Niš, Belogradchik, Vidin

Vida, frumoasa fiică a unui rege bulgar (ce ar fi stăpânit țărmurile acestea ale Dunării prin secolul X) zice-se că a poruncit construcția unei fortărețe, pentru a fi în siguranță între zidurile ei. Siguranța a fost atât de strașnică, încât a rămas nemăritată pana la adâncă batrânețe…

Astfel, bătrâna (baba) Vida ar fi dat numele orașului, Vidin.

WP_20140607_061

Este un orășel dominat nu doar de cetatea Babei Vida dar și de amintirea binecunoscutului Pazvante Chiorul, cunoscut aici ca Osman Pazvanoglu .

Contrar poveștilor fioroase despre el, aici este pomenit ca un personaj pozitiv, un revoluționar și iubitor de cultură: pe lângă o moschee, el a întemeiat la Vidin și o bibliotecă (rămasa în picioare și astăzi). În plus, s-a răsculat împotriva Sultanului Selim al III-lea, a decretat independența ținutului Vidin, a bătut chiar și o monedă proprie. Localnicii îl pomenesc cu admirație. Dar cu armata sa de mercenari („pazvangii”), obișnuia să treacă prin foc și sabie malurile românești ale Dunarii… Până în 1809, când Iancu Jianu conduce o campanie la sud de Dunăre a haiducilor săi împotriva pazvangiilor, în urma căreia incendiază Vidinul și Pleven, în replică la acțiunile lui Pazvante – ce atacase Craiova și mai multe sate din Oltenia. Cică tot Iancu Jianu i-a scos un ochi …

Citeste aici povestea lui Pazvante Chiorul

Aceasta este cetatea Baba Vida, admirabil conservată, cuibul lui Pazvante :

WP_20140607_045

WP_20140607_042

Înspre Dunăre, cetatea are și o mica plajă …

WP_20140607_035

Iar în oras a fost cândva și o frumoasă sinagogă, acum ruinată.

WP_20140607_021

Portul din Vidin este populat cu nave de croazieră ticsite cu turiști dar și cu diverse alte vase comerciale ori vapoare mai vechi, legate la țărm si transformate în cârciumi. Portul are amenajată o promenadă lungă, mărginită de partea dinspre mal a fluviului cu parcuri, vegetație și numeroase localuri. Seara, acestea sunt animate de turiștii vapoarelor de lux ce acostează aici, dar și de bulgarii ieșiți la o gură de aer proaspăt, o bere sau chiar și un tocat de sămanță de floarea soarelui.

Atmosfera este cât se poate de liniștită, civilizată, pașnică dar voioasă – contrar primei aparențe, bulgarii se dovedesc mereu a fi oameni prietenoși, veseli și comunicativi.

WP_20140607_071

Acestea sunt rămasițele unei cazarme otomane din preajma cetății Baba Vida. În afara cetății propriu-zise, fortareața este înconjurată de ziduri strașnice, sub forma unui semicerc zimțat ce are ca bază Dunărea.

Otomanii au dominat de-aici navigația fluvială în toata vremea Evului Mediu. Deși parțial ruinate, atât zidurile dar și anexele cetății – precum cea din fotografie – pot fi o bună bază pentru restaurarea și conversia acestora în obiective culturale.

WP_20140607_056

Iar în centrul orașului sunt expuse vestigii romane, mâzgalite de contemporani.

WP_20140607_016

Resedința lui Pazvante Chiorul, din mijlocul orașului. Acum este muzeu:

WP_20140607_015

Am stat o noapte la Vidin – hotelul „Bononia” este amplasat chiar lângă port dar mai ales are și un interesant club cu terasă. M-a intrigat numele hotelului. Acasă am aflat că … Bononia este numele antic al provinciei Vidin, arie geografică definită în trecut cu numele Dacia Ripensis.

1024px-Balkans_6th_century.svg

M-a amuzat eticheta acestei colecții bulgărești de vin:

WP_20140607_114

Dar am preferat un rose` Chateau Karnobat, savurat până târziu în noapte împreună cu prietenii bulgari, care m-au făcut sa mă simt oaspete în orașul lor. În toată această vreme motocicleta ședea în curtea interioară a hotelului de la malul fluviului, păzită de doi câini și de paznicul care știa românește. Ca de obicei, bulgarii nu cer bani în plus și nu acceptă nici măcar o mică atenție pentru favorul cerut, acela de a adăposti motocicleta în siguranță.

O furtună grozavă s-a dezlănțuit în toiul nopții, dar terasa fancy a hotelului, plină cu cheflii, nu s-a dezmembrat de la fulgere, trăznete și potopul de apă. Dimpotrivă !🙂

WP_20140607_120

Vapoarele transformate în cârciumi își continuau strălucirea …

WP_20140607_089

Iar de dimineață, podul cel nou dinspre Romania se ținea la fel de bine. Podul acesta este un spectacol în sine si merită văzut; traversarea sa cu motocicleta este gratuită și ofițerii de frontieră sunt super ok. Din păcate însă, la Calafat chiar nu ai ce să vezi: este doar un mic oraș prăfuit, cu aspect proletar și atmosfera rurală. N-are nici indicatoare pentru noul pod.

