Albania

Cupola unei cazemate te intampina imediat ce intri in Albania. Apoi zarim un alt bunker si inca unul. Si inca unul… Dupa fiecare curba, drumul este din nou si din nou strajuit de cazemate ori chiar adaposturi pentru tancuri, sapate in stanca sau din beton. Unele cupole sunt prin curtile oamenilor, prin gradinile de zarzavat; altele pe camp ori pe dealurile din jur. Doctrina militara albaneza spunea in esenta ca inamicul trebuie tintit din cel putin trei puncte, oriunde pe teritoriul tarii. Citeste aici despre cele 24 de cazemate construite pe fiecare km patrat al acestei tari. In total, mai mult de 700.000 – sapte sute de mii de bunkere pe 29.000 de km patrati ai tarii! Asta a construit in Albania cel mai crud dictator comunist din Europa, Enver Hoxha, cel care a izolat complet tara si a condamnat propriul popor la foame. Cate 4 albanezi pentru fiecare punct fortificat – intreaga populatie urma sa lupte de sub cupole ca aceasta:

Pamantul tarii este rosu. O pacla pluteste peste tot…

Aveam sa constat in curand ca pacla vine de la incendiile de padure, ce fumega in tot locul… dar ce arde oare? Intalnesc pe drum doar maslini si un soi de tufe pipernicite, crescute cu greu in pamantul arid; maslinii sunt rari si nicidecum nu alcatuiesc o padure in adevaratul sens al cuvantului, asa cum sunt pe la noi padurile. Ici-colo, smocuri de iarba ofilita. Si mult gunoi pe marginea drumului…

Imi trag sufletul sub maslinul batran. Cati ani sa aiba? Drumul este impanzit de colibe construite din frunze, trestii, plastic si carton. Sunt de vanzare smochine, ulei de masline, apa rece sau struguri. Nu prea opreste nimeni sa cumpere ceva; nici nu prea ar avea unde, drumul urca abrubt si are numai curbe stranse, de-abia-i loc sa opresti motocicleta, cat despre refugii pentru oprire, nici pomeneala. Admir rabdarea acestor oameni ce isi asteapta clientii in valurile de praf starnite de masini, intr-o caldura dementa, adapostiti doar de umbrarele modeste.

Pe masura ce inaintez catre centrul tarii, peisajul e din ce in ce mai aspru si spectaculos.

Pamantul e prafos si caldura te doboara, aerul e inecacios si circulatia e haotica, comparata chiar cu cea de-acasa. Pe o sosea ingusta se ingramadesc, se depasesc si se claxoneaza-n draci camioane harbuite, Mercedes-uri candva limuzine si scutere bizare, transformate-n furgoneta, majoritatea chinezesti. Epava unui autocar imi da fiori, dar relieful salbatic, impresionant si aspru imi spune ca n-am batut degeaba drumul pana aici. Sunt fericit ca vad cu ochii muntii acestia si neajunsurile drumului dificil incep sa le ignor; la urma-urmei, sunt obisnuit cu drumuri proaste si soferi agresivi. Ma simt ca acasa…

Intru in orasul Elbasan, primul de pana acum, cu ochii dupa camarazii mei cu atas. Daca eu am tot oprit ba pentru o poza, ba sa mai casc gura, ei au mers snur si-i drept ca nici nu prea aveau unde sa ma astepte in vreun petec de umbra. Am sa-i regasesc la o benzinarie la iesirea din oras, unde ne tragem sufletul pentru vreo ora, apoi plecam la drum, din nou impreuna. O imagine din acest oras:

Apoi vizitam Kalaja e Petrelës, un castel medieval ce domina tinuturile din jur…

Stiati ca primul principe al Albaniei independente, Wilhelm_de_Wied,  a fost nepotul Reginei Elisabeta a Romaniei? Principele a domnit doar o jumatate de an, in 1914. Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa. Este inmormantat in Catedrala Lutherana din Bucuresti.

Noi ne vedem de drumurile noastre, nu inainte de a admira din foisorul castelului Petrelës panorama incetosata de incendiile de padure.

