Cetatea Cherven

Valurile groase de ceață par a fi din lapte la ieșirea din Bucuresti. Este 15 Ianuarie și ziua neobișnuit de caldă pare să ne întindă o capcană. Opresc să ne sfătuim… Cornelia e de acord: mergem înainte. (Dar cu așa ceață probabil ne vom opri la Giurgiu… Sau chiar ne vom întoarce din drum, îmi spun în gand). Picăturile de ceață năpădesc complet geamul căștii  si nu văd mai nimic.

Canionul în care se află Cherven

Ridic viziera si de-acum, cu stropii de apa direct pe fața: înainteee marș ! Ceața însă ne tuflește cheful și ne congelează oasele. Pe la jumătatea drumului, mai mult ca să-mi fac curaj, încep a răcni un cântec patriotic – din cel cu uzine, ogoare și betoane: „pe ogoareleee-n frățiiite / s-a născut un sooooaaaare…” Cornelia simte că moralul e scăzut sau pur și simplu o amuză cântecul mobilizator: dansează, în spatele meu. Ei bine, vraja a funcționat! Ceața începe să se risipească iar soarele se naște deasupra ogoarelor mizerabile de pe lângă Giurgiu, luminându-ne și pe noi.

Simbol creștin descoperit în Cetatea Cherven

Cornelia voia sa vadă si portul din Giurgiu dar hotărâm sa simțim gustul țigăniei la întoarcere. Pentru că își aduce aminte de niște locuri frumoase, nu departe. Pornim deci, bâjbâind prin frigul înmuiat de soarele cu dinți, spre Cherven.

 Canionul, văzut de pe zidurile cetății

La ieșirea din Ruse un grup de enduriști atacau dealurile din împrejurimi – singurii motocicliști intersectați în această zi. Ne-am salutat cu ei cu mult entuziasm; dealtfel toți oamenii întâlniți au fost foarte prietenoși; „на право i davai gaz!” ne zice un nene bulgar când îl întrebăm de drum, făcând semn să accelerăm la blană.

O imagine aeriană generală asupra fortăreței Cherven

Drumul  până la Cherven are cam 100 de kilometri dinspre București.

Pe drumul spre Cherven

Canionul în care Cetatea Cherven domină împrejurimile este sălbatic si uriaș. Parte a parcului national Rusenski Lom, șlefuit de râul cu același nume, canionul e spectaculos, împânzit cu grote ce au fost adăpost pentru oameni în secole de urgie dar și pentru animale, păsări și jivine din cele mai diverse, într-o arie protejata de mai mult de 40 de ani.

 O fotografie panoramică asupra cetății, de Mihai Preda

Cetatea ne dezvăluie ruine bizantine și un peisaj de poveste. Aici sunt amănunte despre marea fortareață  ce cândva străjuia un oraș grandios.

 Cornelia a povestit mai frumos ca mine cucerirea cetații.

Iar aici este și un punct de vedere interesant despre fortăreața Cherven: „castelul Cerven (Roşu) a fost centrul uneia dintre împărăţiile valahe, aflate în vâltoarea multor prefaceri statale şi a migraţiilor; într-o permanentă dispută, inegală însă, cu imperialii bizantinii. Oraşul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare aşezare dintre Dunăre şi Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetăţii – Împăratul Roşu (Cerven în slavă). Acesta, pentru a sfida Ţarigradul, purta mantie roşie; (roşul – purpura – era însemnul puterii împăratului bizantin). Ioan Asan I (unul dintre cei trei fraţi vlahi conducători ai răscoalei Asanestilor din 1186) s-a căsătorit cu Maria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea va intra în componenţa noului ţarat. Ioan Asan şi toţi cei care îi vor urma la domnie, în Tîrnovo, până la sfârşitul împărăţiei vlaho-bulgare, vor purta nu doar cizme şi tunică de culoare roşie, ci si mantia roşie a impăratul de la Cerven. În 1388, Cervenul este cucerit de către turci: incendiat, lipsit de apă, castelul de pe stâncă va arde asemenea unei uriaşe torţe, zile şi nopţi la rând, sub privirile pline de resemnare ale sutelor de călugări din sihăstria ctitorită odinioară de Roşu Împărat la Ivanovo.”

Peisajul din preajma intrării în cetate

Ar fi interesant de citit și : Al_Doilea_Imperiu_Bulgar .

Harta fortăreței, reconstituită precum era în zilele sale de glorie

La întoarcerea în țară, ofițerul de frontieră nu a mai vrut sa vadă actele: „drum bun, treceți!”, iar Corneliei (care avea si cagulă, de i se vedeau doar ochii si încerca sa-și scoata casca pentru identificarea la controlul documentelor) i-a spus: „da, da, lăsați, vă știu că dvs. sunteți, după ochi v-am recunoscut!” . Aceste mici gesturi de … normalitate întotdeauna îmi dau o stare de bine.

Imaginile articolului sunt un mix al unor diferite vizite la Cherven.

Vrei să vezi și Forte di Bard ?