memorialul si somnul celor din pământ, cu tevile indreptate spre malul românesc al Dunării. Aștept ca soarele sa apună peste acest loc înainte sa plec. Se aud doar niște greieri. Pe tot drumul spre casa, cuvintele scrise pe obeliscul de la Turtucaia imi vin, mereu, in gand:

„Onoare si admiratie celor ce au stiut sa moara vitejeste pentru tara lor”.

la doar 50 de km de Turtucaia este si necropola tracica de la Isperih

23 de gânduri despre „Fortăreața Silistra și Memorialul de la Turtucaia

  1. istoria… trecutul … prezentul… din pacate si viitorul este aceiasi, stii tu cititorule cate pungi cu aur si cat de grele au fost ca generalii rusi , care aveau flancurile apararii, sa nu lupte…un cumplit dezastru unde rusii ne-au ”ajutat”. in ce data a fost batalia, se apropia revolutia nu?….Cui prodest?…Bataie mancam oricum,am intrat in razboi dupa 2 ani complect nepregatiti , tunurile noastre unele erau din ’77, vai de capul nostru, nu trageam sa nu vada inamicul ce tehnica avem,si unica noastra baterie de 105 nu a mai avut munitii…concluzia un mare dezastru ”numai ”al nostru…

    1. Da, aliații ruși nu ne-au ajutat. Dimpotrivă, au fost strict spectatori ai bătăliei…

      Din ce am citit, în cazul unui atac la Turtucaia era planificat ca rușii să atace trupele bulgaro-otomano-germane din flanc, dinspre Dobrogea, pe direcția Dobrici -dar nu au făcut asta. Si nici după ce inamicul a trecut Dunărea rușii nu a barat drumul acestuia spre București, așa cum ai noștri i-au implorat și lor le-ar fi stat în putere.

      Totuși, dezastrul este al nostru: cu delăsarea specifică, românii nu au fortificat suficient Turtucaia și așa cum ați remarcat și dvs, artileria deplasată acolo era insuficientă, depășită tehnic și fără muniții. Trupele noastre de la Turtucaia erau slab antrenate și echipate, comandate execrabil și formate din rezerviști. Totuși, aceștia s-au luptat crâncen, chiar și părăsiți de comandanți: la atacul asupra noastră, generalul Aslan, care coordona operațiunile militare românesti în sudul tarii, se afla la București jucând cărti la Jockey Club -și nu s-a deplasat nici o secundă în teren iar generalul Teodorescu, comandantul cetății, fuge din Turtucaia: chiar în toiul luptelor, în cuvintele de batjocură ale ostașilor părăsiți. Acești comandanți lași au primit doar pedepse minore.

      Dinspre cealaltă parte: sunt de admirat curajul, determinarea și precizia cu care au atacat bulgarii. Conduși excelent de o proeminentă personalitate militară europeană, ambițiosul feldmareșal August von Mackensen -un adept al masivelor atacuri de infanterie- și sprijiniți cu foc de puternica artilerie germană. (Același glorios von Mackensen avea să fie învins de români la Mărăşti, Mărășești și Oituz – apoi trimis cu coada între picioare acasă, după numai un an).

      Soldații români ce au luptat la Turtucaia erau convinşi că „Nu ne-a învins puterea duşmanului, ci păcatele conducătorilor noştri: ne-au dus la moarte sigură cei mari şi nepricepuţi” (Vasile Cancicov, Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului, p.65).

  2. Am tot cautat sa aflu tot mai multe lucruri despre ce s-a intamplat la Turtukaia acolo a platit cu viata si unul din bunici mei si doresc sa vizitez acest loc inpreuna cu fiul meu multumesc de informatii

  3. M-am bucurat nespus gäsind articolul täu.Tatäl meu(87) e näscut in Silistra si imi tot povesteste de niste ruine pe unde se juca ,fiind copil, nu mai stia prea bine cum se numeau, zicea ceva ce se termina cu „tabia”.Acum le-am descoperit! Multumesc!

