The Peloponnesus & Greece -2-

Ajung pe Insula Elafonisos, la Simos, urmând îndemnul prietenului Ian. Cam industrial turismul aici, dar drumul e de vis (am tăiat-o spre insula direct prin munte, nu pe drumul larg)… Altfel, e haios. E diferit aici, pare mai de lumpen-tineret. Campingul local este foarte animat și peste măsură de zgomotos iar plaja este uriașă, cu nisip foarte fin… Am scurtat-o prin munte către Monemvasia, un oraș grozav, apoi spre insula din sud. Cu scuza asta, am făcut de-abia 170 de km în 9 ore! Bine, inclusiv cu căscatul de gură și poze, opriri pentru cafea pe la toate tavernele sătești, cu tot dichisul unui leneș…

Muntele s-a dovedit înalt de aproape 2 mii de metri și cu drumuri din acelea de o bandă, croșetate pe unde a dus mutu’ capra.

wp_20160826_007

Înfricoșător de frumos! Insula Simos este cel mai sudic punct al călătoriei mele.

wp_20160827_067

Este șocant cum, în țara ce a inventat arhitectura, vezi în tot locul numai construcții de bâlci, menite să adăpostească cât mai mulți turiști și numai atât – uneori croite înduioșător de kitsch dar cel mai des cu un aer de periferie sordidă. Genul ăsta de construcții parazitează mai toate plajele și locurile frumoase și chiar Grecia în sine. Îți dau un aer de disconfort, văzându-le înșiruite preț de mii de kilometri, un triumf al consumerismului asupra bunei măsuri.

Astăzi am descoperit, însă, că Grecia din imaginația mea există!

wp_20160827_164

O „grecie” invadată de plante și flori, împânzită de căsuțe tradiționale ce se oglindesc în mare, străzi animate, pavate îngrijit; și cu oameni voioși. Cu respect pentru propria tradiție și cu un fel de trai așezat… Ei bine, toate acestea există – și pare-se că, deși e nevoie să călătorești destul de departe ca să le afli, merită toată osteneala!

Un domn în vârstă mi-a explicat îndelung istoria fiecărei case de pe strada lui. În grecește. Inclusiv cu amanunte despre proprietari: cine trăiește, cine a murit, cine a vândut sau cine este foarte bătrân, a damblagit ori a plecat altundeva. S-a ajutat pentru asta de o gesticulație impresionantă, însoțită de zbierete, gemete ori râsete și țopăieli vesele, după caz… Și am înțeles, fraților! (eu știu să zic doar kalimera, în grecește). Familia dumnealui ține o croitorie, din 1864. A rămas cel mai vechi proprietar de prăvălie de pe strada sa…

wp_20160827_006

Leonidio, Peloponez, la cca. 200 de km în direcția orei 7 față de Atena.

wp_20160826_041

Apoi se nimerește să mă zărească în campingul din seara asta un biker din Berlin. Un periculos: cercei, tatuaje, vestă de club… A venit ață la mine tocmai când instalam cortul, foarte hotărât mă cinstește cu un ouzo. Doar pentru că mă plimb cu motocicleta și pentru că suntem vecini de cort. Vine aici, în același camping, de când era copil -dar acum este cu mașina, pentru că soția lui este însărcinată.

wp_20160821_013

Sunt oameni tare drăguți și îmi face plăcere să-i revăd de dimineață – iar de data aceasta e rândul meu să le ofer câte o limonadă; ne bem cafelele împreună și sunt blânzi și civilizați, mă simt ca între prieteni vechi… Lefktro, Peloponez, la 300 km în direcția orei 8 dinspre Atena.

wp_20160829_006

Mă învârt în jurul unei bisericuțe bizantine. Pare încuiată și un cetățean ce lenevea la o tzipura, la taverna de peste drum, mă strigă. Îmi face semn să încerc ușa laterală. Delicat încadrată cu frize antice. E deschisă și-i zâmbesc omului. Îmi face, energic, semn să intru… Mi-au venit în minte acolo cei plecați și, puțin, mă gândesc la toți cei ce-mi sunteți dragi. Si la îngerii mei păzitori …

Spre Ethniko Parku Pindou, mâine!

wp_20160828_048

Totuşi, parcă cel mai bine și mai bine pe lume este să fii motan într-o cofetărie…

wp_20160827_088

După căldura cruntă ce am îndurat, avertizarea asta mă amuză nespus.

wp_20160831_150


Canionul Vikos din Munții Pind.

wp_20160901_055

In spatele acestei stânci grozave se deschide cel mai adânc canion din lume.

wp_20160901_035

Oamenii locului, majoritar români sud-dunăreni acum 200 de ani pe-aici, au construit poduri ca acesta -prin munca proprie și finanțarea asigurată de comunitate. Vlahii sunt și negustori iscusiți, nu doar păstori. Si oameni dintr-o bucată. Satele de aici sunt surprinzătoare iar natura copleșitoare. Rămân aici peste noapte, mâine vreau să mai cercetez locurile. Si să cunosc oamenii, câți au mai rămas…

Monovendri, 1060 m alt, regiunea Zagori, Epirus. O istorie aproape pierdută. România nu pomenește mai nimic despre românii de dincolo de Dunăre și este dezinteresată total de ai noștri, fie că ei trăiesc dintotdeauna în fosta Iugoslavie, Ungaria, Ukraina, Bulgaria. Iar Grecia i-a dezintegrat identitar -la fel cum au procedat (și procedează și azi) toate statele din jur cu minoritățile etnice, oricare. Oricare state și oricare minorități etnice sau culturale… Podurile (eu am privit doar patru dar cu totul sunt încă în picioare vreo 8-12, dintre care cel mai lung este construit cu trei arce) se află într-o zonă dificilă, aspră, îmblânzita astfel de către comunitatea locală.

Spiritul pozitiv al vlahilor mă impresionează și îmi dă de gândit privind aceste poduri.

wp_20160831_080

Panourile informative aflate lângă fiece pod ne povestesc despre câte un tartor local, despre cum s-au strâns banii necesari, prin chetă; și despre lucrările realizate cu forța de muncă locală. Sunt poduri ce unesc sate ascunse în munți și traversează râuri mărunte dar care brăzdează un relief sălbatic – nu au nici pe departe anvergura podurilor otomane mari, precum cel de la Byala, ori altele din Balcani – Gabrovo, bunăoară; sau Mostar, ori cel foarte mare de la Visegrad, BiH – tocmai pentru că sunt lipsite de valoare strategică pentru otomani. Sunt și foarte înguste, cam cât să treacă doar un măgăruș încărcat cu provizii și stăpânul său …

Un cer grozav mă izgonește către Albania …

wp_20160901_131

Formalitățile de trecere a frontierei sunt minimale și prietenoase când ești pe două roți. Ca peste tot, ofițerii de graniță sunt mai curioși de motocicletă decât de acte. Vezi pe unde a fost drumul meu în Peloponez: aici.

