Penalii din fruntea Țării trebuie să plece! Unde le e locul, la pușcărie!

Cei care trebuie să plece sunt ei, borfașii, nu noi.

Gunoaiele penale din partidul de guvernământ, PSD, împreună cu aliații lor de la ALDE și din UDMR, sprijiniți de impotența opoziției politice, după o guvernare dezastruoasă exercitată de penali folosind ca intermediari o adunătură de agramați incompetenți – pentru care și Președintele Iohannis este vinovat, prin acceptarea acestora fără obiecții- și după potopul de insulte și minciuni ce le-au scornit și le-au susținut repetat împotriva tuturor ce nu le aplaudă faptele penale, toți politrucii ce ne fură, ne mint întruna și jefuiesc banii publici (ăștia fură chiar și banii copiilor sărmani, precum Dragnea), ei bine: ăștia  au asmuțit Jandarmeria  asupra oamenilor ce protestează împotriva lor; sub pretextul unor violențe chiar de ei ticluite, instigate și exercitate asupra demonstranților pașnici și deliberat împotriva forțelor de ordine, ce au amplificat violența  în loc să o elimine din cadrul demonstrației de ieri. Jandarmeria NU a protejat cetățenii și nici drepturile acestora, ci a protejat câțiva penali isterici aciuați la cârma țării.

PENALII NE TULBURĂ ȚARA ȘI CREEAZĂ, DELIBERAT, HAOS!

Frica de pușcărie îi face pe condamnații și cercetații penal aflați la putere în România să-i atace brutal, cu violență fizică – și nu doar verbală, ca până acum- pe cei care contestă: legitimitatea unor condamnați penal de a conduce țara, populismul deșănțat, îndepărtarea țării de Europa, lipsa investițiilor în infrastructură (drumuri, spitale, școli) și deriva morală, economică și socială în care PENALII au dus Țara.

NU este legitimă o conducere a Țării compusă din condamnați penal, NU este legitim un Parlament înțesat cu condamnați penal – și care legiferează în interesul penalilor, NU este legitimă nici o administrație locală ghidonată de condamnați penal,  în interes propriu. Toți aceștia induc, deliberat, fracturi în societate și instigă românii împotriva românilor. (spre exemplu: vedeți cum face asta deputatul PSD Cătălin Rădulescu – cel care nu demult a amenințat că va trage cu mitraliera în protestatari, condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită, ).

LOCUL PENALILOR ESTE LA PUȘCĂRIE!

PROTEST - MODIFICAREA CODURILOR DE PROCEDURA PENALA - PIATA VICT
(Mii de persoane protesteaza  fata de adoptarea de catre coalitia PSD-ALDE-și UDMR- a modificarilor la Codul de Procedura Penala. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)

Pentru toate faptele voastre, penalilor, oamenii de bună credință vă cer: DEMISIA! Plecați la pușcărie! Alegeri anticipate! Justiție! Fără penali! 

protest foto alexandru socol bsk

(Foto: Alexandru Socol, by The Epoch Times Romania)

Plecați, penalilor!

În Parlamentul României croiesc acum legea, după chipul și asemănarea lor, 80 de parlamentari penali :  16 deputaţi și senatori condamnaţi definitiv; 11 deputați și senatori condamnaţi în primă instanţă; 20 de senatori și deputați trimişi în judecată; 33 de parlamentari sunt urmăriţi penal.

Prin asaltul brutal asupra oamenilor pașnici, Jandarmeria NU protejează cetățenii și interesele țării, ci o clică de penali îmbârligați la butoane. Jandarmeria reprimă pe cei ce protestează pașnic împotriva ticăloșiei vremelnicilor conducători. Și tot jandarmii amplifică violența provocatorilor de violență. Astfel, Jandarmeria nu protejează cetățenii și interesele acestora, ci pe cei 80 de penali și pe alții ca ei.

Penalii din fruntea Țării trebuie să plece! Acolo unde le e locul, la pușcărie!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.