In scurta vreme ajungem la Tirana. Deși împrejurimile sunt un haos total, centrul orasului este cochet si dominat de statuia eroului national Skanderbeg. Moscheea medievala din Tirana are acum in fundal noul spital american, un „zgarie-nor” în comparație cu regimul de înălțime al celorlalte clădiri din capitala albaneză.

Deși măgarul este peste tot prezent, albanezii sunt și mari crescători de cai.

Din 2009 Albania este membra NATO si clădirea-emblemă a acestui fapt sălășluiește împreună cu blocurile comuniste si cu arhitectura fascistă din vremea ocupației italiene, vopsita acum în culori tari.

Oprim peste noapte intr-un camping de la marginea orasului si aici am bucuria sa-l intalnesc pe Hasan . Un om deosebit de placut si motociclist veteran; pentru ca in urma unui accident nu mai poate calari motoare mari precum in trecut, camaradul nostru, la cei 65 de ani ai sai, strabate Europa cu o Vespa de 125cc. Respect, Hasan! Si sa ai soare si asfalt uscat oriunde te-ai afla!

In spatele campingului acestuia (dotat cu piscina, restaurant, tare civilizat si foarte ok si unde – gratie negocierilor lui Kiki – nu trebuie sa platesc decat 5 euro pentru gazduire – multumesc, Kiki!) paste o vaca iar soarele apune peste muntii ce ne inconjoara cu trufie.

Unele denumiri comerciale albaneze sunt amuzante :

Din loc in loc si cam des, artefacte comuniste ne reamintesc trecutul nu chiar indepartat al acestei tari. Sunt mai dese ca pe la noi si parca mai razboinice, precum imaginea acestui…  vestitor de om nou, cu tarnacop si mitraliera, rasarit din tufele de leandru.

Insa cetatea Rozafa, de langa Shkodër,  imi taie rasuflarea.

Aici este si locul unde ma despart de tovarasii mei de drum. Inca de la plecare era stabilit ca doar o parte din drum sa calatorim impreuna. De-aici, ei vor merge in Muntenegru direct spre Marea Adriatica, unde vor zabovi cateva zile, urmand a se intoarce spre tara pe un traseu mai scurt. Eu merg spre nord si apoi spre casa cu un ocol prin Croatia, Bosnia si Serbia… Asa ca imi las motocicleta la umbra acestei masinute haioase in care o pereche de olandezi happy strabat si ei partile acestea de lume si dupa oarece sucuri reci baute impreuna, la umbra unei terase, ne despartim.

Albania e din ce in ce mai interesanta, mai ales ca drumul e acum impecabil …

In tot locul, asa cum la noi sfaraie gratarele cu mici, in Albania se perpelesc pe marginea drumului oi la protzap. Sunt asezate vizibil, la strada si dupa vizionarea a zeci de oi de acest fel, nu mai rezist tentatiei si opresc pentru o portie. Un nene imi taie cu satarul cateva bucati, sparge oasele mari, le-arunca pe-un cantar gen Alimentara si-mi da carnea, sub forma unui morman, pe-o farfurie ciobita. Se mananca cu mana si e cea mai buna carne de oaie mancata de mine vreodata!

Soarele incepe sa-si slabeasca dogoarea dar pamantul rosu al Albaniei e parca si mai rosu, de zici ca arde… de fapt, chiar arde; am renuntat sa port jacheta moto si merg doar in tricou, decizie ce nu s-a dovedit a fi prea fericita, precum veti vedea intr-una din povestile urmatoare.

Soseaua impecabila se termina brusc si urmeaza cativa kilometri de pietris, pana la granita cu Muntenegru. Mercedesurile harbuite sunt peste tot prezente si …

In Muntenegru, surpriza totala: soseaua e PERFECTA !

Aceasta e harta traseului ce l-am urmat in Albania si-mi promit sa revin, fara sa mai ratez  Theth_National_Park si nici The Albanian_Alps . Dupa ce traversez granita in Muntenegru, opresc pentru inca o privire catre Albania, aceasta tara spectaculoasa si aspra:

Click pentru episodul precedent: Macedonia

Calatoreste mai departe, la Marea Adriatica: in Muntenegru si Croatia