Albania, Here I Come !

Hai mai departe cu mine, în Albania

sau vezi cum mi-a fost până aici:

The Peloponnesus and Greece 1

The Peloponnesus & Greece -1-

Tura asta urmez sfatul unei grecoaice -întâlnită, cândva, în Sithonia : „dacă vrei să vezi Grecia adevărată, du-te în Peloponnese. Acum, acolo merg.

wp_20160828_093

Contra sumei de 1 (un) euro, un taximetrist local îmi face semn să mă țin după mașina lui. Mergem nițel și-mi arată două hoteluri, iar eu îl aleg pe ăl mai luminos. Oamenii de-aici adăpostesc motorul pe terasa plină cu clienți. Sunt în orășelul Blagoevgrad, BG. Ar mai fi de-aici numai vreo sută de km până în Grecia, dar s-a făcut noapte de-a binelea și de ce-aș pleca de-aici?  Noul cidru de la Zagorka este foarte rece și au inimi de rață fripte pe grătar… De fapt, eu voiam să văd în vara asta orașul ukrainean Lvov. Apoi s-o iau spre Cracovia, Dresda, Karlovy Vary și nițeluș pe la munte, în Alpi. Dar prognoza unei vremi spurcate m-a alungat spre sud, spre soare și apă…

wp_20160825_002

Grecia nu mă stârnește prea tare. Am mai fost, în aria continentală a Greciei. Combinația între turismul agresiv, căldura excesivă și mârâielile grecilor, inadecvați deseori în propriile încredințări despre superioritatea lor asupra lumii balcanice (și chiar a lumii în general) mi-au amorțit, întrucâtva, curiozitatea… Acum sunt din nou pe-aici, curios să descopăr Peloponezul și doar pentru că vremea din Europa centrală m-a alungat. Am să descopăr, însă, într-o călătorie de 4.000 de km în 17 zile, ce bine a fost să vin aici.

Și deloc nu-mi pare rău…

wp_20160821_030

După o bălăceală în Marea Egee, prima țintă este Muntele Olimp.

wp_20160821_003

Petrec prima noapte din Grecia pe plajă, într-un camping de lângă Leptokaria, ceva mai jos de Katerini. Motoarele turismului industrial sunt turate la maximum pe-aici și nu-i genul de atmosferă ce o caut… Zăresc muntele și mă înfig în el, pe un drum abrupt și pustiu. Este spectaculos peisajul și nici picior de turist! Mă îndrept apoi spre Sud, atât cât pot de voinicește într-o căldură mai strașnică decât mă așteptam. Cu cei aproape 3 mii de metri, Olimp este cel mai înalt munte din Grecia, dar văzut de aproape nu este colțos deloc, așa cum pare de la distanță. Olimpul e considerat sălașul celor mai grozavi 12 zei – și aș spune că-i posibil să fi fost aievea, ținând cont de ce mișto e pe-aici …

.

Luminița de la capătul tunelului este satul Achillio -și nimeresc în ziua de hram.

wp_20160822_083

Aici este liniștit și tradițional. Vaporașele sunt pavoazate, localnicii au încins grătarele în port și se pregătesc cu toții să sărbătorească satul. Un cetățean mă încurajează insistent sa campez ilegal, cică-i ok dacă nu faci nimic rău, e vrajă că-i interzis – și chiar merge cu mine să-mi arate un loc bun, pe malul mării … (avertismentele de călătorie în Grecia îți spun răspicat că este aspru pedepsită camparea ilegală). Eu aleg, până la urmă, să închiriez o cameră fix în mijlocul satului și cu vedere spre port. Achillio nu are hoteluri mari și nici hoarde de turiști. E așezat într-un golf adânc, aflat mai jos de Volos. Suntem cu toții strânși acilea, în port. Sătenii se salută zgomotos, băutura curge, copiii aleargă în tot locul, souvlakia sfârâie în nori amețitori de fum iar muzicanții se tânguie lăcrimos.

Cu vapoarele sclipind, muzica tradițională e vie și tot satul e la horă!

wp_20160822_141

Nu plec, deocamdată, mai departe. Este greu la festivalul satului, până la 4 în zori. În plus mi-au ieftinit și băutura: de la 2.70 euro sticla de bere mi-au lăsat-o la doi, cel mult 2 și 10 🙂 Se vede treaba că-i mai scump dacă ești un biet turist… Nu și dacă povestești cu ei, saluți pe toată lumea -așa cum se cade la țară, știi să dansezi o horă și mai ales negociezi prețul…

wp_20160824_026

Traversez pe Insula Evia și apoi planul e să cobor, mai departe spre Sud, în Peloponez -de jur împrejur, în sensul acelor de ceasornic și cam cu aceeași viteză… După care, tot pe malul apei, am în gând să o iau spre Nord, până în Albania -unde aș zăbovi o vreme- am mai fost și tare mi-a plăcut… Asta e singura planificare. Deocamdată lenevesc și mă uit la case, la flori, la mare, la bărci și la paharele de bere cu preț (aproape) ca pentru de-ai lor…

.

Sportul local pe Insula Evia pare să fie schingiuirea copacilor. Cam toți pinii de pe-aici sunt jupuiți de coajă, într-un mod barbar. Lacrimile lor sunt strânse în pungi de plastic.

wp_20160824_033

Pentru tămâie ?

wp_20160824_022

Sub un cer sulfuros, părăsesc insula și mă îndrept către Korinthos.

O tai pe drumuri lăturalnice și mă pomenesc într-o pustietate de intersecții fără indicatoare -desigur că mă rătăcesc de îndată. Așa că opresc la o răspântie să întreb -și primul sosit este o doamnă călare pe un hârb de scuter de prin anii „70. Imi spune să o urmez, ceea ce și fac. Ușor de zis, greu de făcut! Drumul devine aspru acum, dar pe curbele muntelui doamna aceasta se descurcă ca peștele în apă iar eu o urmăresc cu mare greutate… Se oprește pe un dâmb, să-mi arate Atena, ce sclipește în zare … De-aici, zice, n-ai cum să te mai pierzi. Doar urmărești spre vale drumul și apoi vei vedea indicatoarele de autostradă. Ii mulțumesc frumos și se pierde în viteză, într-un mare nor albastru, lăsat de scooterul său antic. Plec apoi și eu, după ce las puțină apă în recipientul pus aici de oamenii cu milă de sălbăticiuni (tăiat dintr-un bidon gol de plastic, are o piatră înăuntru pentru a nu fi zburat de vânt) și în curând răzbesc la drumul mare. Până seara traversez Istmul Corint și iacată-mă-s!

