Cetatea Cherven

Valurile groase de ceață par a fi din lapte la ieșirea din Bucuresti. Este 15 Ianuarie și ziua neobișnuit de caldă pare să ne întindă o capcană. Opresc să ne sfătuim… Cornelia e de acord: mergem înainte. (Dar cu așa ceață probabil ne vom opri la Giurgiu… Sau chiar ne vom întoarce din drum, îmi spun în gand). Picăturile de ceață năpădesc complet geamul căștii  si nu văd mai nimic.

WP_20160416_018

Canionul în care se află Cherven

Ridic viziera si de-acum, cu stropii de apa direct pe fața: înainteee marș ! Ceața însă ne tuflește cheful și ne congelează oasele. Pe la jumătatea drumului, mai mult ca să-mi fac curaj, încep a răcni un cântec patriotic – din cel cu uzine, ogoare și betoane: „pe ogoareleee-n frățiiite / s-a născut un sooooaaaare…” Cornelia simte că moralul e scăzut sau pur și simplu o amuză cântecul mobilizator: dansează, în spatele meu. Ei bine, vraja a funcționat! Ceața începe să se risipească iar soarele se naște deasupra ogoarelor mizerabile de pe lângă Giurgiu, luminându-ne și pe noi.

Simbol creștin descoperit în Cetatea Cherven

Cornelia voia sa vadă si portul din Giurgiu dar hotărâm sa simțim gustul țigăniei la întoarcere. Pentru că își aduce aminte de niște locuri frumoase, nu departe. Pornim deci, bâjbâind prin frigul înmuiat de soarele cu dinți, spre Cherven.

WP_20160423_235

 Canionul, văzut de pe zidurile cetății

La ieșirea din Ruse un grup de enduriști atacau dealurile din împrejurimi – singurii motocicliști intersectați în această zi. Ne-am salutat cu ei cu mult entuziasm; dealtfel toți oamenii întâlniți au fost foarte prietenoși; „на право i davai gaz!” ne zice un nene bulgar când îl întrebăm de drum, făcând semn să accelerăm la blană.

IMG_20180310_174900

O imagine aeriană generală asupra fortăreței Cherven

Drumul  până la Cherven are cam 100 de kilometri dinspre București.

Pe drumul spre Cherven

Canionul în care Cetatea Cherven domină împrejurimile este sălbatic si uriaș. Parte a parcului national Rusenski Lom, șlefuit de râul cu același nume, canionul e spectaculos, împânzit cu grote ce au fost adăpost pentru oameni în secole de urgie dar și pentru animale, păsări și jivine din cele mai diverse, într-o arie protejata de mai mult de 40 de ani.

panorama cherven O fotografie panoramică asupra cetății, de Mihai Preda

Cetatea ne dezvăluie ruine bizantine și un peisaj de poveste. Aici sunt amănunte despre marea fortareață  ce cândva străjuia un oraș grandios.

 Cornelia a povestit mai frumos ca mine cucerirea cetații.

Iar aici este și un punct de vedere interesant despre fortăreața Cherven: „castelul Cerven (Roşu) a fost centrul uneia dintre împărăţiile valahe, aflate în vâltoarea multor prefaceri statale şi a migraţiilor; într-o permanentă dispută, inegală însă, cu imperialii bizantinii. Oraşul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare aşezare dintre Dunăre şi Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetăţii – Împăratul Roşu (Cerven în slavă). Acesta, pentru a sfida Ţarigradul, purta mantie roşie; (roşul – purpura – era însemnul puterii împăratului bizantin). Ioan Asan I (unul dintre cei trei fraţi vlahi conducători ai răscoalei Asanestilor din 1186) s-a căsătorit cu Maria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea va intra în componenţa noului ţarat. Ioan Asan şi toţi cei care îi vor urma la domnie, în Tîrnovo, până la sfârşitul împărăţiei vlaho-bulgare, vor purta nu doar cizme şi tunică de culoare roşie, ci si mantia roşie a impăratul de la Cerven. În 1388, Cervenul este cucerit de către turci: incendiat, lipsit de apă, castelul de pe stâncă va arde asemenea unei uriaşe torţe, zile şi nopţi la rând, sub privirile pline de resemnare ale sutelor de călugări din sihăstria ctitorită odinioară de Roşu Împărat la Ivanovo.”

