Un călător clandestin se pregătește în zori să plece din Praga împreună cu mine. Îl înțeleg pe greierașul ăsta (sau lăcustă, ce-o fi) că vrea să fugă de aici! Suntem pe o colină a Pragăi unde sunt înșirate campinguri (de fapt doar niște curți mai largi de casă cu oarecare facilități de campare înjghebate minimal) iar noi (și eu și insecta verzuie) am găsit liber numai la o tanti chinezoaică tare răutăcioasă și intruzivă, ce găsește de cuviință ca în inima Europei să instaureze cel mai neplăcut comportament învățat în țara ei, pe vremea tovarășului Mao (de unde pare că a plecat în misiune ordonată, precum îi dovedește caracterul). Deși vremea e… cel puțin ciudată, mă somează agresiv să plec imediat, indiferent dacă va fi furtună, precum se arată pe cer; cu o lipsă de empatie nemaiîntâlnită… și nu, nu am făcut nici o drăcie!
Așa că îmi văd de drum. Numai că drumul meu, spre Karlovy Vary (ce în gândul meu e un fel de Herculane care din poze pare îngrijit și cu mare ștaif – așa cum ar fi fost complet îndreptățită și stațiunea noastră faimoasă dacă nu ajungea în ghearele unor golani cu carnete de partid) este asaltat de nori cumplit de negri și în fața mea aproape că se face noapte, chiar în miezul zilei.
O cotesc atunci pe un drum local spre Sud, spre Plzeň, mama berii blonde.
Dar furtuna nu mă iartă nici pe-aici…
Fugărit de vremea grozavă, alerg mai departe.
Încerc să merg în fața norilor dar aceștia mă înfrâng: ajung cu chinuială la o așezare omenească, printre rafalele de vânt și ploaie. Ploaia e violentă și mă adăpostește silueta unei case de crengile smulse de vânt. Câinele gospodăriei mă latră insistent și pe bună dreptate – la urma urmei, pentru el sunt numai un intrus și nu un călător hăituit de vijelie. S-a făcut noapte și furtuna s-a domolit un picuț, așa că încalec motocicleta în căutarea unui adăpost mai valabil. La câteva sute de metri zăresc aprinsă o firmă luminoasă și îmi încerc norocul: da, am tras lozul câștigător! Este doar o cârciumă sătească, dar au un apartament de închiriat (curat, călduros și ieftin) iar hangiul îmi deschide de îndată curtea, pentru a pune motocicleta la adăpost. Toată lumea sporovăie aici vesel, numai în cehă, iar bețivanii satului mă primesc cu o simpatie vivantă și petrecem împreună ciocnind halbele reci de Urquell împodobite cu spuma regulamentară până ce cârciumarul anunță ultima comandă.
Din nou se dovedește că berea este cel mai bun translator.
Și pentru că timpul e nemilos, aștept aici încă o zi, până ce furtuna trece.
Dar și mai funny e la fabrica de bere Budweiser de la České Budějovice.
Vremea s-a mai limpezit.
Iar într-o stație de autobuz, Isus veghează.
Poate că și asupra mea, chiar dacă deseori glumesc despre asta – am înțeles chiar pe pielea mea că n-ar fi chiar așa de supărăcios cum pare la prima vedere.
Mai zăbovesc nițel la Brno și de-abia aici realizez cât de urâți sunt banii cehilor.
…
Dar tot aici văd moartea cu ochii.
Iar la granița austriacă sunt doar o sumedenie de indicatoare pentru bicicliști.
De-acum, dincolo de Cortina de Fier, către Viena!
Traseul parcurs în etapa de acum cam ăsta e.
Vezi cum mi-a fost până aici, în Polonia și la Praga.
Festina Lente 
La Brno e frumos pe terasa Castelului Spilberk și în 2018, în interior, era amenajată o expoziție care avea ca obiect Centenarul Cehoslovaciei lui Masaryk și Ștefanyk, cea care cuprindea și Rutenia Subcarpatică și se învecina cu România Mare.
Nu am urcat sus la castel, dar expoziția despre Masaryk am zărit-o, era acum la Moravská galerie v Brně. Btw, mă bucur că ai amintit de Tomáš Masaryk, desenul ăla cu o șapcă și ochelari chiar despre el e: un personaj magistral al Europei Centrale democratice: frumoasă și deșteaptă dar fără noroc… 🙂