Pe o plajă, în Peloponez, așa cum mi-a fost pofta…

wp_20160825_044

Aerul nu se mișcă nici un strop în ziua ce vine și norii mă apasă din ce în ce …

wp_20160825_048

Iar furtuna începe!

Har Domnului că nimeresc iute un adăpost, într-o benzinărie dintr-un sat. Proprietarul face loc motocicletei sub un șopron, între cele două scutere ale sale. Intre două, nu te plouă! Cât timp apa curge în șuvoaie, ședem pe două scăunele în pragul benzinăriei și omul îmi povestește despre viața ce a devenit dificilă în Grecia.

wp_20160825_051

Criza economică a distrus modul tradițional de viață pentru grecul obișnuit iar povara este resimțită mai ales de cei mici, cei care nu au afaceri conexe cu industria turistică, așa cum este și el. Lucrul acesta îl văd și eu, cu ochii mei: nici unul dintre clienți nu face plinul, ci alimentează doar de câțiva euro iar mașinile lor sunt tare sărăcăcioase. Contrar impresiei pe care o ai văzând întotdeauna tavernele ticsite, grecii de rând n-o duc deloc grozav și realizează că guvernările bazate pe promisiuni deșănțate și iluzia unei vieți fericite pe banii de împrumut i-au adus în sapă de lemn.

Ploaia se oprește. Imi iau la revedere de la acest om cumsecade și îmi văd de drum.

wp_20160824_043

Cum plouă nițel, toată circulația se dă peste cap.

„Atenție la… neatenție!” -cum zicea domnul ăla, colonel -i-am uitat numele, dar știți de cine zic: umflatul acela de la emisiunea Reflecții Rutiere: dau de o babă țestoasă oprită drept în mijlocul drumului. Ca urmare a semnalelor acustice și luminoase cu echipamentul din dotare, participanții la trafic s-au oprit și ei, cu toții, pe ambele sensuri – iar madam broască, într-un acces de timiditate, se retrage în carapacea dumneaei, încetându-și deplasarea inițiată cu scopul de traversare a șoselei. Haide înapoi în iarbă, mamaie, în câmpul cu măslini!

Deh. Lipsa educației rutiere.

wp_20160825_064

Stimată doamnă broască țestoasă! La etatea matale, traversezi șoseaua prin locuri nepermise !?! De data asta te sancționez numai cu avertisment verbal! Si având în vedere că, prin fapta dumneatale necugetată, ai oprit circulația autovehiculelor, iți stabilesc domiciliul obligatoriu: doar în iarbă. Și dacă iar te mai prind, ai dat de dracu’ !

wp_20160825_054

Vremea se limpezește. Casele n-arată deloc rău pe-aici.

wp_20160826_015

Mi-e lene s-o ard moto astăzi, asa că iar lenevesc nițel. Pe-aici începe să semene cu Grecia aia pe care o caut eu… Rațele m-au ținut de vorbă de dimineață, la cafea. Rațele astea plus vreo patru gâște viețuiesc în micul port pescăresc Plaka, la taverna Nautilos…

wp_20160825_058

Vezi pe unde am hălăduit în Peloponez, aici.

-Click și hai mai departe, până în Munții Pind –

Vrei să vezi cum a fost în Thasos și Sithonia?

In Albania este grozav !

O tanti vinde pe plajă un fel de gogoși micuțe, sunt câteva într-un pahar ca de înghețată și întreb ce sunt acestea. Domnul cu aer zdrențăros ce tocmai le plătise îmi dă să gust. Se uită atent la mine și vede că îmi place gustul lor. Se luminează la față și-mi oferă întreg paharul, abia cumpărat. Sunt dulciuri albaneze tradiționale și se numesc jufka.

Albania, am sosit!

wp_20160901_171

Trândăvesc pe plaja Ksamil, mai jos de Sarandë. Insula Corfu se zărește ca o cortină împădurită, dincolo de marea limpede ce plescăie,  leneș ca și când ar fi un lac, peste nisipul strălucitor și incredibil de alb.

wp_20160901_168

Am mai fost în Albania, doar în jumătatea de nord a țării. Imi place mult. N-am scăpat ocazia să revin – de data asta după un tur al coastei maritime a Greciei, țintit în Peloponez și încheiat în Munții Pind – o tură despre care povestesc tot pe-aici…

wp_20160901_137

Albanezii sunt mândri cu trecutul lor, de aprigi luptători. Oriunde celebrează asta și steagul național flutură peste tot, chiar și în preajma monumentelor comuniste, oriunde prezente.

wp_20160901_151

Ksamil este un loc foarte turistic și într-o dezvoltare explozivă.

Plaja asta îmi aduce aminte de vâltoarea de la Vama Veche, doar că nu este așa de boem aici. Aceeași forfotă: în care viermuiesc indivizi îmbrăcați ieftin și țipător, umblând cu tatuajele încordate, plini de ifose, ca maimuța; localnicii ce-i recunoști după hainele modeste, gri și mâinile bătătorite de muncă, privind alene spectacolul străzii; gagici scrântindu-și tocurile prin gropi, aferate și cu ochii roată; copii care aleargă în tot locul, aruncând unii în alții cu acadele și hârjonindu-se cu crocodili gonflabili… Printre toți aceștia fac slalom automobile dintre cele mai scumpe, stârnind nori de praf pe străduțele fără trotuare și cu asfaltul muci, unde blocurile socialiste din plăci prefabricate măcinate de mucegaiul sărăciei conviețuiesc cu hotelurile cele noi, ce au o poleială de lux. Iar printre ele e împânzit de case cu camere de închiriat, într-o schemă de urbanism caricatural.

Pesajul albanez este sălbatic și dur.

wp_20160903_052

Fructele de mare sunt gătite la tarabele presărate peste tot la Ksamil și nu ezit să mă răsfăț. Scoicile alunecă bine cu bere iar după moda albaneză, caracatița merge cu o țuică.

