O raita in munti. Macedonia (2)

Apa lacului Ohrid este limpede si deasupra ei plutesc aburi umezi iar muntii se zaresc prin ceata. Vantul nu adie deloc – ar fi cumplit de cald fara padurea ce impanzeste locurile.

Toate acestea aveam sa le descoperim a doua zi… Mai intai, pentru ca se lasase noaptea de-a binelea si singurul lucru ce ne mai tinea in miscare era cautarea unui loc bun pentru noapte. Nu-mi fac niciodata rezervari; pur si simplu, cand se intuneca incep sa caut si intotdeauna ma calauzesc dupa instinct, iar pana acum n-am dat gres -tovarasii mei de calatorie n-au avut nimic impotriva acestui sistem. E drept ca imi fixez o tinta de atins pentru fiecare zi, dar si in cazul in care nu ajung in orasul in care mi-am propus, solutii de rezerva exista: motelurile pentru soferii de cursa lunga ori cortul ce-l port mereu cu mine.

In seara aceasta, dupa vreo doua incercari necastigatoare, ne iese-n drum un hotel pe care sclipesc 4 stele. Intram si ne intampina domnul din partea dreapta a fotografiei. Ne ofera, in semn de bun venit, un cosulet cu lokum (iata aici povestea rahatului).

Pretul camerelor este uimitor de mic pentru patru stele, berea are un pret rezonabil si bucataria se dovedeste bine garnisita cu specialitati locale, iar serviciul este excelent. Hotel Diplomat este in proprietatea unei familii de albanezi si in curand cunoastem cativa dintre ei – oamenii ne saluta ca pe vechi prieteni si ne simtim bine, ca si cum am fi prin partile noastre si nu la opt sute de kilometri de tara…

Din partea casei ni se ofera si o supa delicioasa, cum n-am mancat in viata mea: facuta din maruntaie de oaie. Iata reteta, scrisa in albaneza (daca stie careva vreunul graiul albanez il rog frumos sa-mi traduca si mie, google translate nu m-a ajutat) :

Hotaram sa mai stam o noapte aici iar in ziua urmatoare sa exploram putin locurile. Surprizele nu contenesc: domnul din fotografie ne daruieste in seara urmatoare baclavale facute chiar de sotia sa iar pentru ca entuziasmul nostru pentru supa din maruntaie de oaie a fost extrem de vizibil, capatam inca un bol mare, pe care-l devoram cu pofta.

Aflam ca am nimerit, ca oaspeti, fix in prima seara de Ramazan Bayram, sarbatoarea prin care musulmanii din intreaga lume sarbatoresc incheierea lunii de Ramazan (Ramadan), in care acestia postesc si se primenesc spiritual. Dupa cele 30 de zile in care credinciosii musulmani postesc de la rasaritul si pana la apusul soarelui si au loc ceremonii religioase specifice acestei luni sfinte din calendarul islamic, intreaga suflare mahomedana sarbatoreste, dupa traditie. Camarazii mei se duc la culcare, rapusi de o zi frumoasa dar obositoare; ramas sa-mi termin berea, sunt invitat de catre acesti oameni prietenosi sa petrec in continuare, cu ei.

Muzica traditionala este interesanta, are o puternica influenta orientala si sarbatoarea are mult fast: in decurs de cateva ore, o succesiune de cantarete, unele acompaniate de dansatoare, canta neincetat. Nu sunt tocmai un fan al muzicii orientale insa apreciez mereu muzica „de la mama ei” si „zisa” bine, indiferent de zona etnica.

Iar tipul din dreapta mea nu doar ca-mi ofera bere dupa bere, dar cheama saxofonistul sa-mi cante la ureche, iar acesta performeaza excelent… Ma simt foarte bine intre acesti oameni atat de draguti pe care sper sa-i revad candva, insa o tai totusi la culcare, pentru ca in ziua urmatoare e hotarat lucru ca vom da o raita prin munti.

Tinta e orasul Bitola – nu doar pentru ca aici a fost Heraclea, „salasul lui Hercule” dar si pentru ca drumul este spectaculos, serpuind abrupt printre muntii garnisiti cu lacuri…

Cum spuneam, lacul Ohrid este peste masura de limpede. Sub o barca, o multime de pesti mici stau la umbra. Totusi, zona turistica a Ohridului nu mi s-a parut interesanta: nu exista plaja, oamenii veniti la soare isi inghesuie presuletele pe un prundis lat de cel mult 2-3 metri, soseaua de langa lac este intesata de masini parcate in tot locul si oriunde e un pic de largime terasele banale se insiruie una dupa alta, precum in orice loc in care turismul este dedicat „maselor”. Dar imediat ce parasesti zona „de viermuiala”, peisajul e al naibii de misto.