WP_20160423_139

Peisajul din preajma intrării în cetate

Ar fi interesant de citit și : Al_Doilea_Imperiu_Bulgar .

Harta fortăreței, reconstituită precum era în zilele sale de glorie

La întoarcerea în țară, ofițerul de frontieră nu a mai vrut sa vadă actele: „drum bun, treceți!”, iar Corneliei (care avea si cagulă, de i se vedeau doar ochii si încerca sa-și scoata casca pentru identificarea la controlul documentelor) i-a spus: „da, da, lăsați, vă știu că dvs. sunteți, după ochi v-am recunoscut!” . :thumbsup: Aceste mici gesturi de … normalitate întotdeauna îmi dau o stare de bine.

WP_20160423_120

Imaginile articolului sunt un mix al unor diferite vizite la Cherven.

Cherven 2019

Vrei să vezi și Forte di Bard ?

44 de gânduri despre „Cetatea Cherven

  1. Ieri,13,n-ai iesit de loc?Sau te-a retinut data?
    Hai,ca deja-i cald,soselele-s uscate…
    Constat cu bucurie ca nu sint singurul care astept noile aventuri ale moto-viesparului.

  2. Si?Gata?
    Scrii intr-un fel placut,care te indeamna sa-ti notezi ce-ai gasit aici si sa vrei sa vezi.
    Mai spune,mai aminteste-ti.Chiar daca nu ai poze.Cu atit mai mult vom dori sa mergem sa vedem ce ai vazut tu,sa incercam sa ne simtim la fel… sa-ti confirmam sa sa-ti infirmam peisajul,arhitectira,oamenii.
    Ai pe mai imcolo un raid prin Banatul montan.Adica o parte din el,cea care este de-a stinga si de-a dreapta soselei care leaga Herculane de Hateg.Poate mai incerci un tur mai lung sa cunosti munitii Semenic si Aninei,poate sa vezi un pic Cheile Nerei si poate,ajuns in partea cealalta sa vezi cum arata o localitate (fost) austriaca-Sasca Montana.
    Mult bine,

    1. Pai pentru moment pauza… pana se incalzeste vremea.
      Doar planuri de calatorie, deocamdata… Am scris o lista cu tinte, am integrat si propuneri primite aici – inca o data multumesc celor ce mi-au facut sugestii, bineinteles si tie. „munitii Semenic si Aninei, poate sa vezi un pic Cheile Nerei si poate ,ajuns in partea cealalta sa vezi cum arata o localitate (fost) austriaca-Sasca Montana” – le voi prinde intr-un traseu, sau mai multe, multumesc frumos.

      Numai bine si tie si sper sa-ti placa noile povesti, ce vor veni! Bafta!

      1. Nu fi rău, abate-te puţin din drum şi treci înainte pe la telegondola lui Nutzi Vudrea. E un rău necesar să amortizăm cheltuielile 😉 şi de ce nu o propagandă bună peisajului superb din zonă.

  3. Scrii interesant…
    Cu asta: „da, da, lasati, stiu ca dvs. sunteti, dupa ochi v-am recunoscut!” , m-ai făcut curios. Se poate să vedem şi noi ochişorii ăia? 🙂

      1. Din motive care mă privesc personal, nu mai postez pe bloguri Blospot o perioadă.
        Aşa că am să spun aici ce e de spus.

        Frumoşi ochişori, poate pentru că au împrumutat din frumuseţile pe care au fost binecuvântaţi să-i privească, sau/şi pentru că ochii sunt oglinda sufletului… 😀

        În caz că nu vede ce am scris aici, te rog să-i transmiţi omagiile mele.

        Cred că i se potriveşte poezia „Ochi de căprioară” a lui Ion Dance (copypaste):

        Ochi de caprioara.

        Cu parul negru, carliontat,
        Cu ochi de caprioara,
        Cu buze moi,cu-n zambet cald,
        Inima tu mi-ai furat si-o simt,de parca zboara.

        Rochita rosie,ce-o porti,
        Te prinde, de minune.
        Iti lasa sanii delicati,
        Sa fure-a mea privire.

