Călare pe Jivina Sovietică

„Jivina” este un  ИЖ  Планета Пять cu atas, ce trăgeam eu nădejdea ca-mi va fi calul de povara in  calatoria spre Rusia. Cu ajutorul unora dintre motociclistii „comunisti” (adica ăia de calaresc asa numitele fiare comuniste – motociclete fabricate in Blocul Sovietic). Si chiar cu participarea unora dintre ei, fie si doar cu numele lor pictate imprejurul atasului, de n-or putea veni cu mine altfel …

Așa credeam cândva, dar nu va fi să fie. În tot cazul, NU cu această moto.

Sarbatoresc 1 Decembrie in tren, pe drum. Spre Husi. Ma insoteste SchumyDan, un camarad extraordinar si pe care acum, cu ocazia „Jivinei” l-am cunoscut: s-a oferit sa vina cu mine spre a conduce cu randul Jivina Sovietica spre casa. Are la el o trusa cu oaresce scule; s-o mai depaneze, daca o fi cazul, ca io-s blana la mecanica… In trusa mea-s doar cateva beri. Sunt 350 de km pana la Husi si calatorim o noapte intreaga. Mai intai intr-un tren rapid ce mimeaza dichiseala si maimutareste confortul: cu doar 60 km la ora ne foim pe scaunele tzepene -la minunatul pret de 80 de roni; si-apoi cu bou-vagonul: cu cel mult 40 km pe ora. Lung drumul la Husi! Dar vesel. Mai nasol ca nu se fumeaza, doar in veceu si pe sestache -asta in rapid, pentru ca-n bou-vagon nu-s limite si nici restrictii… in leganarea scartaitoare din toate incheieturile trenului ce miroase a ranced, a bautura, motorina si pishat ne amuzam copios cu tovarasii nostri de calatorie – doi domni ce carau bagaje cat sa umpli un vapor – si pe care Nasul i-a intampinat razand: „v-a izgonit de-acasa?”

Cu un ziar gasit pe jos sterg geamul soios si Husi straluceste cu mii de luminite. Micul tren se invarte de nu stiu cate ori imprejurul orasului adormit. Iar si iar si iar – asta predispune la inca o bere – o Zgihara de Husi ar fi mai nimerita, ar fi absurd sa intreb unde e vagonul restaurant, chiar tinand cont ca avem bilete la Rapid – dar cui ii trebuie de fapt vagon-restaurant? in toate (ambele!) vagoane lumea petrece motzaind ori glumind molcom; sticlele sclipesc in jarul tigarilor iar fumul lor aduna la un loc damful de alcool si de blana de oaie, ce tine geamurile aburinde. Vulpoiul ne asteapta-n noapte si ne duce cu un taxi acasa la el. Schumy se prabuseste in pat dar eu nu am stare sa adorm… Pana se lumineaza de ziua povestesc cu Vulpoiu`. Astept lumina, sa-mi vad Jivina….

Husi e un oras frumos – mutilat insa, ca si toate celelalte orase romanesti de ambitia Omului Nou. Om care a sters identitatea unui oras fermecator sub un potop de blocuri sinistre, in care bietii cetateni depoziteaza pe scara blocului lemne pentru la iarna; un oras in care cladiri candva impunatoare sunt macinate de vremurile urate ce le traim.

Si gasim Jivina acoperita de bruma. E cam uratzica, la prima vedere. Porneste cuminte, la prima pedala. Cilindrul de 350 cmc pocane viguros si intreaga strada miroase a 2 timpi… Incerc sa o conduc pe caldaramul din piatra de rau dar e de nestapanit… Apoi dupa circul actelor si alergatul stupid pe la ghiseele Primariei pornim intr-un tur al orasului acompaniati de cativa prieteni ai Vulpoiului. Oameni cumsecade: ori de cate ori se opreste comunista noastra-n drum, dau buluc, cu totii, spre a o reporni. Deseori: ori ii moare bateria, ori se ineaca, ori tuseste. Uleiul tasneste din furca si stropeste tot drumul. Roata din fata e patrata. Cea a atasului se invarte-n opt, de zici ca zboara. Amortizoarele troznesc prin gropi si motoarele behaie, invaluite-n fum… La fiecare oprire neasteptata a motorului, fostul proprietar se napusteste si ne da la o parte, nervos. Ii da pedale pana curge sudoarea dupa el. Si in acelasi timp vocifereaza, pare ca suntem netrebnici de masinaria ce pe el il asculta supusa… Scena in care motocicletele noastre cu atas hurducaie prin Husi e decupata dintr-un film comic… Intr-un final, epuizati de noaptea petrecuta-n tren, eu si Schumy ne cerem inapoi acasa. Numar banii si constat ca de-abia ajung de benzina pentru intoarcere. Infometati si fara bani, Vulpoiul ne taraste la cea mai cunoscuta pizzerie a orasului si nu accepta nici sa ducem mana spre portofel. Lasam balta reglajele si verificarile motocicletei. Ziua istovitoare se incheie scaldata in bere, pentru ca Vulpoiul s-a ingrijit de asta. Si cumpara si-o cheie reglabila. Pe care ne-o da la noi, s-avem pe drum.

