VULTURUL ROMÂN LA PLEVNA

Principelui Carol de România, în locul în care se va afla:
„Turcii, adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrație și, dacă este posibil, trecerea Dunării. Această demonstrație este indispensabilă pentru a-mi ușura mișcările. Nicolae”.

Telegrama

Aceasta este telegrama disperată, trimisă de către Marele Duce Nicolae (care era fratele Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei) Regelui Carol I în ultima zi din iulie 1877 și în urma căreia România a intrat ÎN RĂZBOIUL EI…

 ***

Participarea României la războiul ruso-turc, refuzată inițial de Rusia, devenise acum indispensabilă.

De ce?

Pentru că rușii s-au împotmolit la Plevna, admirabil apărată de turcii lui Osman Pașa, un excepțional comandant și oștean.

Înainte de asta, încercările noastre de a lupta cu arma în mână pentru Independență au fost respinse de guvernul rus. Evoluția militară din teatrul de război avea să schimbe însă radical atitudinea Rusiei. In urma înfrângerii de la Plevna, parte din trupele rusești  intraseră în panică, iar însuși Țarul Alexandru al II-lea al Tuturor Rusiilor era pregătit să se retragă peste Dunăre…

Așa s-a făcut că rușii ne-au cerut ajutorul, prin celebra telegramă – salvată eroic de români până prin anii *90 și scotocită îndelung în arhivele noastre de către sovietici, după înrobirea țării în 1947…

Carol I pe front

Carol I pe front, în fața cortului militar de campanie. In 1877 avea 38 de ani… (fotografie preluată de pe site-ul lost bulgaria)

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să clarifice, înainte de orice, bazele colaborării militare.

Rușii sunt de o lege cu noi dar sunt de altă fire.

Când noi am vrut să trecem Dunărea, să ne batem ca să ne luăm ce ne-au luat otomanii cu de-a sila, rușii ne-au oprit – zicând că nu e nevoie să ne ostenim, că ne vor elibera ei; dar e mărturie fapta și gândul ce-l aveau, că după război ne-au rupt o bucată de țară. Când au început rușii războiul, noi eram nerăbdători și pregătiți să ne batem cu Imperiul Otoman, dar rușii ne-au pus piedică. Deși ei ne-ar cam fi vrut oștirea, dar s-o bage în foc unde și cum vor ei, sub porunca lor. Ei, cei tari și puternici, cu o armată câtă frunză și iarbă și încercată în multe războaie, nu simțeau nici o nevoie să se întovărășească cu noi, cei mici. Se credeau destul de tari ca să isprăvească singuri cu turcii și să împartă dreptatea și mai ales harta după cum le-o fi voia… Domnitorul nostru, deși le-a dat rușilor un ajutor consistent și concret, a cerut mereu tovărășie iar rușii nu și nu. Noi voiam să ne batem vitejește, dar sub comandă română: că de vom câștiga, a noastră să fie lauda; iar de vom pierde, rușinea numai a noastră să fie. …

Siliți de mersul războiului, la 16 august, ca urmare a telegramei trimise Domnitorului nostru, la cartierul imperial de la Gorna Studena, țarul Alexandru al II-lea, secondat de marele duce Nicolae, primesc vizita lui Carol.

18772018

Cartierul general imperial rus de la Gorna Studena, în 1877 și în 2018. Cu uniformă închisă la culoare, Carol I. Așezat, Țarul Alexandru al II-lea. În dreapta imaginii, Marele Duce Nicolae.

Gorna Studena este un sat bulgar aflat la 65 de kilometri est față de Plevna. În prezent, casa din fotografii se numește Muzeul Militar „Vladimir Alexandrovich”; în 1877 aici a fost casa de vară a comerciantului Hadji Nikola Minchev și sediul armatei ruse.

La întrebarea Marelui Duce rus dacă Domnitorul avea intenția să comande personal armata română, Carol a răspuns că “se înțelege de la sine”. Rușii au crâcnit, pe cum că acest fapt ar produce multe greutăți – deoarece domnitorul român nu putea fi pus sub ordinele unui general rus…

“Firește că nu” a răspuns Carol, “însă zece generali ruși ar putea fi puși sub ordinele mele”.