    1. Te rog spune-mi si mie cum parcurg acest drum? Cu masina si din Bucuresti. Vreau sa parcurg acest traseu si ci ce se trece? cu bacul? multumesc

      1. Poti trece cu bacul de la Chiciu (langa Calarasi)- la Silistra si sa te intorci pe podul de la Ruse.

        La Oltenita NU e bac/ferry spre bulgari, deci scoate Oltenita-Turtucaia din schema de traverare a Dunarii. Bacul de la Chiciu merge cam din ora in ora, cat are clienti, in tot cazul pana seara tarziu pe timp de vara. Atentie la podul Giurgiu-Ruse, se efectueaza lucrari de reparatie si se traverseaza mai anevoios, mai ales ca e foarte aglomerat. Drum bun!

  4. Pentru o calatorie de suflet,vremea a fost perfecta.Ti-a accentuat si tie si noua,trairile.

    Ti-am scris un mail.Nu mai e valabil ce am spus acolo pentru ca asteptam raspuns si a…trecut.

    Stii care-i cuvintul de ordine?

    Inca !!!
    Alte drumuri,senzatii,trairi.Pentru ca le traim si noi alaturi de tine.
    Si avind in vedere ca a venit toamna si se apropie ziua premiilor,sa-mi spui cum sa procedez cu piatra oferita pentru concurs.
    Alexandru.

    1. Din pacate nu am citit mailul – nu doar lipsa de timp dar si probleme cu net-ul am avut (si am) de ceva vreme…

      Ziua premiilor va fi dupa 1 Decembrie, intrucat participantii au spus, in cor, ca vor inca sa mearga cu mobrele! Am sa-ti trimit un mail, inca o data iti multumim pentru piatra si pentru ca esti cu noi. Cand vom bate-n cuie data o sa o anuntz – si cine stie, poate vei fi la Bucuresti, caz in care e musai sa fii impreuna cu noi!

      Iar eu ma bucur mult ca te-am facut sa traiesti calatoria la Turtucaia!

      Toate cele bune iti urez, Domn si Prieten special!

    1. Pai e si preferatul meu, am aflat de povestea lui de la Turtucaia recent, documentandu-ma pentru articol… A fost o surpriza si pentru mine!

      Tot asa am aflat ca si Nicolae Tonitza a participat eroic la acele lupte, fiind ranit grav.

      1. sa cauti si bateria 3-14, e mai aproape, la baneasa, desi cu toata nebunia asta cu mersul in nord cred ca mai repede ajugi la giurgiu.

        astept poze 🙂

  5. Sunt tare nerabdator sa citesc si povestea cu motocicletele Ural. Incet incet incep sa dezvolt o obsesie pentru rusoaicele astea. Pana atunci numai bine !

    1. Eu scriu cam rar, poate si din cauza ca uneori timp nu prea e… Sunt in curs de triere a pozelor, asa ca in curand povestesc si despre tura in care am fost cu prietenii cu Ural – motociclete care au starnit interesul tuturor, oriunde. Sunt foarte misto, imi plac si mie mult!

  6. hm.. cred ca vremea s-a potrivit cu istoria locurilor vizitate..
    o tura putin mai trista dar nu mai putin frumoasa ca altele.. are melancolia si farmecul ei
    (culmea cu ploaia.. mai ales vara asta secetoasa)
    multzam pentru poveste.. parca am mers si eu cu tine..
    nelu b.
    ai mailul meu.. pe viitor, cand treci prin bv da de stire.. poate te petrec cativa/mai multi km

      1. Pe harta-i o stelutza cu localizarea exacta a fortaretei, insa o sa ai nevoie de ajutorul localnicilor spre a depista drumul. Sau de al meu… 🙂
        Semnalizeaza-ma cand mergi, poate vin si eu iarasi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.