In Albania este grozav !

O tanti vinde pe plajă un fel de gogoși micuțe, sunt câteva într-un pahar ca de înghețată și întreb ce sunt acestea. Domnul cu aer zdrențăros ce tocmai le plătise îmi dă să gust. Se uită atent la mine și vede că îmi place gustul lor. Se luminează la față și-mi oferă întreg paharul, abia cumpărat. Sunt dulciuri albaneze tradiționale și se numesc jufka.

Albania, am sosit!

wp_20160901_171

Trândăvesc pe plaja Ksamil, mai jos de Sarandë. Insula Corfu se zărește ca o cortină împădurită, dincolo de marea limpede ce plescăie,  leneș ca și când ar fi un lac, peste nisipul strălucitor și incredibil de alb.

wp_20160901_168

Am mai fost în Albania, doar în jumătatea de nord a țării. Imi place mult. N-am scăpat ocazia să revin – de data asta după un tur al coastei maritime a Greciei, țintit în Peloponez și încheiat în Munții Pind – o tură despre care povestesc tot pe-aici…

wp_20160901_137

Albanezii sunt mândri cu trecutul lor, de aprigi luptători. Oriunde celebrează asta și steagul național flutură peste tot, chiar și în preajma monumentelor comuniste, oriunde prezente.

wp_20160901_151

Ksamil este un loc foarte turistic și într-o dezvoltare explozivă.

Plaja asta îmi aduce aminte de vâltoarea de la Vama Veche, doar că nu este așa de boem aici. Aceeași forfotă: în care viermuiesc indivizi îmbrăcați ieftin și țipător, umblând cu tatuajele încordate, plini de ifose, ca maimuța; localnicii ce-i recunoști după hainele modeste, gri și mâinile bătătorite de muncă, privind alene spectacolul străzii; gagici scrântindu-și tocurile prin gropi, aferate și cu ochii roată; copii care aleargă în tot locul, aruncând unii în alții cu acadele și hârjonindu-se cu crocodili gonflabili… Printre toți aceștia fac slalom automobile dintre cele mai scumpe, stârnind nori de praf pe străduțele fără trotuare și cu asfaltul muci, unde blocurile socialiste din plăci prefabricate măcinate de mucegaiul sărăciei conviețuiesc cu hotelurile cele noi, ce au o poleială de lux. Iar printre ele e împânzit de case cu camere de închiriat, într-o schemă de urbanism caricatural.

Pesajul albanez este sălbatic și dur.

wp_20160903_052

Fructele de mare sunt gătite la tarabele presărate peste tot la Ksamil și nu ezit să mă răsfăț. Scoicile alunecă bine cu bere iar după moda albaneză, caracatița merge cu o țuică.

Albanezii sunt oameni deschiși la inimă și foarte muncitori. Intră repede în vorbă, sunt direcți și fără fițe… Trebuie să rămân aici peste noapte! Găsesc ceva camping, dar cu un aer sordid -și zgomotos, pe marginea șoselei principale- așa că de data asta stau în gazdă, într-una din puzderia de căsuțe, zugrăvite cu alb, ce au camere de închiriat. Proprietarii sunt tineri și foarte curioși despre România; stăm mult la povesti -că au multe întrebări despre noi românii, despre despre cum e în UE și despre cum se vede lumea de pe motocicletă. In plus au bere, rece. De fapt, atâta au: o curte umbrită, camere de închiriat și bere la halbă. Și sufletul curat.

wp_20160902_050

Soțiile vecinilor -sunt oameni tare cumsecade, turiști ucrainieni; ne-am întâlnit la supermarket, de unde au cumpărat vodka cu plasa- cântă până adânc în noapte, pe mai multe voci,  cântece de dor de stepă. Iar eu plec mai departe, în zori. Spre nord, prin muntele așezat de-a lungul apei și incredibil de spectaculos.

wp_20160902_090

Poate că cel mai mișto drum al meu cu motorul a fost Sarandë – Vlora – Korçë.

wp_20160902_006

Dar mai ales s-a întâmplat, în drumul spre Vlora, într-un mic magazin dintr-un sat, un lucru ce mi-a tot dat de gândit…

