Les Drôme, Rhône-Alpes, et la Languedoc -1

După șapte ani de la cea mai îndepărtată călătorie a mea am fost iar într-o tură mai vivace cu motocicleta… In drum spre Atlantic am trecut prin Rhône-Alpes, apoi pe valea râurilor Drôme și Durance. După o pauză la Guggenheim – Bilbao, am dat o raită în Munții Pirinei și am fost blocat de Mistral în Provence, iar spre casă am traversat Alpii Mediteraneeni; totul pe un traseu mai lung de 7 mii de km, în care am văzut un ocean, două mări, traversai și nouă țări. 🙂

Dar până să ajung în țara vinului bag de seamă că sârbii nu se încurcă cu mărunțișuri, nici dacă-i vorba de carne friptă… Cu strângere de inimă, vindecată doar de o porție zdravănă din animalul ce-l vedeți, decolez din mireasma de bou la proțap și tocmai până la Torino alunec iute pe autostradă și intru în Alpii din Sud-Estul Franței, pe la Briançon.

Inaintez apoi prin munți, către Gap, cu direcția Crest. Sunt în mijlocul provinciei Hautes-Alpes și peisajele îmi par cumplit de frumoase pe aici…

hdr

In patru zile de mers susținut ard două mii de km și odihnesc la Mirabel-et-Blacons, pe malul râului Drôme. Aici, apa strălucește de parcă cineva toarnă colorant în ea.

Sunt oaspetele răsfățat al lui Melanie & Mișu, prietenii mei grozavi, ce sărbătoresc aici un eveniment important al vieții lor… Viață lungă și frumoasă împreună, dragilor!

Plec mai departe, prin Parcurile d’Ardèche și  des Chevennes, către Millau. Opera arhitectului Sir Norman Foster, viaductul Millau, este o spectaculoasă plăsmuire – ce am ținut musai s-o văd cu ochii mei.

Până sa ajung aici, o mulțime de detalii îmi stârnesc atenția. Am plecat la drum încredințat de ideea -scornită de mintea mea pe baza unei scurte călătorii anterioare în Franța- pe cum că francezii sunt o specie de oameni mofturoși, superficiali și ce se poartă superior, într-un mod agresiv… M-am înșelat: detaliile (și de comportament) întâlnite în drumul meu mi-au schimbat această impresie falsă. Am întâlnit numai oameni drăguți, politicoși, iar țara lor este o bijuterie care strălucește, da, prin detalii – nu întâmplător folosesc așa des acest cuvânt. Totul îmi pare foarte bine așezat la locul său și dincolo de peisajele dureros de frumoase, oamenii m-au captivat prin politețe, comunicarea deschisă cu un călător ce vine de departe, firea lor liniștită și privirea luminoasă a tuturor, lipsită de griji… Asta se vede în special în detalii. Nu am cum descrie asta prin vorbe sau fotografii…

Precum știți, evit de obicei orașele mari în călătoriile mele cu motocicleta și prefer să merg pe la țară. Mă uimește cum animalele fermierilor francezi par spălate, ca scoase din cutie, lucru ce nu l-am observat până acum la alții… In imagine, niște capre care îmi par desenate de frumoase ce sunt:

…

hdr

Iar în biserica unui sat îl întâlnesc pe St. Cristophe…

El este cunoscut la noi și ca Sfântul Hristofor, sfântul cu cap de câine. Ocrotitor al călătorilor și al animalelor, văzut drept păzitor de moartea neașteptată, St Christophe/Hristofor a fost pe nedrept înlăturat de-a lungul timpului din elita sfinților, poate pentru că mutra lui de câine lui nu inspira prea multă încredere – aici este arătat salvând un miel, dar capul său câinesc (evitat și în înfățișarea sa din această biserică sătească) a fost șters din multe reprezentări medievale.

Well, dacă tot s-a întâmplat ca fără nici un înțeles ori motiv logic drumul să mă facă să  mă opresc aici, m-am rugat Sfântului Cristophe, în vechea biserică pustie, să îmi dea puterea de a ajunge cu bine, iarăși, acasă… Harta drumului de până acum e aici.

Vino în povestea următoare, spre Oceanul Atlantic.