Albanezii sunt oameni deschiși la inimă și foarte muncitori. Intră repede în vorbă, sunt direcți și fără fițe… Trebuie să rămân aici peste noapte! Găsesc ceva camping, dar cu un aer sordid -și zgomotos, pe marginea șoselei principale- așa că de data asta stau în gazdă, într-una din puzderia de căsuțe, zugrăvite cu alb, ce au camere de închiriat. Proprietarii sunt tineri și foarte curioși despre România; stăm mult la povesti -că au multe întrebări despre noi românii, despre despre cum e în UE și despre cum se vede lumea de pe motocicletă. In plus au bere, rece. De fapt, atâta au: o curte umbrită, camere de închiriat și bere la halbă. Și sufletul curat.

wp_20160902_050

Soțiile vecinilor -sunt oameni tare cumsecade, turiști ucrainieni; ne-am întâlnit la supermarket, de unde au cumpărat vodka cu plasa- cântă până adânc în noapte, pe mai multe voci,  cântece de dor de stepă. Iar eu plec mai departe, în zori. Spre nord, prin muntele așezat de-a lungul apei și incredibil de spectaculos.

wp_20160902_090

Poate că cel mai mișto drum al meu cu motorul a fost Sarandë – Vlora – Korçë.

wp_20160902_006

Dar mai ales s-a întâmplat, în drumul spre Vlora, într-un mic magazin dintr-un sat, un lucru ce mi-a tot dat de gândit…

Ei bine, eu încă nu aveam o hartă a Albaniei deși trecuse deja o zi de când eram pe teritoriul acestei țări și faptul ăsta nu îmi dădea confort (eu merg numai cu hartă de hârtie; rar, doar în orașe, folosesc GPS și nici atunci mereu). Opresc într-un sat, cu gând să cumpăr una. Un domn, proprietarul magazinului sătesc, îmi spune: nu am hărți de vânzare; dar pentru 1 euro îți pot tipări la imprimanta mea, în culori, zona care te interesează. Sud, zic. Bine. Dar întâi trage-ți un scaun lângă mine și ascultă-mă. Si îmi povestește, în amănunt, în timp ce îmi colorează pe harta imprimată drumul meu. Marchează unde-s locurile mai spectaculoase și-mi dă sfaturi pentru o călătorie reușită în țara lui. I.am oferit apoi 2 euro, îi mulțumesc frumos și dau să plec. Se oprește puțin și zice: așteaptă. Dispare undeva, în magaziile din spatele tejghelei. Se întoarce în jumătate de minut și-mi spune: să știi că am simțit că apreciezi harta ce ți-am dat-o și de aceea te rog să primești darurile mele: va fi foarte cald azi, sticla aceasta de apă rece să o ai la drum. Iar punguța asta cu oregano albanez îți va fi de folos acasă. Ai grijă pe drum, șoferii albanezi nu respectă în trafic călătorii ca tine, cei pe motocicletă…

wp_20160902_025-2

… Acest om îmi încălzește sufletul. Mi-a mai spus că a fost marinar și că planul lui pentru viitor este să reușească să vadă toată lumea ce nu a văzut-o cu vaporul … La drum, deci!

wp_20160902_096

Sunt în multe culori munții albanezi, de la rosu aprins la gri intens, ori verde crud. Culoarea lor este nuanțată de piatra albă, galbenă sau uneori  chiar roz. Dealurile prind umbra pădurii întunecate și sunt amestecate cu munți aprigi, printre care șerpuiesc drumuri înguste, aspre și deseori aglomerate. Dacă drumul principal poate fi parcurs cât de cât mulțumitor, către satele din preajmă căile de acces sunt deseori dramatice, precum această punte. Cu toate acestea, drumurile albaneze nu sunt un coșmar și-s potrivite pentru o călătorie cu motocicleta, dacă ai răbdare și te adaptezi traficului haotic.

wp_20160903_031

Ca și în Grecia, nu prea te intersectezi cu motociclete cât de cât în firea lor. Albanezii folosesc doar motorete vechi, în scop utilitar -și străzile sunt pline cu rable pe două roți ce par, la tot pasul, să ți se împleticească printre picioare.

wp_20160901_175

Cu un ochi trebuie să privești întotdeauna cu atenție asfaltul, câtă vreme celălalt ochi e atent la peisaj. Reparațiile rutiere sunt realizate precar și sunt semnalizate primitiv, de obicei numai cu câteva pietricele.

wp_20160901_140

Mașina cea mai des întâlnită pe-aici este Mercedes. Dintre cele mai diverse modele se hârjonesc pe drumurile periculoase iar tot ce ai de făcut este să te ferești din calea lor.

wp_20160902_150

Așa cum la noi sfârâie grătarele cu mici pe marginea drumului, la albanezi se rotesc oi în proțap. Vitrinele sunt așezate special cu fața la stradă, n-ai cum să le ratezi – iar cum le vezi, așa, mereu, ajungi să umbli fript de poftă; întreprinzătorii mărunți nu au vitrine, ori un restaurant; pur și simplu rotesc o oaie deasupra unui grătar sudat de vreun vecin isprăvit și aroma de oaie friptă îți ia mințile.

Oaia la proțap este o delicatesă extraordinară și unul din motivele pentru care mi-am dorit să revin în Albania.

wp_20160902_118

Animalul național este măgarul.

wp_20160902_017

Măgărușii hălăduie în turme, chiar și pe drumurile principale iar peste tot îi întâlnești cărând poveri, uneori singuri -sau mânați de stăpânii lor. Sunt și foarte multe capre – de cele mai multe ori întâlnești turme fără păstor – trebuie mers cu atenție pe drumurile albaneze pentru că nu doar un Mercedes dar și o capră, oricând, poate să-ți sară în cap.

wp_20160903_058

Albania este împânzită cu o puzderie de cazemate. Mici ori mai mari, amplasate discret sau ostentativ, te pândesc de oriunde … In tot locul, când simți că îți e lumea mai dragă, dai de ambrazura unui bunker și fereastra lui de tragere te țintuiește, ostil.

Chiar și în parc.

wp_20160903_139

Fortificații din piese de beton prefabricate  sunt peste tot prezente. Majoritatea sunt destinate adăpostirii soldaților ce ar fi urmat să te împuște cu o armă banală, de infanterie. Ridicol, pentru că un trăgător individual se adăpostește mult mai bine în natură… Dar sunt și câteva grote săpate mai serios, în munte, pentru artilerie sau tancuri. Se spune că acestea sunt legate între ele cu lungi tuneluri, dar toată această infrastructură militară e tare caraghioasă, câtă vreme țara niciodată n-a avut armamentul greu (și costisitor) necesar echipării acestei puzderii de puncte fortificate.