In zori, pornim spre casa si e frig al dracului. Vulpoiu` ne petrece pana la iesirea din orasul sau si ne luam ramas bun de la acest om special. La drum! Manusile duble de ski le schimbam de la unul la altul, ca manusile noastre de moto nu fac fata la asa ger. Le poarta ala de conduce motocicleta, intre timp alalantu` shade-n atas, semi-acoperit cu prelata – insa tot e frig. Pare ca suntem o aparitie destul de bizara, pentru ca starnim interesul trecatorilor in fiecare orasel iar „conservarii” parca-s mai atenti cu noi decat suntem obisnuiti pe doua roti.  Avem noroc de vreme frumoasa si pe masura ce coboram spre Sud vremea se imblanzeste.

Motocicleta trage groaznic stanga iar la curbe trebuie sa incetinesti pana la vreo 30 la ora. Franele de-abia tin, iar lui Schumy i-e teama ca ni se va rupe cablul de ambreiaj. O pana de cauciuc pare de neevitat – cauciucurile sunt roase si crapate iar din cel de la atas au iesit sforile. Vulpoiul ne-a dat pentru drum o camera de rezerva si-o pompa de aer, plus un set de telescoape pentru mine, un bord de IJ si un rezervor frumos ambalat, cadou pentru „comunista” altui motociclist din Bucuresti. SchumyDan regleaza atasul cu cheia data de Vulpoiul si de-acum conducem Jivina cat de cat omeneste. Sa mergi cu 70 la ora nu mai e chiar o lupta cu ghidonul.

Aproape de toti banii bagam benzina – in fapt, o parte o consuma motorul si-o parte curge pe jos, prin furtunele coapte; suntem terifiati la gandul ca benzina nu ne va ajunge pana acasa. Mai suntem si infometati pe deasupra – doar cafea si ceai ne permite bugetul saracacios. Dar la barza chioara-i face Dumnezeu cuib: la o oprire gasim pe jos trei pungi de sticksuri iar la o alta, o doamna ne face cinste cu un pahar de vin… chestia asta (mie cel putin) imi ridica mult moralul. In plus, Jivina e cuminte si nu face fitze mari, iar Schumy stie sa o gadile cand o mai apuca tusea…

Seara ne prinde pe la Buzau. „Ne vom opri peste noapte la mine acasa” imi spune SchumyDan pe un ton ce nu admite replica ori comentarii. Omul locuieste intr-un orasel nu departe de Buzau asa ca mai sunt doar 100 de km pana acasa. Ai lui ne intind o masa copioasa, apoi Schumy imi prezinta animalutzele casei si bineinteles garajul sau. Este un pasionat al motocicletelor rusesti si are o motocicleta aproape identica cu a mea – dar cu un atas funny, produs la o cooperativa din Scornicesti 🙂 pe care si-a bibilit-o singur, in ideea conservarii cat mai mult a imaginii originale. Ciocnim un vin din productia casei si le dam vesti prietenilor de pe forumul local de motociclism. Respir usurat, oaspete in casa acestor oameni buni si adorm in patul pregatit de mama lui Dan cu gandul ca ce-a fost mai greu a trecut si ca-s la doar o azvarlitura de batz pan` la Bucuresti… Dimineata facem o tura in jurul orasului numit Pogoanele cu motocicletele noastre, apoi Schumy imi inlocuieste roata de la atas cu a lui – e tzeapana si am eliminat astfel principalul risc al unei pene de cauciuc.

Talapa-talapa -pentru ca avem vant din fata si motocicleta trage mai greu- intram pe dupa pranz in Bucuresti si pup pamantul. De necrezut, dar am ajuns cu bine. Fara pene de motor ori de cauciuc, fara ploaie, fara viscol, fara nici o umbra de necaz. Si mai ales cu inima implinita de noii mei prieteni. De-acum, Jivina va primi toata ingrijirea pentru motorul sau ostenit, toate cele ca din nou sa straluceasca pe sosea, frane, cauciucuri noi si ce i-o mai trebui ca sa fie total apta de drum.

Multumesc mult, oamenilor buni!

UPDATE OCTOMBRIE 2013 :

Se cuvine sa adaug multumirile mele tuturor celorlalti prieteni motociclisti care au lucrat la motocicleta aceasta sau m-au ajutat cu piese, cu sfaturi, cu încurajari, cu ponturi sau reglaje…

UPDATE MAI 2015 :

Multumesc, prieteni! Toate mi-au fost de folos si fara voi toti, as fi abandonat demult iar motocicleta nu ar fi stralucit, astazi, in acest fel :

Iată de unde mi s-a năzărit : spre Rusia, cu o motocicleta cu ataș.