Și nici un memorial al locului de unde tunurile românești au tras la comanda lui Carol I spre pozițiile otomane din cetatea Vidin, în primele clipe ale Războiului de Independență, acolo unde legenda spune că  Regele a exclamat „Asta-i muzica ce-mi place!” , nu găsești la Calafat …

202_001

În imagine este „Monumentul Independenţei” de la Craiova, dezvelit în 1913, acum dispărut. Monumentul redă evenimentul din 15 mai 1877, când domnitorul Carol I ordonă la Calafat deschiderea focului asupra Vidinului.
La ora 19 şi 30 minute românii au deschis focul, cu tunul 1 din bateria „Carol I”. Așa a intrat România în războiul său. Apoi a tras tunul 1 din bateria „Mircea” şi al treilea foc a fost tras de tunul 1 din bateria „Elisabeta”. Celelalte tunuri romanesti au continuat un foc susținut asupra cetătii de peste Dunăre. Duelul de artilerie cu otomanii instalați în Cetatea Babei Vida a durat cam o ora. În timp ce bateria Carol lansa prima lovitură asupra Vidinului, Regele Carol I a rostit celebrele cuvinte: „Asta-i muzica ce-mi place!”. Apoi a cucerit independența, cu sabia în mână.
.
Monumentul înfățișa, pe soclul ce reconstituie o porţiune din parapetul bateriei „Carol I” de la Calafat, opt personaje: patru servanţi la două tunuri, asistaţi de căpitanul Zănescu, comandantul bateriei „Carol I” – care urmăreşte traiectoria obuzelor; în plan secund este maiorul Iacob Lahovary, şeful operaţiilor din Marele Cartier General – care priveşte, împreună cu ministrul de război, generalul Cernat, harta cu dispozitivul turcesc; deasupra acestui grup de luptători a fost aşezată statuia Domnitorului Carol I, imortalizând momentul primei lovituri de tun.
.
Monumentul a fost demolat şi topit de autorităţile comuniste în anul 1948.
( fotografie și informatii publicate pe site-ul epaminonda )
.
asta-i muzica ce-mi place

.

Nu există nimic ce să aduca aminte, la Calafat, de acest moment de glorie al nației noastre.

WP_20140607_002

De-acum, la drum spre Belogradchik.

WP_20140608_041

Indicatoarele din fotografie sunt speciale, pentru cicliști. Semnalizează ruta europeană EuroVelo 6 , de la Atlantic la Marea Neagră. În Bulgaria, în preajma Dunării, am văzut chiar și piste speciale pentru rută dar și numeroase indicatoare ca acestea. Și mulți bicicliști de cursă lungă.

WP_20140608_014

Belogradchik este o cetate a naibii de spectaculoasă: este amplasată împrejurul unui un deal cu formațiuni stâncoase tare frumoase, ca din poveste; și domină un orășel încântător… În plus, este ultima dintre cetățile ocupate de Armata Română în Războiul Ruso-Turc de la 1877-1878 (cunoscut de noi sub numele de Războiul de Independență).

WP_20140608_021

WP_20140608_030

WP_20140608_039

Trupele române au cucerit Vidin la 12 februarie 1878, după un asediu strașnic. A doua zi au intrat în cetatea Belogradcik, unde au capturat 22 de piese otomane de artilerie, magazii cu pulbere, arme. Populatia bulgară din aceste localitati a facut o primire entuziastă trupelor românești victorioase. Odata cu înălțarea tricolorului românesc deasupra Vidinului și Belogradchikului s-a încheiat în mod glorios participarea armatei române la războiul din 1877-1878. (armyacademy.ro)

.

WP_20140608_019

După un drum pitoresc, absolut pustiu, prin sate bulgare aproape abandonate, trec granița în Serbia iar cățelul unei benzinării se grăbește să mă muște. În joacă – și găsesc în asta un semn de bun venit…

WP_20140609_013

Peisajul acestor ținuturi sârbe nu se deosebeste de cel al Bulgariei.

WP_20140608_052

În fine, pe un drum încântător de virajat, în bună stare și cu un peisaj lipsit de plictiseală, ajung la Niș … Este unul dintre cele mai vechi orașe din Balcani, și mereu a fost considerat o poartă între Orient si Occident. Este și locul de naștere al lui Constantin cel Mare, primul împărat roman creștin, fondator al Constantinopolului, aflat în poza de mai jos:

WP_20140608_089

Aici savurez o pljeskavica de la mama ei …

WP_20140608_059

Admir vechea cetate …

WP_20140608_069

Mă mir de curatenia străzilor spălate cu furtunul și mă încumet să hăladuiesc desculț pe străzile din centru. Din copilarie nu am mai mers descălțat pe stradă – iată că aici, la Nis, se poate …

WP_20140608_085

Și-mi place statuia din centru ce-i infățisează, la o țuică, pe literatul sârb Stevan Sremac (un vestit umorist), împreună cu prietenul său Kalča și prietenul amândorura, câinele Čapa.