Cel mai crud dictator comunist din Europa, Enver Hoxha, a izolat Albania COMPLET, timp de zeci de ani. Și-a înfometat poporul pentru a construi cazemate în tot locul -doctrina militara albaneză spunea că inamicul trebuie țintit din cel putin trei puncte, oriunde pe teritoriul tarii… La intrarea sau ieșirea în localități, în curbe sau în alte locuri socotite vulnerabile, întâlnești o cazemată.

wp_20160903_101

Când oprești și-ți rotești ochii, pe dealurile din jur vezi multe alte bunkere de unde puteai fi nimicit, construite chiar și în curțile oamenilor. Nu doar bărbații dar și femeile, bătrânii ori copiii: toată lumea era instruită să folosească fiecare asemenea punct de rezistență – întreaga populație urma să lupte de sub cupole prefabricate construite precar, fără mijloace de comunicație și fără a fi înzestrați cu armament, la un nivel măcar rezonabil. Impotriva inamicului -ce era considerat oricare neam străin… Acum, albanezii încearcă să recupereze memoria acelor vremuri oribile, tratând cu umor cazematele. Cel mai des, acestea sunt astăzi folosite ca depozite pentru murături…

Infrastructura de bază lipsește, dar monumentele comuniste ce glorifică lupta partizanilor sclipesc peste tot, aproape la fel de numeroase ca și inutilele bunkere.

wp_20160903_113

De la Ksamil urc spre nord, pe SH8. Trec de Sarandë și ajung la Vlorë pe un drum de munte spectaculos și abrupt. Deși asfaltul e bun, drumul este aspru și munții îmi par neprietenoși.

wp_20160903_049

Oamenii vând produse locale la marginea șoselei iar eu cumpăr un șirag de smochine uscate. La tarabă a oprit și o mașină cu număr de Kosovo, iar între ocupanții acesteia și vânzător se iscă o dezbatere aprigă despre brânza de oaie, despre cea de capră și despre țuică, asezonată cu o degustare la care și eu sunt invitat, cu aerul cel mai firesc din lume. Kosovarii aduc și ei din mașină, pentru comparație, o brânză fantastic de bună iar vânzătorul nu se lasă mai prejos: dispare puțin – lăsând taraba și toate lucrurile în voia noastră – și reapare cu un nou sortiment de brânză și cu struguri proaspeți.

wp_20160902_031

Tuica este și ea de mai multe soiuri, de struguri dar și de smochine. Ei o denumesc raki și  nu este peste măsură de tare, însă foarte parfumată. Nu înțeleg nici o iotă, pentru că se vorbește numai în albaneză însă prezența mea nu e considerată nici o secundă drept inoportună, dimpotrivă: toate bunătățile aflate în dezbatere îmi sunt oferite și mie, ca unui arbitru – iar mie drept să spun, și exact asta le spun și lor, toate îmi plac… dar trebuie să plec la drum, înainte de a bea prea mult rachiu și îmi iau la revedere de la acești oameni buni și voioși.

wp_20160903_062

Merg spre sud-est, pe drumul E853, până la Tepelenë. Aici rămân peste noapte la un hotel unde gust componenta profund comunistă a Albaniei. Parcarea hotelului este blocată cu niște lanțuri mari, nu este nici o lumină aprinsă iar eu mă mut de pe un picior pe altul.

Din holul întunecat apare Ardi, îmbrăcat precum întreprinzătorii cu butic de la începutul anilor `90 de pe la noi. Este vesel și țopăie energic, vorbește fără oprire, ca o vrabie; mă ghidează să parchez motocicleta fix în ușa hotelului, apoi așează lanțurile parcării la loc. Nu sunt încredințat că-s în siguranță, dar nu mai am de ales: este noapte, drumurile albaneze sunt periculoase iar infrastructura turistică pare să nu existe pe-aici, așa că sunt nevoit să mă mulțumesc cu ce găsesc. Ce-o fi, o fi! Dincolo de aerul sordid al hotelului comunist -ale cărui holuri seamănă mai mult cu ale unei secții de poliție –  și aici oamenii sunt foarte prietenoși și dornici de conversație, iar aceasta se leagă rapid – chiar dacă folosim cu toții doar frânturi din tot felul de cuvinte, fiecare cu ce-i vine la gură: italiene, amestecate cu vorbe englezești ori franțuzești, gesturi făcute cu mâinile ori chiar maimuțăreli… Ardi mă invită la o bere și o savurăm pe două scaune ce le-a adus în grabă chiar în fața intrării în hotel, unde moțăie un om în vârstă îmbrăcat într-un costum gri cu o croială proletară, în genul tovarășului Mao. Pe cap poartă, îndesat, o bască; de asemenea gri. Tataie se înveselește la venirea mea, doar sunt singurul client… Sporovăie, în legea lui; vorbește singur în albaneză și nici Ardi nu-l include în cercul  conversațional, deși are un respect vădit pentru personaj. El nu este proprietarul hotelului, așa cum credeam și-l întreb cine este bătrânelul. Ardi se uită atent în jur, apoi îmi ia mâna și mi-o lovește de verighetă, își dă ochii teatral peste cap și-mi șoptește, conspirativ: padre. El e proprietarul? Zic. Nuuuu! Dar cine-i? Iși dă iar ochii peste cap, mult mai amplu acum; și împungând pe bătrânul comunist cu berea în timp ce îmi bagă verigheta sub ochi, zice – cu un ton aproape dramatic, iar ochii-i sclipesc a supunere: madre. … Cinstesc în sănătatea mamei-soacre și merg la culcare.

wp_20160903_001

Din cameră întâi alung un liliac ce se rătăcise aici, pe geamul deschis; iar după ce strâng bine toți robineții din baie, nimic nu mai picură și pot să adorm liniștit.

wp_20160903_007

Despotul regional adulat și la  Ioánnina, Ali Pașa, îmi zâmbește de bună dimineață din fața hotelului. De-aici, țin drumul SH75, până la Korça, ies din țară pe E86 pe la Bilisht. Si partea aceasta a călătoriei a fost cea mai spectaculoasă.

wp_20160903_050

Asfaltul este aspru până la Korça dar peisajul albanez mă cucerește.

wp_20160903_069

După 16 zile de drum înoptez iarăși în Grecia, la Florina – și un motociclist local mă duce la un hotel rezonabil. A trebuit doar să-l întreb dacă știe un loc cumsecade și omul părăsește taverna pentru ca să-și încalece motorul, făcându-mi semn să mă țin după el – pe mulțimea de străduțe ca un ghem din centrul orașului este greu să te descurci singur. Camaradul acesta necunoscut, așa cum este obiceiul motocicliștilor, e mulțumit doar cu o strângere de mână pentru ajutorul ce mi l-a dat. Dacă ignori tavernele pline și te plimbi pe străzi, aici, la Florina, într-un orășel de graniță, se vede cum bunăstarea anilor 1900 s-a transformat într-o prăbușire economică ce-i greu de crezut că va mai fi, vreodată, recuperată de civilizația occidentală – așa cum o știm noi acum …