Încolțit de nevoile războiului, Marele Duce Nicolae i-a oferit atunci lui Carol, în numele Țarului, comanda supremă a tuturor trupelor rusești și române din fața Plevnei. Ai noștri traversează Dunărea.

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna.

Vrăjeala comunistă a apăsat „la blană” pedala jertfei soldatului-țăran, dar oare cine au fost comandanții acestor ostași?

Carol I își stabilește cartierul general la Pordim, un sat bulgar aflat foarte aproape de locul luptei, la numai 20 de kilometri est de Plevna.

IMG_20180410_142636

Intrarea în satul Pordim, Bulgaria, cartierul general al Regelui Carol I.

Dar până a ajunge la Plevna – Pleven în limba bulgară, atunci doar o așezare între câteva dealuri, fără ziduri de apărare – dorobanții noștri trebuiau să treacă de Grivița: loc ce se va dovedi o înspăimântătoare fortificație turcă situată la 8 km de Plevna, realizată cu mare iscusință, în numai câteva zile și numai din nuiele, șanțuri și pământ de către soldații lui Osman Pașa.

Am fost în primăvara aceasta acolo.

IMG_20180410_154033

Casa în care a locuit Regele Carol I în timpul Războiului de Independență. Tot aici a fost cartierul general al oastei române.

IMG_20180409_152212

Aici este intrarea Casei Memoriale de la Pordim a Regelui Carol I

Țevile de tun de la poartă sunt de captură otomană – ele sunt ștanțate cu ”tugra”, blazonul lui Abdul Aziz, sultan al Imperiului Otoman. Baionetele, țevile de pușcă, săbiile de ofițer și muniția de artilerie din care vedeți că este confecționat gardul sunt, de asemenea, obiecte originale.

tugra

Tugra lui Abdul Aziz, vizibilă pe o țeavă de tun

Sultanul din vremea războiului nostru a fost Abdul-Hamid al II-lea, dar cel puțin în parte, armamentul din dotarea otomanilor a fost anterior acestuia, precum se vede. In tot cazul, armamentul otoman de infanterie a fost superior trupelor ruse și române; ei aveau puști americane semi-automate, mai de ispravă ca ale noastre și ale rușilor. Dar artileria română folosea cel mai bun tun al timpului său, anume tunul KRUPP cunoscut ca “tunul de 9”. Cu  numai 8 baterii de tunuri de calibrul 87 mm dar și cu oasele celor 5.000 de eroi români și-a câștigat România independența.

Tunurile otomane aveau o calitate similară celor române, dar Osman, deși le-a folosit cu iscusință, avea puține. Artileria rusă copleșea prin număr, însă cu o calitate slabă a materialului de luptă.

IMG_20180410_154208

Tun otoman de captură în fața Cartierului General al Armatei Române de la Pordim.

tunurile romanesti

Tunuri Krupp din dotarea Armatei Române la 1877-1878; exemplare originale expuse la cartierul general al lui Carol I de la Pordim, Bulgaria, în perfectă stare – inclusiv cu toate accesoriile și muniția aferentă.

IMG_20180410_153812

In patul militar din stânga imaginii a dormit Regele nostru, în timpul campaniei din războiul de independență. Masa de lucru, scaunele sunt de asemenea obiecte originale păstrate cu grijă de bulgari în această casă memorială dedicată lui Carol I, vizitabilă și în vremea comunistă.

Carol era un om auster și militar de meserie.

Si astăzi sunt deschise publicului locurile acestea, numai că doar copiii bulgari din împrejurimi le vizitează, aduși de la școală; așa cum mi-a spus custodele muzeului – o doamnă bulgară extrem de amabilă. A chemat un cetățean rrom din sat, știutor de engleză, să-mi traducă – iar pentru tot efortul lor nu au acceptat și chiar au respins vehement orice fel de recompensa, fie cât de mică, spunându-mi că eu sunt un ”rumânski priatel”. Un prieten român, deci… Am fost foarte mișcat de dovada aceasta de omenie și sunt fericit că am avut ocazia să întâlnesc asemenea oameni de laudă!