Ei bine, eu încă nu aveam o hartă a Albaniei deși trecuse deja o zi de când eram pe teritoriul acestei țări și faptul ăsta nu îmi dădea confort (eu merg numai cu hartă de hârtie; rar, doar în orașe, folosesc GPS și nici atunci mereu). Opresc într-un sat, cu gând să cumpăr una. Un domn, proprietarul magazinului sătesc, îmi spune: nu am hărți de vânzare; dar pentru 1 euro îți pot tipări la imprimanta mea, în culori, zona care te interesează. Sud, zic. Bine. Dar întâi trage-ți un scaun lângă mine și ascultă-mă. Si îmi povestește, în amănunt, în timp ce îmi colorează pe harta imprimată drumul meu. Marchează unde-s locurile mai spectaculoase și-mi dă sfaturi pentru o călătorie reușită în țara lui. I.am oferit apoi 2 euro, îi mulțumesc frumos și dau să plec. Se oprește puțin și zice: așteaptă. Dispare undeva, în magaziile din spatele tejghelei. Se întoarce în jumătate de minut și-mi spune: să știi că am simțit că apreciezi harta ce ți-am dat-o și de aceea te rog să primești darurile mele: va fi foarte cald azi, sticla aceasta de apă rece să o ai la drum. Iar punguța asta cu oregano albanez îți va fi de folos acasă. Ai grijă pe drum, șoferii albanezi nu respectă în trafic călătorii ca tine, cei pe motocicletă…

wp_20160902_025-2

… Acest om îmi încălzește sufletul. Mi-a mai spus că a fost marinar și că planul lui pentru viitor este să reușească să vadă toată lumea ce nu a văzut-o cu vaporul … La drum, deci!

wp_20160902_096

Sunt în multe culori munții albanezi, de la rosu aprins la gri intens, ori verde crud. Culoarea lor este nuanțată de piatra albă, galbenă sau uneori  chiar roz. Dealurile prind umbra pădurii întunecate și sunt amestecate cu munți aprigi, printre care șerpuiesc drumuri înguste, aspre și deseori aglomerate. Dacă drumul principal poate fi parcurs cât de cât mulțumitor, către satele din preajmă căile de acces sunt deseori dramatice, precum această punte. Cu toate acestea, drumurile albaneze nu sunt un coșmar și-s potrivite pentru o călătorie cu motocicleta, dacă ai răbdare și te adaptezi traficului haotic.

wp_20160903_031

Ca și în Grecia, nu prea te intersectezi cu motociclete cât de cât în firea lor. Albanezii folosesc doar motorete vechi, în scop utilitar -și străzile sunt pline cu rable pe două roți ce par, la tot pasul, să ți se împleticească printre picioare.

wp_20160901_175

Cu un ochi trebuie să privești întotdeauna cu atenție asfaltul, câtă vreme celălalt ochi e atent la peisaj. Reparațiile rutiere sunt realizate precar și sunt semnalizate primitiv, de obicei numai cu câteva pietricele.

wp_20160901_140

Mașina cea mai des întâlnită pe-aici este Mercedes. Dintre cele mai diverse modele se hârjonesc pe drumurile periculoase iar tot ce ai de făcut este să te ferești din calea lor.

wp_20160902_150

Așa cum la noi sfârâie grătarele cu mici pe marginea drumului, la albanezi se rotesc oi în proțap. Vitrinele sunt așezate special cu fața la stradă, n-ai cum să le ratezi – iar cum le vezi, așa, mereu, ajungi să umbli fript de poftă; întreprinzătorii mărunți nu au vitrine, ori un restaurant; pur și simplu rotesc o oaie deasupra unui grătar sudat de vreun vecin isprăvit și aroma de oaie friptă îți ia mințile.

Oaia la proțap este o delicatesă extraordinară și unul din motivele pentru care mi-am dorit să revin în Albania.

wp_20160902_118

Animalul național este măgarul.

wp_20160902_017

Măgărușii hălăduie în turme, chiar și pe drumurile principale iar peste tot îi întâlnești cărând poveri, uneori singuri -sau mânați de stăpânii lor. Sunt și foarte multe capre – de cele mai multe ori întâlnești turme fără păstor – trebuie mers cu atenție pe drumurile albaneze pentru că nu doar un Mercedes dar și o capră, oricând, poate să-ți sară în cap.

wp_20160903_058

Albania este împânzită cu o puzderie de cazemate. Mici ori mai mari, amplasate discret sau ostentativ, te pândesc de oriunde … In tot locul, când simți că îți e lumea mai dragă, dai de ambrazura unui bunker și fereastra lui de tragere te țintuiește, ostil.

Chiar și în parc.

wp_20160903_139

Fortificații din piese de beton prefabricate  sunt peste tot prezente. Majoritatea sunt destinate adăpostirii soldaților ce ar fi urmat să te împuște cu o armă banală, de infanterie. Ridicol, pentru că un trăgător individual se adăpostește mult mai bine în natură… Dar sunt și câteva grote săpate mai serios, în munte, pentru artilerie sau tancuri. Se spune că acestea sunt legate între ele cu lungi tuneluri, dar toată această infrastructură militară e tare caraghioasă, câtă vreme țara niciodată n-a avut armamentul greu (și costisitor) necesar echipării acestei puzderii de puncte fortificate.