Nu mai este mult până acasă. Ar mai fi de-aici doar vreo mie de kilometri. Aleg drumul puțin mai lung, cu peisaj, prin Macedonia (e un nume de țară considerat abuziv de către greci, în fapt MK este o provincie istorică disputată între sârbi, greci și bulgari) Numele oficial al Macedoniei este FYROM -The Former Yugoslav Republic of Macedonia, o țară frumosă și despre care am mai povestit, cândva

wp_20160904_033

În FYROM, kilometrii se ard iute. Iar în BG sunt aproape ca și acasă…

wp_20160904_062-2

Ajung la Giurgiu fără să stau la coada de la graniță, normal. Dar în corul de înjurături neaoșe, că deh; dacă ai ieșit până la Nisipurile de Aur și asta umfla tărâța în matale, bre românule, n-ai dumneatale de unde să știi că trecerea podului Giurgiu-Ruse e gratis pentru moto – de ce-aș sta, deci, la coadă pentru plata trecerii podului? In plus, oriunde în lume există o lege nescrisă: motocicliștii au întotdeauna prioritate la trecerea frontierei… 

wp_20160913_002

A fost o călătorie grozavă – împlinită tocmai de zilele mișto din Albania: o țară spectaculoasă, cu peisaje de vis, cu drumuri distruse și cu oameni buni!  Tot traseul în Albania este, croit aproximativ, aici.

Faleminderit, Shqiperia !

wp_20160903_127-2

Hai să vezi cum am ajuns în Albania: click aici 1 și aici 2 .

Cât costă ?

Prietenii motocicliști sunt întrebați, de obicei, dacă „e beemveu”. Iar eu sunt sătul de întrebarea, la fel de stupidă și standard: „e chiar harley?”…  :-))) Asta în țară. Pentru că întrebarea obișnuită formulată de oamenii întâlniți în lumea largă este „de unde vii și încotro mergi?”… Parcă sună altfel… Dar toți motocicliștii fac haz pentru că pe acasă sunt mereu întrebați, stereotip: „cât bagă pă bord” și „cât costă”…

Așadar, cât costă? Păi CE anume să coste?

wp_20141012_027

Orice moto este neprețuită pentru riderul ei iar orice ieșire cu motocicleta este priceless.

wp_20160903_058

Pentru că întrebarea asta, „cât costă”, este pe buzele tuturor, o să detaliez aici un răspuns – sper să-ți fie de folos dacă ai deja o motocicletă însă eziți să pleci la drum, de teamă că-ți va fi peste puteri cheltuiala. Sau ești măcinat de îndoiala că motoreta ce o ai e nepotrivită unei călătorii mai lungi. Va fi ok, cu un pic de chibzuială. Ai să vezi. Așadar hai să vedem care este cea mai bună motocicletă de drum lung, de ce echipament ai nevoie și, desigur, cât costă o călătorie moto și toate acestea …

WP_20160709_040

Călare pe motocicletă vei fi privit cu simpatie de majoritatea covârșitoare a celor întâlniți în drumurile tale și n-ai de ce să te temi. Dar și tu trebuie să respecți câteva reguli, ce țin mai degrabă de bunul simț comun. In ce privește regulile cheltuirii banilor de drum,

Respectă șapte reguli generale:

1. Negociază fără sfială! Dar cu măsură, fără să fii obraznic sau insistent. Am obținut în felul acesta discount-uri oriunde am călătorit și chiar dacă este vorba de numai câțiva euro pe zi, în economia unei călătorii lungi aceștia contează. 2. Ia-ți de acasă tot ce-ți trebuie! Anticipează situațiile de care te poți lovi pe drum și pregătește-te pentru oricare din ele, costurile pot fi mai mari decât cele de acasă – exemplu: am plecat fără o cremă de protecție la soare; în Grecia am fost nevoit să dau 10 euro pe una de cea mai slabă calitate. 3. Mergi mereu cu rezervorul plin! In felul ăsta poți alege să alimentezi cu benzină de la stațiile care vând carburantul mai ieftin și nici nu vei fi stressat pe drum. Benzinăriile de pe autostrăzi au benzina mai scumpă, evită-le. 4. Plătește cât mai des cu cardul, iar plățile cash: în moneda locală! Fă-ți un card numai pentru călătorie, pe care-l vei alimenta de acasă cu suma ce o estimezi că o vei cheltui și plătește cu acesta, nu cu cel de credit sau cu cel obișnuit. Tot de pe acesta vei scoate, la bancomat, sumele necesare în moneda locală – acolo unde nu este acceptat cardul, plata într-o altă monedă decât cea locală va fi dezavantajoasă pentru tine. 5. Pleacă la drum numai cu motocicleta în bună stare! Vei evita nu doar costul de reparație / de înlocuire a unor consumabile -mai scump ca acasă- dar și posibile costuri asociate, însemnând timp pierdut sau bani pentru cazare suplimentară -dacă este nevoie să aștepți piese care nu sunt pe stoc, de exemplu. 6. Respectă regulile! O călătorie nu este o cursă de viteză. Dacă depășești viteza nu cu mult, e ok și vei fi lăsat în pace de polițiștii rutieri însă nu vei fi iertat de o amendă consistentă dacă viteza ta va fi excesivă ori dacă vei fi prins conducând agresiv. 7. Respectă mediul înconjurător, oamenii și animalele ! Fie și numai pentru că, altfel, riști amenzi atât de mari încât este posibil să te întorci acasă pe jos …

wp_20160904_062-2

Nu uita! Călătorești ca să vezi locuri, oameni, obiceiuri. Nu mergi în lume pentru a bifa țări. De aceea nu renunța la nimic din ce vezi și-ți place, chiar dacă (pare/este) cam scump, nu lăsa nimic „pentru altă dată”- cine știe când și dacă va mai fi o altă dată ?

Informează-te din timp, dar nu refuza chestiile ce le descoperi pe loc. Experimentează mâncarea specifică, bea ce beau și ei, plimbă-te pe străduțe lăturalnice, cască gura la casele din jur, intră în cârciumi locale și nu te feri să vorbești cu localnicii.

Fii prietenos și vei fi răsplătit cu aceeași atitudine.

Tot așa cum tu cauți să înțelegi despre ei, așa și mulți dintre localnicii întâlniți vor să priceapă lucruri interesante despre tine sau țara ta – să nu-i minți, orice te-ar întreba; nu-ți plânge poporul si nici țara nu ți-o vorbi de rău; dar nici nu te grozăvi aiurea în fața lor -niciodată nu știi cu cine ai de a face… Cere acceptul înainte de a fotografia oamenii locului, nici tu nu vrei să fii luat drept o maimuță exotică, este?

wp_20160903_127-2

Cu ce motocicletă pleci la drum lung?