        In suflet simti, cum te privesc,
        Si gandul, te-ameteste,
        Stii, ca ceea ce-mi doresc,
        Si inima ta-si doreste.

        Sub cerul instelat,sub razele de luna,
        As vrea sa simti, ai dragostei fiori,
        Pe-un camp, impodobit cu flori,
        Din flori, sa-ti fac cununa.

        Vrajit de frumusetea ta,
        Si cu iubire-n suflet,
        Iti spun ce vrea inima mea,
        Iar tu-mi raspunzi, cu-n zambet

        De mana , ma cuprinzi incet,
        Si-mi dai, sarutul dulce,
        Sufletu-mi tremura-n pipt,
        Si-n camp cu flori te-as duce.

        Cu pasi lini, parca plutind,
        Spre campul plin de floare,
        Ne poarta al iubirii gand,
        Si dragostea cea mare.

        In iarba moale,printre flori,
        Simtim ai dragostei fiori,
        Si sufletele zboara,
        Iubire vad in ochii tai,in ochi de caprioara.

        P.S. Ai văzut vreodată astfel acei ochi minunaţi? 🙂

  4. Trebuie sa recunosc ca am citit vreo 5 articole, unul dupa altul. O placere sa descopar blogul tau!
    Relatarile tale sunt foarte prietenoase, cu detalii care multora le-ar scapa si care pun imaginatia la incercare.

    Sunt de acord cu tine: pacat de Micul Trianon de la Floresti… E un pic de istorie si arhitectura acolo, nu stiu cum de si-au putut bate joc de el in asa hal.

  5. Da! îmi place. Abordezi un segment pe care noi „devoratorii” (sanchi ➡ ) de politică l-am uitat sau ne facem că l-am uitat din moment ce nu-l atacăm.
    Am rămas întepeniţi în cockpit-ul maşinilor plimbăreţe pe Valea Prahovei cu geamurile coborăte şi cu decibelii la maxim 🙄

      1. M-as bucura ca Roxana sa fie amuzata de imaginea asta si sa nu o interpreteze ca o ofensa.

        Intr-adevar, uitam sa ne bucuram de chestiile luminoase din jurul nostru… si sunt mandru ca blogul meu iti aduce aminte de ele.

  6. Prima mea întâlnire cu ţara am avut-o în vara lui ’60, repetată în anul următor, din … ataşul Simpson al lui Ivan (IJ-ul de doi-cincizeci) al lui tata.
    El ne dus cu peste o sută la oră (nu uitaţi: era 1960!), el ne-a urcat la Cabana Suhard (au ieşit toţi din cabană ca să vadă minunea!), el m-a dus prima oară la mare (la şapte ani, m-am plimbat pe din „până la far”!), din ataşul lui Ivan am coborât în Poiana narciselor (de la Şercaia), …
    Mă bucur că îmi vizitezi blogurile şi îţi mulţumesc pentru că, astfel, m-ai ajutat să ţi-l descopăr pe al Domniei tale!

  7. Multumesc frumos, chiar o comand. Si mie mi se pare mai frumos pe doua roti (la festivalurile la care am fost am mers ca pasager sau cu prietenii) dar nu am microbul, prefer in saua calului. Ma rog, preferam, acum nu mai am voie, ca si la cai ca si la motoare exista accidente nenorocite care te fac sa treci la patru roti, aia e, noi sa fim sanatori si sa ne vedem de drumuri, restul nu conteaza.

  8. Iti scriu aici ca e ultimul articol al tau, sa nu ma apuc sa zapacesc tot, am citit si eu si jumatatea mea o gramada si ne-ai cam deturnat, adica anul asta planurile sunt cam clare de calatorit, dar la anul cred ca o luam dupa hartile puse de tine, ne-ai trezit si niste amintiri (de la niste drumuri absolut spectaculoase si cu peripetii prin Bulgaria) si in plus nu stiu ce naiba tot am mers pe la mama naibii cand sunt atatea de vazut asa de aproape.