In preajma imediata a lacului si in alte zone turistice, mai toate cladirile sunt recent renovate dar fara personalitate. In schimb, intr-unele din satele nealterate de turism poti intalni asemenea case vechi, cu sarm…

Muntii Macedoniei nu sunt impunatori prin inaltime insa-s plini de farmec, iar drumul spre Bitola este ingust dar bine asfaltat si slab circulat. Dupa cateva curbe, lacurile apar din nou.

Si la un popas ne salutam cu un biker local ce calareste o motocicleta marca: YAMASAKI.

Cici si Adina sunt perfect organizate cu de toate necesare drumului, chiar daca majoritatea bagajelor le-am lasat azi la hotel. Intr-un punct cu belvedere halim cateva conserve de paté garnisite cu ceva legume; si nici cafeaua nu lipseste. Intremati un pic, mergem mai departe – nu inainte de un photo shoot cu peisajul & motoretele noastre…

In tot locul (in toate tarile foste Yugoslave) e impanzit de sateni care-si fac treaba cu acest gen de tractorase mici – par la prima vedere a fi de epoca dar am vazut de-a lungul drumurilor si nou-noute de vanzare, avand aceeasi mutra; deci: se poate…

Bitola nu e chiar genul de oras care te da pe spate insa si aici gasim lucruri pline de farmec: o moschee istorica, un turn cu ceas si in parcul din preajma acestuia, un motorist local, tare mandru de motoreta lui Tomos. Dar si un individ care apare cantand la fluier si-mi cere, imediat cum apare, un euro. Imi atrage atentia, cand se uita suparat la bancnota pe care i-am dat-o, ca nu face un euro ci mai putin si scap cam greu de el…

In drum spre situl antic intalnim un cimitir aromanesc (am sa revin asupra subiectului).

Iar la Heraclea imi plac mult mozaicurile si amfiteatrul…

Aici e harta acestei ture:

A doua zi impachetam si ne punem in miscare catre Albania. Imediat ce trecem granita suntem intampinati de o multime de cazemate parasite ce impresoara drumul, unele cupole de tragere sunt chiar in curtile oamenilor; iar prima constructie mai de doamne-ajuta, un popas, este de asemenea construita intr-un stil auster.

Peisajul este din ce in ce mai spectaculos si aspru.

Albania, am sosit!

 Click pentru primul episod al calatoriei in Balcani

sau

Vezi mai departe cum a fost in Albania

18 thoughts on “O raita in munti. Macedonia (2)

  1. Este din ce in ce mai interesant pentru ca ne duci in locuri in care „cortina de fier” era lasata rau si pe vremea cealalta.Chiar daca se puteau face exceptii si ajungeai in Yugoslavia,nu puteai merge oriunde.Iar despre Albania nu se prea discuta in turism.Eventual strict capitala si cam atit.Iar peisajul,pentru mine,e de vis.Acolo-i de mers.Nu stiu in ce masura se pot face drumetii fara sa te ia cineva la ochi cu o arma,dar este tentant.
    Astept cu nerabdare relatarile despre rudele noastre de prin partile acelea!

    1. Cred ca se pot face orice drumetii, oriunde in Albania, mai putin in cateva zone disputate de granita, in Nord-Est si inspre granita cu Grecia (parca). Dar cu exceptia unor filtre zdravene de politie rutiera nu am vazut oameni inarmati. Oamenii sunt deschisi turismului / turistilor si foarte prietenosi, cel putin cei cu care am avut eu de-a face. Gandeste-te ca au fost mult mai izolati de lume decat pare omeneste posibil si decat am fost noi, romanii – dar acum incearca sa recupereze si sa revina la linia de plutire. Multi lucreaza/au lucrat in Germania ori in Italia, tineretul studiaza… vorbim de o tara aspra; dar omuletii spera si se straduie, ca peste tot, spre o viata cat mai normala. Ca imagine generala, poate ca atmosfera anilor `92-`95 de la noi seamana intrucatva.