Cu orice motocicletă. Orice motocicletă este bună pentru călătorie, singura condiție este să pleci cu ea în bună stare tehnică și să fii familiarizat cu ea – sunt în lume oameni care merg departe cu motociclete de epocă, cu motorete pentru oraș, ori de curse, ori naked sau cu ataș, cu Vespa, cu orice! Nu-i musai să ai o motocicletă de touring, deși acesta se spune că ar fi cazul ideal…

Răspunsul corect la întrebarea „care motocicletă e mai bună pentru drum” este: motocicleta pe care o ai.

wp_20160822_035

Cu ce echipament pleci la drum?

Dacă la drum poți pleca cu orice motocicletă în firea ei, tu* NU poți fi echipat oricum. Echipamentul de drum lung nu este neaaaaaaapărat o sperietoare, nu trebuie musai să pleci încărcat cu echipament de parcă ai explora tărâmuri necunoscute precum Tartarin din Tarascon, dar ai nevoie de un minimum necesar, din care trebuie să nu-ți lipsească: salopetă pentru ploaie, haine groase, încălțări și mânuși de schimb, trusa de scule, cortul -chiar dacă ai de gând să stai doar la hotel… o listă scurtă găsești aici. *Nu uita că pasagerul tău trebuie să fie echipat la același nivel cu tine.

***  Cât costă?  ***

O călătorie cu motocicleta costă 0,25 de euro / km, sau cam 55 euro / zi .

Ori aproximativ un leu și 15 bani pe kilometru, cu totul inclus*.

* Cu o moto care consumă 5 lt. % și în condiții rezonabile de drum, de cazare și de răsfăț. In costuri sunt incluse: benzina, taxele rutiere, cazarea, mâncare și băutură -pentru o singură persoană.

Hai acum să disecăm un exemplu: pe ce am cheltuit 950 de euro, timp de 17 zile, în 4000 de km. Intâi, trebuie să știi că eu nu îmi fac rezervări din timp. Schițez, în mare, un traseu dar rămân peste noapte acolo unde se întâmplă să mă prindă seara iar traseul deseori îl schimb în funcție de sfaturile primite de la oamenii locului – nu spun să faci și tu astfel, îți spun doar cum procedez eu; o planificare strictă îți poate aduce economii dar este posibil să te constrângă și să-ți limiteze opțiunile. Traseul luat ca exemplu a cuprins RO-Bulgaria-Grecia-Albania-Grecia-FYROM/Macedonia-Bulgaria-RO. (O să povestesc – în curând și ca de obicei, cu poze -ce văzui în ieșirea asta dar acum să revenim la costuri). Așadar. Din cei aproape o mie, cam 250 de euro s-au ars în benzină (benzina cea mai ieftină costă în GR 1,4-1,7 e). Am mers agale și puțin – o medie de 235 km/zi. Opt nopți am stat la hotel, la prețuri între 10 și 35 de euro/noapte, alte opt nopți în cort – cu preț între 10 și 18 euro/noapte. Restul i-am cheltuit pe oaie la proțap, caracatiță, scoici, creveți, bere și vin roșu. …

 

Sunt un motociclist răsfățat și leneș. Merg puțini km în fiecare zi, pentru că mă trezesc târziu, merg încet, casc gura la ce văd și mă opresc devreme, de obicei la lăsarea întunericului. Dar comportamentul ăsta aduce costuri suplimentare.

Cum reduci costurile?

Simplu. Sunt 5 principii de bază: 1.Mergi mai multi km pe zi, tragi tare. Dar așa vezi mai puține lucruri și n-ai timp să zăbovești, să faci poze, ori sa te bucuri de ce vezi 2. Campezi ilegal. Dar așa nu ai cum sa-ți faci un duș si ești silit să îți faci nevoile numai prin boscheți. Trebuie mereu să te ascunzi – din cauza mizeriei lăsate, localnicii nu văd nicăieri cu ochi buni pe cei ce campează wild. 3. Pleci cu o motoretă mică, ea consuma mai puțin dar așa scade siguranța deplasării tale în regim de mers susținut și pentru a parcurge distante mari trebuie să mergi „forjat”. 4. Mănânci și bei numai de la supermarket, merge pentru câteva zile dar așa, cu timpul, ți se ia; și capeți despre tine senzația că ești un marginal al societății, nicidecum că ești în vacanță. 5. Nu vizitezi nimic la care trebuie plătit bilet.

wp_20160821_013

Deci? Cât costă?

Păi nu vezi? Costă cât vrei tu… 🙂

Beglik Tash și Cerno Moreț

Lenevesc nițel la Cerno Moreț, pe plaja unei Mări Negre ce s-a dovedit a fi aici foarte albastră și limpede, până să ajung la Beglik Tash -despre care se crede că este un sanctuar antic…

WP_20160702_022

WP_20160702_054

WP_20160702_069

Beglik Tash  este cel mai vechi sanctuar megalitic trac descoperit până acum în zona de coastă a Mării Negre. Este format din două cercuri mari de rocă și ansambluri de piatră, acum năpădite de vegetație. Rocile mari au fost parțial sculptate și asamblate cu plăci de piatră și blocuri dispuse de mâna omului în forme unice. În roci plate sunt sculptate cercuri, caneluri și mici bazine pentru culegerea apei luminată de soare…

WP_20160703_008

Alcătuiesc drumul spre casă pe un traseu cât mai ocolit. Peisajul este liniștitor și mă îndeamnă spre lenevie, dar vremea se schimbă deodată și mă surprinde o furtună zdravănă. Primesc adăpost într-o benzinărie care a apărut în calea mea exact la timp. Sunt salvat!

WP_20160703_062

Dar vremea se limpezește la fel de iute cum s-a stricat și ajung cu bine acasă.

WP_20160703_049

Ce știe ea de ploaie aprigă, mare limpede, megaliți și sanctuare antice? Pisica de acasă se așează, cu tupeu, pe scaunul pasagerului și miorlăie, rugător :

„când mai pleci, ia-mă și pe mine”…

WP_20160712_010

La revedere, Cerno Moreț ! Precis am să mai vin !

WP_20160702_044

Click, să vezi unde este Beglik Tash și traseul de aproape 1000 de km al turei.

O cascadă, un sat ca din povești și alte minunății.

Cap sau Pajură?” De data aceasta, am dat cu banul. Așa am ales încotro să încalec motocicleta, azi 🙂 Să merg la mare, la Cherno Moreț, sau la munte, în Balkani ? A picat pajura, adică muntele… Hai să-ți arăt ce-am văzut în tura asta și de ce, uneori, nu-i rău deloc să te lași în voia destinului :

WP_20160710_118

Cascada Hotnitsa este la doar 175 km de București.

WP_20160709_033

Intrarea unei case tradiționale, în Hotnitsa.

WP_20160709_055

În zare se văd Munții Balkan…

WP_20160709_069

O căsuță de poveste, în apropiere de Gabrovo.