WP_20140608_084

Niș are o viată de noapte spumoasă, demnă de un centru universitar. Terasele sunt pline de cheflii iar străzile sunt animate până târziu de tinerii porniți pe distracție – ori ieșiți doar la plimbare, în amfiteatrul de pe malul apei ce traversează centrul. Numele inițial al orasului este Naissos („Orașul nimfelor”) – derivat dintr-o creatură mitică din mitologia greacă – Naiada, care a fost nimfa apelor dulci, a râurilor și lacurilor.

WP_20140608_093

Pe drumul de întoarcere spre casă, la granița cu Bulgaria, behăie caprele sârbesti; savurând iarba unei benzinării dichisite.

WP_20140609_018

Traseul complet poate fi parcurs cu lejeritate în trei zile, are un pic peste 1.000 de km și poti să-l vizualizezi aici: http://goo.gl/maps/DZofY.

click aici, pentru o (alta) zi senină

10 thoughts on “Niš, Belogradchik, Vidin

  1. Frumoasă tura şi captivantă din perspectiva memoriei pierdute. Prin oraşele dunărene româneşti pe care le-am vizitat am observat un cult al Războiului de Independenţă, dar iese în faţă anonimul dorobanţ, nu figuri de conducători. Ceea ce se pretinde a fi acum Casa Regală a României ar trebui să se concentreze în primul rând pe refacerea acestor monumente distruse de democraţia populară. Statuia lui Carol I din Bucureşti ar trebui considerată un început în refacerea memoriei şi nu un act singular. Felicitări pentru aducerea în actualitate a locurilor, evenimentelor şi faptelor care acum sunt puse în umbră de europenism şi alte isme la modă.

    1. Foarte bine ai punctat: „ceea ce se pretinde a fi acum” Casa Regala. Cu mare amaraciune iti dau dreptate … In ce priveste „noul” Carol I din Bucuresti, probabil cunosti scandalul: cu o suma enorma sculptorul Codre a realizat un soi de interpretare a monumentului original… Este un pic amuzant ca in ultimii ani prin satele dunarene au inceput sa apara parcuri kitsch, lipsite de noima si construite cu mormane de bani in timp ce statuile bietilor dorobanti zac in uitare – iar de conducatorii gloriosi ai acestora, ce sa mai vorbim… comunistii au glorificat multimea si la fel a ramas si in ziua de azi.

      Mai cred ca europenism nu inseamna stergerea identitatii, ci tocmai asumarea ei.

    1. Multumesc foarte mult, zile frumoase sa ai si tu !

      Ma gandesc ca daca Nis poate fi putin cam departe, Vidin poate fi cu usurinta accesat – in locul unui drum obositor de aglomerat pe Valea Prahovei…

      1. se duc ultimele lupte dintre iarna si prima vara…dar gata cine trebuie a castigat se pare….soarele bate mereu , nu se lasa…și ai dreptate cu vorba ta(care mi place) PE CAI CĂ SE FILMEAZĂ(am mai pus ceva asa ca sa fie de unde tăia)…zi frumoasa

  2. Bună ziua!
    Mulţam mult şi frumos pentru fotografiile tale splendide, cum şi pentru descrierile tale realiste. Ca de obicei, este zi de sărbătoare când citesc blogul tău. Cât despre despre istoriografia oficială (militantă, bineînţeles!) bulgărească, ce să mai vorbim ? Istoricul român Florin Curta, profesor la o universitate din USA, a lansat sintagma reuşită „fabricarea slavilor” („making of the slavs”).

    1. Ma bucura mult ca iti place si acest articol si ma onoreaza ca l-ai preluat pe blogul tau!

      Ca sa spun drept, mi-a fost teama ca o voi da in bara cu descrierea istorica… Istoriografia bulgara oficiala nu prea pomenste nimic de aceste lucruri si nici de faptul ca in preajma Vidinului au fost sate compacte de români – evacuate dupa schimbul de populatie din 1940 si putinii ramasi, asimilati fortzat in perioada comunista (ca si celelalte minoritati de pe teritoriul tarii vecine). Din pacate nici istoria noastra oficiala nu este prea darnica in amanunte de acest gen… Noroc cu net-ul.

      Dar m-a uimit sa aflu ca in micul sat Pordim din Bulgaria este un muzeu dedicat lui Carol I http://panorama-pleven.com/index.php?option=content&task=view&id=20&lang=en (aici a avut acesta Cartierul General in timpul campaniei pentru independenta).

      In toamna trecuta am apucat sa vizitez si casa de la Gorna Studena ce a fost resedinta Imparatului Rusiei in anii 1877-1878. Langa Grivitsa se afla un mausoleu construit in onoarea soldatilor romani cazuti atunci iar in Plevna (Pleven) s-ar afla alte cateva locuri de interes. Daca sunt sanatos, in vara aceasta as vrea sa le vizitez si sa articulez cateva vorbe si despre acestea …

      Pana atunci, poate ai vreme (si chef) sa rasfoiesti cateva fotografii in care apar si äi nostri”, poze rare de pe la 1877 publicate pe „Lost Bulgaria”, un excelent site: http://www.lostbulgaria.com/index.php?cat=15

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s