      In episodul 3, dedicat Albaniei, o sa scriu cat pot de mult despre astea (de fapt, despre cum mi s-a parut mie in Albania), pentru ca nu am niciodata pretentia ca detin eu adevarul.

    1. Afirmativ.🙂

      (tin sa-ti spun, insa: imi repugna o asemenea abordare; nu trebuie bani multi ca sa calatoresti pe doua roti; in tot cazul, subiectul banilor nu este al acestui blog; nici eu, nici prietenii care au scris aici nu au abordat discutia la acest nivel low… precum ai fi vazut daca ai fi avut buna vointa sa rasfoiesti blogul; te astept in continuare aici dar cu alt soi de comentarii; multumesc).

  2. Foarte frumos lacul ala, cand eram pescar am colindat toate lacurile si baltile din imprejurimi dar asa apa limpede nu am vazut in viata mea, nici raurile de munte nu sant asa limpezi ca apa din lacul ala… Incredibil !

  3. Poate ai nimerit cine stie cum peste croati, oameni sunt buni si rai peste tot, din experienta mea.

    Am avut un sef deosebit, machidon, care s-a dus la origini acolo cu familia si patronii de la motel le-a lasat cheile si de la carciuma si de la hotel, cand i s-a facut somn, cica sa ia ce ii trebuie si plateste la final, merge pe incredere.

    Asa am patit si noi in Grecia la o pensiune pe malul marii (unde am gasit potaia), m-au impresionat cu lipsa de apasare si increderea. Mai degraba la noi am patit cu tot felul de din astia care au impresia ca vrei sa pleci fara sa platesti.

    Foarte fain, ati prins si vreme buna in toamna asta.

    1. Am povestit eu cu intarziere, calatoria s-a savarsit in august.

      Cu lasatul cheilor „pe incredere” am patit si eu, in Italia, anul trecut: proprietarul pensiunii mi-a spus ca de dimineata are treaba si nu va fi NIMENI prezent in pensiune, sa predau cheia; i-am platit de cu seara, omul mi-a aratat unde sa-i las cheia camerei si a lasat usile deschise, de asemenea m-a instruit cum sa deschid bariera de la intrare – eram singur in toata pensiunea. Mi-a dat pentru noaptea aia si un prelungitor electric ca sa-mi incarc bateria mobrei.

      Poate am nimerit eu, de doua ori, in doi ani diferiti, peste niste scarbe de croati, ce sa zic? Sunt insa un soi de oameni neplacuti si hrapareti (aia peste care am dat eu, na! ca sa nu mai generalizez)…🙂

  4. cand m-am luat virago de 250cc un vitezoman mi-a spus… „pai, de pe asta.. vezi cum creste iarba” – pai asta si vreau ! / frumos episod, abia astept urmatoarele !

    1. Eh, nici eu nu am starnit interesul vitezistilor cu a mea – tocmai cum spusesi: ” ca vedem cum creste iarba” cu mobrele noastre lenese…🙂

      Multumesc, urmeaza Albania, care a fost o surpriza extrem de placuta (pentru mine, cel putin)

    1. Da, erau in Heraclea!🙂 Mi-a placut cum aratau tingirile-alea, agatate undeva in amfiteatru – e folosit pentru spectacole: gradenele lipsa sunt completate, cu bun simt; adica nu-s bagate la greu betoane de neam prost; e functional in forma sa antica, exista instalatii de sunet, precis sunt deseori spectacole acolo.

  5. Minunat.
    Imaginile sunt superbe .
    Imi imaginez cat de frumos a fost in realitate . Si inca ceva , una este sa călătorești cu 100-150 km / ora si altceva este cu mersul vostru linistit
    Acesta din urma este de fapt adevăratul turism pe doua roti.

    1. E foarte frumos in Balcani. Mi-au placut extraordinar locurile, iar oamenii sunt simpatici (cu exceptia croatilor).

      De fapt, nici nu prea ai unde sa-i dai peste suta: drumurile sunt de o banda pe sens, cu multe viraje deseori stranse, fara vizibilitate, printre dealuri; in plus treci printr-o sumedenie de tuneluri, deci nu prea e loc pentru „reisari”. Am intalnit insa palcuri de motociclisti veniti la enduro, in special in Albania.

      Multumesc, Domnul Nicu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s