Cel mai crud dictator comunist din Europa, Enver Hoxha, a izolat Albania COMPLET, timp de zeci de ani. Și-a înfometat poporul pentru a construi cazemate în tot locul -doctrina militara albaneză spunea că inamicul trebuie țintit din cel putin trei puncte, oriunde pe teritoriul tarii… La intrarea sau ieșirea în localități, în curbe sau în alte locuri socotite vulnerabile, întâlnești o cazemată.

wp_20160903_101

Când oprești și-ți rotești ochii, pe dealurile din jur vezi multe alte bunkere de unde puteai fi nimicit, construite chiar și în curțile oamenilor. Nu doar bărbații dar și femeile, bătrânii ori copiii: toată lumea era instruită să folosească fiecare asemenea punct de rezistență – întreaga populație urma să lupte de sub cupole prefabricate construite precar, fără mijloace de comunicație și fără a fi înzestrați cu armament, la un nivel măcar rezonabil. Impotriva inamicului -ce era considerat oricare neam străin… Acum, albanezii încearcă să recupereze memoria acelor vremuri oribile, tratând cu umor cazematele. Cel mai des, acestea sunt astăzi folosite ca depozite pentru murături…

Infrastructura de bază lipsește, dar monumentele comuniste ce glorifică lupta partizanilor sclipesc peste tot, aproape la fel de numeroase ca și inutilele bunkere.

wp_20160903_113

De la Ksamil urc spre nord, pe SH8. Trec de Sarandë și ajung la Vlorë pe un drum de munte spectaculos și abrupt. Deși asfaltul e bun, drumul este aspru și munții îmi par neprietenoși.

wp_20160903_049

Oamenii vând produse locale la marginea șoselei iar eu cumpăr un șirag de smochine uscate. La tarabă a oprit și o mașină cu număr de Kosovo, iar între ocupanții acesteia și vânzător se iscă o dezbatere aprigă despre brânza de oaie, despre cea de capră și despre țuică, asezonată cu o degustare la care și eu sunt invitat, cu aerul cel mai firesc din lume. Kosovarii aduc și ei din mașină, pentru comparație, o brânză fantastic de bună iar vânzătorul nu se lasă mai prejos: dispare puțin – lăsând taraba și toate lucrurile în voia noastră – și reapare cu un nou sortiment de brânză și cu struguri proaspeți.

wp_20160902_031

Tuica este și ea de mai multe soiuri, de struguri dar și de smochine. Ei o denumesc raki și  nu este peste măsură de tare, însă foarte parfumată. Nu înțeleg nici o iotă, pentru că se vorbește numai în albaneză însă prezența mea nu e considerată nici o secundă drept inoportună, dimpotrivă: toate bunătățile aflate în dezbatere îmi sunt oferite și mie, ca unui arbitru – iar mie drept să spun, și exact asta le spun și lor, toate îmi plac… dar trebuie să plec la drum, înainte de a bea prea mult rachiu și îmi iau la revedere de la acești oameni buni și voioși.

wp_20160903_062

Merg spre sud-est, pe drumul E853, până la Tepelenë. Aici rămân peste noapte la un hotel unde gust componenta profund comunistă a Albaniei. Parcarea hotelului este blocată cu niște lanțuri mari, nu este nici o lumină aprinsă iar eu mă mut de pe un picior pe altul.