WP_20160710_142

Cred că-i clar, albina e cu treabă ! Nu ca mine, la plimbare, da ?

WP_20160709_177

Ca de obicei, vecinii noștri bulgari găsesc soluții pentru a pune motocicleta în siguranță, peste noapte. Fără a solicita nimic în plus pentru acest serviciu. Întotdeauna! Este de la sine înțeles (iar în România, din păcate, a trebuit să explic deseori) că dacă ești un oaspete călare, și calul trebuie să doarmă liniștit… Aici, la Gabrovo, motorul este adăpostit sub copertina intrării în restaurantul hotelului, chiar lângă mașina patronului.

WP_20160710_018

Bojentsi pare un decor de film, dar nu este așa. Nu-i o alcătuire artificială de tip „Muzeul Satului”. Casele sunt aici dintotdeauna, sunt locuite, restaurate fără compromisuri și proprietarii au mici afaceri – cu restaurante, cafenele sau magazine cu suveniruri. Mașinile vizitatorilor nu trec de intrarea în sat -unde se află o parcare civilizată și păzită- accesul turiștilor este doar pietonal. Toate casele sunt construite tradițional, dar și detaliile sunt în același ton – felinare, pavaje de piatră (nici un milimetru de asfalt) și tot ce te înconjoară pare vechi de cel puțin un secol.

Toată atmosfera este delicioasă, te simți aici ca într-o poveste!

Bojentsi (Bojentsite) este un sat tradițional ascuns între munți, la 225 km de București.

WP_20160710_069

Aici am găsit și melci de grădină, trași în unt, la tigaie, doar cu puțin condiment. Gătea melci și bunica mea, dar cu ceva verdeață și oleacă de usturoi … Sunt uluitor de buni melcii ăștia, împreună cu lipia tradițională parlenka și o Zagorka rece!

WP_20160710_099

Gardurile proprietăților sunt construite din piatră așezată cu meșteșug, fără ciment ori alt soi de adeziv -așa cum se găseau, cândva, și în satele din Dobrogea …

Nu am fost singurul motociclist în această zi, la Bojentsi. Motocicleta camaradului bulgar este un Zundapp KS-750, o legendară motocicletă militară germană cu ataș, o minune a tehnicii anilor `40 restaurată impecabil.

Suvenirurile de la Bojentsi nu sunt doar chinezăriile obișnuite.

WP_20160710_038

Clopoței pentru animale, bunăoară, pot fi cumpărați cu un preț rezonabil.

Drumu-i îngust, copleșit de răcoarea pădurii, cu asfalt bun și cu un aer funny. E o plăcere simplă și pură doar să gonești pe un drum ca acesta – fără nimic altceva!

WP_20160710_137

O statuie comunistă veghează, sobru, în Gabrovo.

WP_20160710_003

Dar tot aici, tomberoanele de gunoi sunt inscripționate cu umor.

WP_20160709_150

Al naibii șoricel, cum a fugit el cu un cocoloș de hârtie…

Gabrovo este considerat un epicentru al umorului bulgar. Un muzeu al umorului (singurul din partea asta de lume, spun bulgarii) poate fi vizitat aici, iar în fața lui întâlnești reprezentările unor personaje celebre: Nastratin Hodja călare pe măgarul său cel îndărătnic dar și tare isteț, Sancho Panza, Don Quijote – aceștia din urmă realizați din piese din metal industriale sau casnice, așezate iscusit împreuna.

Si tot în Gabrovo bolborosește spectaculos o cascadă, chiar în mijlocul orașului.

WP_20160709_173

Pe drumul spre casă, un capitel roman amintește, la Nikyup, de metropola antică din apropiere – Nicopolis ad Istrum.

WP_20160709_028

Podul ottoman de la Byala povestește, și el, de vremuri de glorie…

Iar Veliko Tarnovo strălucește, așa cum se cade unei foste capitale imperiale.

WP_20160710_110

Acesta este traseul de 500 km ce include satul tradițional Bojentsi (Bojentsite), orășelul Gabrovo, moto camp-ul de la Idilevo, cascada de la Hotnitsa și orașul antic de lângă Nikyup. Lătrătorii câini din Giurgiu mă întâmpină în țară – și miroase a România … 😉

WP_20160710_154

Ah, uitasem! Premiera absolută a turei ăsteia a fost … o căprioară!

WP_20160710_105

Click, să vezi cum e la Idilevo. De Paște.

Soare, măgari, berze și iarbă

Cât pe-aci*** să mă răsfăț bulgărește, în Vilayet. Acolea, la Razgrad, unde se spune că vecinii noștri, tare pricepuți la așa delicatesă, prepară cel mai bun iaurt tradițional. Plus o pastramă delicioasă de oaie… Dar a trebuit să-mi pun pofta`n cui, că prea înghețat a fost soarele de astăzi, fie și pentru un drum de numai 150 de km – drept pentru care am dat o tură scurtă dar tare funny.

P`acilea, pe la țară, la Giurgiu, la Raiá

WP_20160327_007

Mirosul exploziv al ierbii are puterea să mă trimită cu gândul la vacanțele în curtea bunicilor. Atunci îmi doream tare mult să am un măgăruș, al meu. Tânjeam ca bunicul să-mi cumpere un pui de măgar de la un vecin cioban, dar până la urmă mi-a dăruit o motoretă Mobra. Eram prin clasa a 4-a … :-)))

Așa se face că, poate, într-o viață anterioară am fost (un) măgar…

WP_20160327_049

De aceea, oare, îmi place așa de mult iarba crudă ?

🙂

WP_20160327_018

Berzele își ocupă locul. Stiați că ele nu își schimbă perechea și nici cuibul, da?

WP_20160327_051

Se crede că barza este mai mult un simbol al norocului și al călătorului.

Lumea spune că aduce prunci în plisc, dar această pasăre elegantă încarnează primăvara, reînvierea și o viață nouă, iar în țările în care migrează oamenii cred că ia înfățisare umană. Pentru că omoară și mănâncă șerpii, barza este privită de către creștini și ca un inamic al Răului, fiind înzestrată cu virtuți precum fidelitatea, puritatea, vigilența …

***

Între timp, am fost din nou la Razgrad, click să vezi cum e acolo.

WP_20160403_066

(în imagine, moscheea medievală din centrul orașului Razgrad, fost Abrittus)

***

DN41, în preajma Parcului Natural Comana , are o aromă specială.

Pentru că miroase a flori, a iarbă, a pădure  și a primăvară.

WP_20160327_025

Iar soarele sclipea din spatele unei strașnice armuri.

WP_20160327_030

*

vezi și o altă zi de soare, jar și negură

.