    Ce e drept noi suntem cu numar dublu de roti, nu-s un mare fan al motociclistilor (nu generaliza, al unora, ca stau la iesirea spre autostrada soarelui si mi-au mai zburat oglinzile unii, sigur ca nu sunt toti la fel dar ma enerveaza cateodata, scuze de sinceritate 😀 )

    SI cred ca ti-au mai zis si altii dar ar trebu sa scrii o carte, fanzin, revista, ai „panã”, cum se zice, eu cumpar precis.

    Bafta si la cat mai multe intrari noi.

    1. sunt foooarte incantat ca sunt de folos hartile, traseele postate! nu are importanta numarul de roti, ci felul in care vezi ce-i in jurul tau (e drept ca pe 2 roti parca esti mai implicat, nu stiu de ce dar asa simt). sunt foarte bucuros de ce-mi spuneti, sa aveti numai calatorii frumoase va doresc.

      despre scrisul unei carti: personal nu-s multumit de „pana”, uneori scrijelesc cu ea de parca rascai cu un ciob pe-o tabla… insa multumesc pentru incurajare. dar ingaduie-mi sa-ti recomand o carte emotionanta: http://www.editura-art.ro/carte/vnd-kilometri – este povestea calatoriei lui Mihai Barbu, cu motocicleta, in Mongolia.

  9. Daca nu dadeai pe la mine pe blog (desi cu motoristi nu am decat poze de la concertele la care am fost, in rest nu-s in domeniu) nu te descopeream.

    Imi place la nebunie si stii de ce? Sunt exact poze fara figuri, cu caracter pur informativ, nu cum se prinde o raza de soare in varful conului creat in umbra de limbricii de Slobozia (nu stiu daca nu e prea metaforic ce zic).

    Pe placul meu, te pun in blogroll daca nu ai nimic impotriva.

    Sanatate!

    1. Pozele nu-s deloc „”figurante”” – majoritatea sunt facute cu telefonu`mobil… intr-adevar doar ilustreaza locurile vizitate… nu ma pricep nici la poze nici la scris, tot ce imi doresc este ca aceste mici articole sa starneasca si interesul altora, spre a descoperi singuri locurile interesante din jurul lor. Si ma onoreaza link-ul din blogroll-ul tau. Toate cele bune!

  10. E fai articolul.Felicitari!
    Dar,daca imi permiti,ar fi ceva.Voi sinteti moto-drumari.Asta inseamna ca ar trebui insistat pe calatoria in sine,experientele,trairile,senzatiile.Nu oricine are curajul sa se urce pe o motocicleta,dar toti viseaza sa se dea cu asa ceva,toti isi doresc sa simta aerul vijiind ,sa vada cu coada ochilor trecerea in viteza a copacilor de pe margine,senzatia de zbor cind mergi mai mult timp cu viteza mare si poze cit de multe.
    Scuze pentru „lectii”!
    Mult bine,
    Alexandru.

    1. Multumesc! Nu ma deranjeaza „lectia”, am inteles corect ideea.
      Eu am sa ma straduiesc sa schitez si cate ceva din senzatiile despre care vorbesti, in masura abilitatilor mele de povestitor -limitate- sper sa si reusesc. Cat despre fotografii: incerc sa fiu sintetic si de aceea aleg mai tot timpul doar cateva poze, cele ce-mi par mai reusite.

      Numai bine si tie!
      Si am sa rasfoiesc in continuare povestile tale frumoase.

  11. „La intoarcerea in tara, ofiterul de frontiera nu a mai vrut sa vada actele, “sunteti romani? drum bun, treceti!” ne-a zis, iar Corneliei (care avea si cagula de nu i se vedeau decat ochii si incerca sa-si scoata casca) i-a spus: “da, da, lasati, stiu ca dvs. sunteti, dupa ochi v-am recunoscut!” . :thumbsup: Aceste mici gesturi de prietenie intotdeauna imi dau o stare de bine.”
    De acord. Si mai bine e sa le pastram in memoria noastra si sa ne amintim de ele si dupa ce vom primi si gesturi de neprietenie :).

    Si multumesc de vizita si like la post!

    1. Sunt fericit ca acest blog iti place! Sper sa gasesti si alte chestii ce sa te bucure. De-acum, nu mai e mult pana ce frigul ne va lasa in pace si voi povesti noile calatorii. Sarutmana!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.