Din holul întunecat apare Ardi, îmbrăcat precum întreprinzătorii cu butic de la începutul anilor `90 de pe la noi. Este vesel și țopăie energic, vorbește fără oprire, ca o vrabie; mă ghidează să parchez motocicleta fix în ușa hotelului, apoi așează lanțurile parcării la loc. Nu sunt încredințat că-s în siguranță, dar nu mai am de ales: este noapte, drumurile albaneze sunt periculoase iar infrastructura turistică pare să nu existe pe-aici, așa că sunt nevoit să mă mulțumesc cu ce găsesc. Ce-o fi, o fi! Dincolo de aerul sordid al hotelului comunist -ale cărui holuri seamănă mai mult cu ale unei secții de poliție –  și aici oamenii sunt foarte prietenoși și dornici de conversație, iar aceasta se leagă rapid – chiar dacă folosim cu toții doar frânturi din tot felul de cuvinte, fiecare cu ce-i vine la gură: italiene, amestecate cu vorbe englezești ori franțuzești, gesturi făcute cu mâinile ori chiar maimuțăreli… Ardi mă invită la o bere și o savurăm pe două scaune ce le-a adus în grabă chiar în fața intrării în hotel, unde moțăie un om în vârstă îmbrăcat într-un costum gri cu o croială proletară, în genul tovarășului Mao. Pe cap poartă, îndesat, o bască; de asemenea gri. Tataie se înveselește la venirea mea, doar sunt singurul client… Sporovăie, în legea lui; vorbește singur în albaneză și nici Ardi nu-l include în cercul  conversațional, deși are un respect vădit pentru personaj. El nu este proprietarul hotelului, așa cum credeam și-l întreb cine este bătrânelul. Ardi se uită atent în jur, apoi îmi ia mâna și mi-o lovește de verighetă, își dă ochii teatral peste cap și-mi șoptește, conspirativ: padre. El e proprietarul? Zic. Nuuuu! Dar cine-i? Iși dă iar ochii peste cap, mult mai amplu acum; și împungând pe bătrânul comunist cu berea în timp ce îmi bagă verigheta sub ochi, zice – cu un ton aproape dramatic, iar ochii-i sclipesc a supunere: madre. … Cinstesc în sănătatea mamei-soacre și merg la culcare.

wp_20160903_001

Din cameră întâi alung un liliac ce se rătăcise aici, pe geamul deschis; iar după ce strâng bine toți robineții din baie, nimic nu mai picură și pot să adorm liniștit.

wp_20160903_007

Despotul regional adulat și la  Ioánnina, Ali Pașa, îmi zâmbește de bună dimineață din fața hotelului. De-aici, țin drumul SH75, până la Korça, ies din țară pe E86 pe la Bilisht. Si partea aceasta a călătoriei a fost cea mai spectaculoasă.

wp_20160903_050

Asfaltul este aspru până la Korça dar peisajul albanez mă cucerește.

wp_20160903_069

După 16 zile de drum înoptez iarăși în Grecia, la Florina – și un motociclist local mă duce la un hotel rezonabil. A trebuit doar să-l întreb dacă știe un loc cumsecade și omul părăsește taverna pentru ca să-și încalece motorul, făcându-mi semn să mă țin după el – pe mulțimea de străduțe ca un ghem din centrul orașului este greu să te descurci singur. Camaradul acesta necunoscut, așa cum este obiceiul motocicliștilor, e mulțumit doar cu o strângere de mână pentru ajutorul ce mi l-a dat. Dacă ignori tavernele pline și te plimbi pe străzi, aici, la Florina, într-un orășel de graniță, se vede cum bunăstarea anilor 1900 s-a transformat într-o prăbușire economică ce-i greu de crezut că va mai fi, vreodată, recuperată de civilizația occidentală – așa cum o știm noi acum …

Nu mai este mult până acasă. Ar mai fi de-aici doar vreo mie de kilometri. Aleg drumul puțin mai lung, cu peisaj, prin Macedonia (e un nume de țară considerat abuziv de către greci, în fapt MK este o provincie istorică disputată între sârbi, greci și bulgari) Numele oficial al Macedoniei este FYROM -The Former Yugoslav Republic of Macedonia, o țară frumosă și despre care am mai povestit, cândva

wp_20160904_033

În FYROM, kilometrii se ard iute. Iar în BG sunt aproape ca și acasă…

wp_20160904_062-2

Ajung la Giurgiu fără să stau la coada de la graniță, normal. Dar în corul de înjurături neaoșe, că deh; dacă ai ieșit până la Nisipurile de Aur și asta umfla tărâța în matale, bre românule, n-ai dumneatale de unde să știi că trecerea podului Giurgiu-Ruse e gratis pentru moto – de ce-aș sta, deci, la coadă pentru plata trecerii podului? In plus, oriunde în lume există o lege nescrisă: motocicliștii au întotdeauna prioritate la trecerea frontierei… 

wp_20160913_002

A fost o călătorie grozavă – împlinită tocmai de zilele mișto din Albania: o țară spectaculoasă, cu peisaje de vis, cu drumuri distruse și cu oameni buni!  Tot traseul în Albania este, croit aproximativ, aici.

Faleminderit, Shqiperia !

wp_20160903_127-2

Hai să vezi cum am ajuns în Albania: click aici 1 și aici 2 .

Anunțuri

Un gând despre „In Albania este grozav !

  1. Salut Rares .
    Minunat reportaj . Luna aceasta sper sa ajung in Albania si mi-ar fi de mare folos cateva indicatii d-ale tale .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s