IMG_20180410_144602

Cu roșu sunt simbolizați cei care au asediat Plevna, ruși și români. Grivița este la est, la dreapta fotografiei. Ce nu au știut ai noștri atunci când au asaltat această poziție este că acolo era o succesiune de fortificații otomane, nu una singură.

IMG_20180409_161457

De-aici au atacat românii, dinspre Pordim către Grivița

Aceasta este direcția de asalt a românilor – o situație aproape perfectă pentru un atac de infanterie susținut de o artilerie vivace. În zare, unde se vede liziera aceea, albăstrie, este Grivița. Poza este din afara Pordimului. Până acolo, la Grivița, de aici ar fi numai vreo 6 kilometri și apoi, imediat, Plevna.

IMG_20180409_164845

Chiar aici s-au bătut ai noștri ca leii, în prima redută de la Grivița

IMG_20180409_165850

Numai că dincolo de acest tun, aflat în prima poziție de apărare turcă de la Grivița, este o vale abruptă. Speculată, iscusit, de comandantul otoman, cu o nouă redută. Ei bine, dincolo de acest tun au înroșit ai noștri cu sângele lor pământul bulgar, cu miile, ofițeri și soldați, spre pioasă aducere aminte. Si pentru Independență. Apoi de-abia, după jertfa lor și mulțumită acesteia, s-a săvârșit Reîntregirea Țării ce o celebrăm astăzi atât de șchiop, atât de știrb și găunos, atât de fad și de formal, cu un festivism mizerabil și lipsit de substanță…

IMG_20180409_162916-horz

Bulgarii cinstesc tributul nostru de sânge. Piațeta principală a satului Grivița se numește București, scris și cu litere latine.

hdr

CINE LUPTĂ VITEJEȘTE, NEPIERITOR ÎI RĂMÂNE NUMELE

Sub o deviză glorioasă, o coroană din flori de plastic zace decolorată și spulberată de vânt și de vremuri. Este un omagiu, adus din Băilești, ostașilor români de la Grivița. Singurul. In anul douăzeci optișpe (cum ar zice Vasilica Viorica) și în anul aniversar.

IMG_20180409_164922

Ochiul Domnului, pe câmpul de bătălie de la Grivița. El veghează asupra locurilor unde strămoșii noștri au murit pentru noi.

***

Inainte de a intra rușii în țară la noi, ca să treacă în Bulgaria, noi am făcut un legământ cu ei. Anume, să iscălească pe hârtie că se vor purta cinstit și că la plecare nu vor lua nimic din ce-i al nostru. După război, și-au tăgăduit vorbele și ne-au amenințat că ne vor pustii țara și ne vor înrobi. România a fost forțată după războiul independenței sale, stropit cu valuri de sânge de român, să cedeze rușilor trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care Rusia fusese silită să renunţe după Războiul Crimeii şi la care Rusia râvnea musai, pentru a avea acces strategic la Gurile Dunării. Rușii ne-au dat Dobrogea lui Mircea în locul acestor județe – o periferie otomană în acel timp, dar un ținut păstorit cu iscusință și dezvoltat cu îngrijire de noi de atunci și până astăzi.

Rușii au pornit război cu turcii pe cuvântul că-i apără pe creștini, dar numai Dumnezeu pătrunde în inimi și ce au avut rușii în inima lor numai ei și Dumnezeu o pot spune.

Inimile noastre însă sunt luminate de strădania în suferință a înaintașilor, toți cei ce cu sabia, la Plevna; și cei care au lucrat cu iscusință în cancelariile diplomatice au cucerit Independența și astfel au construit fundația Reîntregirii ce o celebrăm astăzi; cât și, mai încoace, a unui destin European…

Închei prin a întreba, spre reflecție la toate acestea:

Care ne este acum proiectul de țară?

centenar-logo_36817400

Reclame

5 gânduri despre „VULTURUL ROMÂN LA PLEVNA

    1. Păi asta-i o idee ce-o simte oricine are inimă de român, îmi place să cred… Dar un Proiect de Țară e mai mult ca o idee: trebuie închegat, dezbătut public, apoi asumat de conducători, fie ei și vremelnici, oricare ar fi aceștia; propus apoi Țării spre străduință, împreună…

      Care este Proiectul, deci?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.