Copiii din Glodeanu

O mână de motociclisti au fost la Glodeanu. De ce? Pentru că  la Glodeanu se moare de foame .

Treizeci de copii din comuna Glodeanu-Buzău  trăiesc sub limita subzistenței. Cu câteva coji de pâine pe zi, cu hăinuțele peticite, fără căldură, fără jucării, fără nimic din ce am avut noi când eram mici și ne era bine.

Cativa motociclisti au „sacrificat” un weekend de petrecut în lâncezeală în jurul micilor și berilor iar intr-o sâmbătă s-au încărcat 9 motociclete si 3 masini cu alimente, haine, fructe, jucării și dulciuri. Le-am daruit puilor de oameni amărâți de la Glodeanu. Ca să le fie un pic mai bine.

Asteptam in dreptul magazinului satesc, la umbra, in jurul unei mese invelita-n musama, sosirea brasovenilor. Unul din ei a cazut intr-o rapa, dar a scapat ieftin: o glezna umflata si un semnalizator spart… dar tot a ajuns si asa, sontac-shontac. Apoi asteptam preotul in dreptul bisericii; primarul l-a reclamat ca organizeaza acte caritabile fara stirea sa si tocmai este inspectat de catre un protopop. 🙂 Noi vrem ca pe viitor, primarul sa nu mai puna bete in roate si sa ajute si el, mai bine. Din fericire pentru primar, nu-si arata fatza in mijlocul nostru; unii dintre camarazi erau nerabdatori sa-l vada si sa-l atinga… Parintele ne ofera o cafea gustoasa, apoi plecam prin sat, spre a distribui proviziile aduse.

M-a impresionat preotul de-acolo. Parintele Marian Tudor. Un om cu totul special. Mai mult decat a colecta lucruri folositoare nevoiasilor (chiar cand am sosit noi, cineva a trimis doua frigidere, mai vechiutze dar bune si alti cetateni din sat le-au transportat imediat, cu o caruta, catre doua familii nevoiase) preotul ii indeamna spre bine si am vazut semne in gospodariile ce le-am vizitat: pamantul din curte era sapat, erau plantate legume, copacii varuiti.

Meritul acestei actiuni revine celor de pe forumul transalpistilor.  Calatoria ne-a demonstrat tuturor ca e nevoie de atat de putin, ca sa se implineasca extrem de mult …

Vietile copilasilor pe care i-am vazut incep putin cate putin sa se apropie de o fragila normalitate. Sunt multe asemenea familii de vizitat precum cele napastuite din Glodeanu, de fapt e plina tara. Nu ne ramane decat sa ne uitam in continuare si dincolo de noi, macar si pentru inca o clipa.

Sunt uimit cat de mult se poate infaptui cu doar putina bunavointa. Sunt mandru ca-i cunosc pe Iza, Liviu, Ninel, Andreea, Lucian, Claudia și Dan – plus colegii lor de serviciu, pe Mihai, Romică, Maria, Marius, Carmen, Doru. Dar si pe Cesar, Sorin, Diana, Vlad, Leti, Florin, Dana, Mihai, Dan, Titus, Radu, Cristinica, Andrei, Georgiana, Steluța, Doru, Dana, Adi si Silviu. Nume mici de oameni mari la suflet.  Am zarit numere de inmatriculare din BV, IL, SV, AG, VS, B, BZ… iertare daca nu am nominalizat toate zonele din care au venit oamenii.

Nimeni din cei prezenti nu a salvat pe nimeni. Poate doar parintele Marian Tudor … In ce ne priveste pe noi, a fost un simplu gest de solidaritate. Solutii pe termen mediu si lung pot fi posibile doar prin implicarea comunitatii locale in intregul ei. Si prin munca sustinuta a parintilor.

La poarta saracacioasa ne pregatim sa plecam spre urmatoarea gospodarie nevoiasa. Parintii copiilor vizitati asculta rabdatori sfaturile de bine si ne ureaza drum bun, apoi taticul striga bucuros in urma noastra:

„Si cand ne da la televizor?”

Citeste mai mult despre „motociclisti – donatorii de organe”.